Primavara soarele se joaca…

Ieri imi povestea granny de zapezile si gheturile de acasa. De acasaul initial. Pentru ca acasa la mine, e soare si primavara si se iese la tigara afara, nu pe trepte

Si pentru ca e primavara si soare si conversii se asorteaza cu Hondita (chiar si pe mine a ajuns sa ma zgarie Mimi), cel mai EL dintre ei a primit misiunea de a gasi casca S. Dar asa cum britanicii intra la categoria “gabarit depasit” au si capatani asortate. Adica nu se gaseste la magazinul cu 10 mii de casti o casca S. Retificare: Nu se gaseste la magazinul cu 10 mii de casti o casca S care sa coste mai putin de jumatate de Hondita. Asa ca o sa primesc o casca M, albastra cu ceva chestii argintii pe ea. Nu e aia problema, ca am markere si sprayuri de vopsea.

Asta inseamna mai multe lucruri. Ca acum o sa plecam in cautarea nu stiu carui targ din Wembley, pe care nu l-am gasit pe joc acum 1 luna. Ca deseara, dupa ce se inchide si toti muritorii pleaca la ei acasa, parcarea de la Morrisons va fi martora unor incercari timide de Liana pe motor. Vedem acum daca dupa Hondita si / sau Liana vor mai fi intregi. Desi EL iubeste Hondita. Si cica si pe Liana. Asa ca as face bine sa las Hondita intreaga.

Si avem 10 sezoane de Friends all ours, intr-o cutie mult prea mare pentru spatiul disponibil. Si vreo 10 litri de Cola si vreop 3 de chipsuri. Asa ca am putea sa zacem linistiti alea 2 saptamani cat mai avem pana venim. DAR… luni e work day again si mai exista si Hondita. So buh bye now… O sa va arat poze

Apropo, v-am mai zis ca all my dreams are coming true? Asa, one by one

De ce considera lumea ca eu sunt sociabila????

Ziua de ieri a fost o adevarata aventura, un tur de forta in care m-am plimbat cu atatea autobuze si undergrounduri incat nu intrevad posibilitatea de a ma pierde vreodata in nordul Londrei. Dar despre asta, cand o sa v-o prezint pe Mimi. Pe care o sa o cheme Mimi pana cand va fi a mea si doar a mea (momentan e a lui EL si tangential a mea) si o sa-i dau un nume manly si demn de un motor Ma rog, asta e teoria LUI. Cu care, zambind evilish, sunt de acord.

Deci ieri, pe la inceputul aventurii, intre autobuzul 32 (nu al 32-lea) si underground-ul gri (am tot zis ca o sa va arat o harta a undergroundului ca sa nu mai vorbesc colorat de una singura), primesc un apel. Intre noi fie vorba, urasc oamenii care dau apel cand e interesul lor. Adica, pot intelege ca imi dai apel daca te-am rugat eu ceva si vrei sa imi dai raspunsul. Sau daca esti mama si esti pe langa un numar de fix. Sau esti Diutul si eu am minute. Sau esti sor-mea si vrei ceva relativ banal musai-acum-inclipaasta. Sau chestii din astea. Cazul de mai jos NU intra in asemenea cazuri. Fiind numar de Romania, am sunat inapoi, gandindu-ma ca intra la categoria “musai-acum-inclipaasta”. Dar nu.

La capatul firului, un cetatean cu care nu am mai interactionat din frageda pruncie, de pe vremea cand fiind baiata paduri cutreieram (la propriu) in cautarea unui loc cand mai departe de raza vizuala a bunicii personale cu scopul bine definit de afumare a creierilor si plamanilor. Poetismul incheindu-se aici, trec peste uimirea initiala, ii zic cateva de dulce in gand la sisu’ mic si astept sa vad ce vrea. Pentru ca in afara de Di, sisu, mama, EL, nu ma suna nimeni fara sa vrea ceva. Chiar si Dani cand ma suna seara vrea sa stie ce sa ia din oras Ce vroia olteanul meu. Well, sa o caut pe Lisa in Londra. Care Lisa e frantuzoaica de origine romana (dar traieste in Londra) dar nu stie romaneste. Si nici engleza asa bine. Dar e singura saracuta in ditamai metropola si ii trebuie socializare. Pot intelege asta. Dar m-a enervat la faza “te rog sa te porti frumos cu ea”. Adica stai! Adica n-am inteles.

Unu la mana, ca nu am acceptat inca sa fac pe dadaca. In primul rand, pentru ca nu am timp nici de mine ca lumea daramite de altcineva. In al doilea rand, pentru ca nu ma incanta oamenii cu care nu am pe ce limba sa ma inteleg. Si cum adica ” sa te porti frumos cu ea”??? Da’ de cand mi-am facut eu reputatia de bau – bau??? Adica stiu ca aici dau pe dinafara, ca la telefon cu mama dau pe dinafara, ca atunci cand ma enerveaza ceva dau pe dinafara in fata lui EL, dar ati fi surprinsi ce pot face 6 luni de customer service in tara cu cea mai cretina lege de customer service. Si cat de frumos pot zambi chiar daca imi vine sa te dau cu fata de bordura.

Deci nu. Anunt pe toata lumea care vrea sa be my pimp, ca nu mai accept oferte. Poate… doar POATE cand o sa imi asez nervii si o sa am un program normal, cand o sa ma pot deplasa cu Mimi by myself din A in B si sa nu mai depind de 4389285923 mijloace de transport ocolite, cand o sa am timp sa ma satur de mine, de EL si de camera noastra, cand o sa pot sa vad seara un episod de Tom si Jerry fara sa adorm la jumatatea lui, poate atunci. Until then, pimp my ride, pimp who ever, dar eu imi vad de lipsa de timp personala. In romana si engleza, fara dat din maini.

V-am facut cu mana, plec si eu acasa

Ultimul weekend din ianuarie

Desi saptamana de lucru mi-a fost prelungita (mai mult sau mai putin voit) pana sambata pe la 4 dimineata (se termina ea mai repede daca as fi avut un net putin mai cooperant), am facut o caruta de lucruri in weekend.

In primul rand, am aflat ca tepele pe western s-au modificat de pe vremea de pe care le stiam eu. Pe larg… Noi vrem sa ne mutam. Noi suntem momentan 5 oameni. Vom fi 6. Intr-o casa mult prea mica oricum. Deci am pus anunt pe gumtree cum ca imi trebuie casa cu 3 sau 4 dormitoare in nordul Londrei. Toate bune si frumoase. Primesc cateva raspunsuri, ne entuziasmam de pret si poze, incepem sa facem planuri cand… bum! “Ca sa fiu sigur(a) ca sunteti seriosi si ca va puteti plati chiria, va rog sa faceti transferul sumei pe western catre cine vreti si sa imi trimiteti chitanta scanata”. POFTIM??? Trecand peste faptul ca daca il cunosti foarte bine pe indianul de la chioscul de casete care face (printre altele) si transferuri western poti scoate orice suma, trimisa pe orice nume, unde ai mai vazut asa ceva???? Sau cat de idioti ne crezi???

Deci inca ne cautam casa. Ne-am gasit insa motor, un cetatean care nu vrea banii trimisi prin western J Treaca de la mine ca sta in partea cealalta a Londrei, dar hopefuly deseara o aducem pe “Mimi” acasa. Nu, nu o sa o cheme “Mimi”, dar EL inca se oftica. So I will call motorul “Mimi” inca putin.

Ieri am plecat sa vedem magazine. Urmarea a fost ca acum imi trebuie a proper biblioteca si timp. Si o sa ma mai intorc in libraria de pe colt, pentru ca un Dumas costa 2 lire. Si muuulte alte chestii. Dar cica tre` sa citesc colectia actuala prima data.

Mie tot imi trebuie o biblioteca.

Nah, una peste alta a inceput februarie. Deci imediat o sa mananc mancare facuta de altcineva. Ha! J

Mmmm… NU

Nu ma asteptam ca postul trecut sa genereze asemenea reactii. Si nici nu am de gand sa imi cer scuze pentru el sau sa il sterg.

Pentru ca … let’s see. Da, ok, cutremurul din Haiti este un dezastru. Din pacate nici primul, nici ultimul. Nu am spus ca nu ar fi sau ca sunt total insensibila la asta. Am o problema cu felul in care se gestioneaza situatia si cu isteria generala.

Da, da, da mi s-a mai spus ca din cauza oamenilor ca mine a avut loc genocidul, that is not the point here.

The point is ca dupa ce m-am enervat, reactiile au inceput sa ma amuze. Asa, ca idee. Partial pentru ca vin de la niste oameni pe care ii cunosc.

Deci nu am de gand sa mai zic nimic… doar atat:

Fact 1: In 2008 pentru sinistratii din Romania, romanii (persoane fizice si juridice) s-au strans 973.000 de dolari. Adica aproximativ 689.337584 euro. La cursul zilei de azi. Adica aproape 23.000 de euro pe zi. Pentru Haiti s-au strans 280.000 intr-o zi. Nu m-am balbait in zerouri. Sursa

Fact 2: Am incercat sa fac o proprie campanie de curand. In care ceream o amarata de donare de sange. Replyuri primite = 0. Dap, nu e nici o cifra in fata. Ok, am facut-o la nivel “local” (Hunedoara – Deva) but still, am muuulti oameni din zona aia in lista. Daca o televizam oare primeam mai multe?

Fact 3: 90% din oamenii care trec pe langa un batran cersetor pe strada ajung la concluzia ca isi merita soarta ca e alcoolic. Dar aceiasi 90% se lauda ca ce fapte caritabile fac ei.

Fact 4: Desi mi-am pus palma in fund si am plecat peste 6 tari, unde m-a asteptat covorul rosu, oportunitatile care se bat pentru mine si programul atat de lejer incat cearcanele sunt o amintire de parca nu ar fi existat vreodata, nu am uitat ce am lasat acasa. Asta asa, pentru scoaterea de ochi subtila.

Fact 5: Prefer sa fiu injurata, decat ipocrita si sa spun ca sa prefera sa dau 2 euro pentru Haiti daca aia 2 euro ar insemna sa raman fara chestile care ar acoperi nevoile mele zilnice. Minime, de altfel. Pentru ca, pana la urma, fiecare se iubeste in primul rand pe el.

So there you have it.

De la altii…

Nu ma uit la stiri, nu citesc presa, nu ascult radioul (decat rar). Am aflat intamplator despre cutremurul din Haiti. Si mai intamplator am aflat despre Teledonul de la Realitatea.

Daca as fi aflat mai repede, as fi scris ceva similar cu ce a spus cetateanul asta (ok, poate nu chiar asa brutal, dar aceeasi idee) in postul asta. Ridic doza de Cola in cinstea lor.

Nu, asta nu inseamna ca sunt o insensibila. Sau … fuck it, don’t care what people think, anyway.

The mixer decided to strike back

Inainte de toate, wordul este o inventie minunata. Adica wordul de la 2007, pus pe windows 7 este o inventie minunata. Pentru ca pot trimite direct de aici pe dorul de vara chestii. Astazi am descoperit si cum sa le categorisesc J

Anyways, ieri m-a apucat avantul razboinic de a face clatite. Partial pentru ca imi trebuiau (needless to say ca dupa ce am afumat toata casa mie nu mi-au mai trebuit), partial pentru ca … nu stiu care era celalalt partial. Asa ca m-am apucat sa fac clatite.

Pentru cine nu stie, eu sunt o persoana medie. Nu ma pierzi prin buzunar, dar daca ai mai mult de 1.70 imi sucesc gatul uitandu-ma la tine. Dulapul pe care sta de obicei mixerul e undeva la 1.90. Deci inalt. Deci nici ridicata pe varfuri nu ajung cum trebuie la el. Deci nah… Iar mie imi trebuia mixerul. Cum eram in silentio stampa cu EL din cauza unor incapatanari manifestate la decibeli inalti (eu i-am zis acum 2 ani ca sunt mai incapatanata ca oricine, dar el nuuuuu, batman batman) si nu mi-a trecut prin cap sa rog pe altcineva, m-am intins singura dupa mixer. Dar idiotul, nefiind obisnuit sa fie atins de mine la asemenea inaltimi, a inceput sa arunce cu ce a avut la indemana dupa mine. Ca de exemplu, cu stecherul. Iar stecherul, avand ceva de dovedit, m-a lovit fix in nas.

Desi am apreciat ca a putut tinti fix nasul si nu ochiul (sau poate tintea ochiul si a ratat???), mixerul a devenit obiectul non grata… pentru ca eu am o vanataie pe nas acum. Asa ca nu are decat sa zaca pe dulap, acoperit de tona de praf care se pune imediat.

OK, coffee over, cred ca chiar ar trebui sa imi incep saptamana lucratoare.

Ta-ta!

Daydriming

Pe vremea cand dorul de mare era mai activ, ma gandeam ca dupa ce o sa ajung in Londra o sa am ce povesti. Si o sa povestesc atat de mult, incat lumea va astepta cu sufletul la gura povestile mele.

Am ajuns in Londra. Poate as avea povesti de spus daca as avea si timp sau chef. Intotdeauna lipseste una din ele… dar nah, cateodata se mai si suprapun.

Doar ca banalitatile necesita… momentul. Iar eu nu mai am momente. Orice ar insemna asta

Save the cheerleader. Save the world

Credeam despre mine ca sunt o persoana cat de cat normala. Adica not your average person, dar nah… nici una iesita prea tare din comun.

Acum vreo 2 sau 3 ani o sunam pe Di. Care imi spunea invariabil ca a stat toata ziua si s-a uitat la Heroes / Prison Break / Weeds etc etc etc. Si ma pufnea rasul. Cum ma-sa sa stai o zi intreaga cu ochii in monitor in fata unui serial.

Anii au trecut, viata s-a schimbat, dupa teoria aceeleiasi Di eu m-am maritat fara hartiuta roz, wable.

Prin octombrie sau noiembrie, am folosit la un moment dat ultima suflare pe respectiva zi a netului sa cumpar primul sezon din Heroes. Pentru ca nu mai am rabdare sa le dau jos de pe net si oricum costa mai putin decat o cina la mac. Si a venit. Si ne-am uitat la cateva episoade. Pe urma a urmat perioada aia sinistra a anului, in care singura parte din casa pe care o vedeam era patul si unul pe celalalt in poze. Deci nici nu se punea problema de Heroes.

Pana aseara. Cand a venit Dani la o poveste la noi in camera si a ramas dezamagit ca pe Henric nu exista muzica. Asa ca a pus un disc din Heroes. Eh, problema nu ar fi ca azi am stat toata ziua sa terminam de vazut primul sezon, problema e ca eu acum il vreau pe al 2-lea. Pentru ca torrentul imi spune suav ca mi-l da jos in 2 ani.

Deci… eu zic mai bine sa omoram majoreta sa-mi salvez eu viata. Oricum, probabil vor mai trece vreo 3 luni pana o sa ne si uitam la sezonul 2 Dar eu il comand oricum

Ta-ta!

Dor-de-vara

Asta e momentul in care ma vait. Crunt.

Pentru ca incepe sa ma calce pe nervi frigul. Si pentru ca nu sunt in stare sa ma trezesc dimineata cu 5 minute mai devreme sa vad daca e frig afara sau nu. Ieri dimineata, dupa o noapte intreaga de “how I met your mother” petrecuta cu “how I met your mother” pentru ca EL era pe insula vecina si mie mi-era urat si teama ca nu o sa aud ceasul dimineata, am cercetat. Si era o primavara geniala, numai buna de scos conversii cei rosii la plimbare. So I did.

Dar azi dimineata evident ca m-am trezit cu 10 minute inainte sa trebuiasca sa decolez. Asa ca nu am mai cercetat vremea. Asa ca am plecat tot cu baschetii. Doar ca azi e toamna si ploaie marunta. Cacat!

Ma dor cearcanele. Nu stiu exact cum te pot durea cearcanele, dar pe mine ma dor. Si sinusurile, cred.

Si trec printr-o pasa proasta.

Si constat pe zi ce trece ca din tot bagajul genetic disponibil pe care l-as fi putut primi mostenire, am primit in mare parte doar cretinatati. OK, ochii verzi care imi plac nu se pun. Dar in rest, ma puteam lipsi. Preferam lipsa de personalitate cred.

Si acum, vorba OCS-ilor, tot astept sa se intample ceva. Bagaj genetic primit related.

As putea face umanitatii un bine si m-as putea ascunde intr-o pestera…

Nu imi place de 2010. A inceput de tot cacatul. Si mai e mult din el…

Deci abia astept berea nefiltrata cu Diutul…sa ne miorlaim reciproc una celeilalte…

Forever young

(Tastele lui Henric scartaie enervant)

Scrisesem acum vreo 2 zile un post cat istoria. Dar nu am realizat ca intre inceput si sfarsit netul meu moka a crapat. Asa ca toata istoria mea s-a dus pe apa internetului. De draci si de nervi m-am dus a doua zi si am investit intr-un net mobil un potential abonament la sala pe 3 saptamani (explic mai incolo, poate). Deci acum sunt fericita cu netul meu mobil si putin roz, ca sa o parafrazez pe mama.

So… avand in vedere ca m-am miorlait destul de simpatic sa impresionez, dupa 4 zile de NU, mi-am primit doza de Cola. Pe care mi-o savurez aproape rece (nu am mai avut rabdare si de asta) si imi storc creierii sa povestesc ceva. Problema e ca nu stiu cum ar trebui sa arate acel ceva.

Credeam ca viata in Londra o sa fie putin mai palpitanta. Probabil viata in Londra este dar a mea se desfasoara dupa acelasi tipar. Si pe mine cand ma apuca plictiseala ma apuca si dorul de duca. O sa o iau incet, spre Romania. Nu pentru mult timp, dar probabil suficient sa imi aduc aminte de ce am lasat-o acolo unde e. Ce a fi pe urma m-oi gandi in iulie.

Pe 1 ianuarie am fost la mare. Si, pe langa marea calda si sarata (gustata pe un vant sadic si mult prea frate cu ala rusesc), mi-a placut la nebunie oraselul. Si am inceput sa ma gandesc ca ar fi genial sa stam cate 1 an in alt loc. Si dupa 10-12 ani sa ne uitam la poze si sa ne aducem aminte care loc ne-a placut cel mai mult. Si sa ne mutam acolo.

Recunosc cinstit ca imi place Londra. Ma rog, oricarui om intreg la minte i-ar place. Recunosc ca as fi muuult mai fericita daca nu ar fi o calamitate nationala zapada de 1 cm sau daca ar fi mai putini indieni pe metru patrat. Recunosc si mai cinstit ca mi-ar place sa lucrez undeva unde as ajunge dupa 1 ora in metrou (la faza asta mi-e dor de zilele interminabile din casa lui Fraser). Si mi-ar mai place si o casuta cu etaj. Ma rog, etajul il am, separat de parterul locuit de … indieni. Si mai recunosc ca mi-ar mai place sa ies la o bere si sa pot sa fumez fara sa trebuiasca sa imi iau geaca si sa fac turturi afara. Dar nah… can’t have it all.

Pe la 22 sau 23 de ani ma apucasera crizele exitentiale. Ca I am a failure si ca nu am facut nimic cu viata mea si ca it’s almost over si bla bla bla. Cred ca atunci au inceput si s-au repetat periodic. Doar ca acum, cand il aud pe EL (devenit in limbaj uzual Boyfriend din cauza ca are un nume imposibil de pronuntat in engleza) cu aceleasi crize pe care eu le aveam cand aveam mai multi ani decat are el acum (chiar si eu m-am pierdut in exprimarea mea poetica) imi vine sa rad. Life is just starting. And we’ll be forever young.

Undeva pe drum ideea inteligenta a postului s-a pierdut. Promit sa o regasesc intr-un post viitor.

Iar Henric este HP-ul cel simpatic pe care imi omor eu nervii cand EL nu e acasa cu Age Of Empires. Astazi cu blogul, ca mi-a fost lene sa ii dau drumul la al meu. La care nu ii scartaie tastele, in schimb ii merge spaceul dupa bunul lui plac din cauza unei interactiuni intime cu un pistol cu aer.

V-am facut cu mana