Despre Oltenia, drumuri, mosi si orice imi va mai trece prin cap :)

(Recomand rabdare, s-a dovedit a fi lung)

Pentru cine nu stie, mi-am bagat preavizul. A durat ceva pana am luat hotararea asta pentru ca… well, pentru ca eu ma atasez de locuri, oameni si chiar rutine nimicitoare de somn, viata sociala si nervi. Deci undeva prin septembrie am inceput sa ma gandesc ca parca totusi mi-as da demisia si in noiembrie chiar am facut-o. Deci a se observa cat de hotarata sunt eu cand vine vorba de mine… pentru ca la teorii despre viata altora ma pricep de minune. Un exemplu elocvent este El, care acum vreo 6 luni trecea prin “I don’t like my job anymore, DAR…” Si stiti ce a facut Liana? A desfiintat DAR-ul ala cu niste argumente atat de logice ca zici ca ea era cea mai desteapta fiinta de pe fata pamantului. Ca acum Liana isi doreste oarecum sa fi tacut, e o poveste care va ramane nepovestita.

Dar sa revin la Oltenia si mosii mei. Savurandu-mi eu preavizul, m-am ales cu 2 zile libere. Asa ca duminica dupa-masa, dupa ce am satisfacut si nevoia ultimului doritor de a-si incerca norocul la isteria nationala 6 din 49 am plecat cu El la Craiova. Care Craiova in sine e un sport extrem. Oltenia, in general. Oltenia pute. Fara suparare, dar pute mai groaznic decat Slovenia cu iarba proaspat taiata vara. Si pute asa… cam de la Rovinari pana dupa Rovinari. Nu pricep cum oamenii pot trai acolo, sincer. La concluzia ca si anume craiovenii dezvolta tupeu genetic am ajuns cand am incercat sa trecem strada ca la noi acasa. Adica cu si anume bun simt, pe trecerea de pietoni, cautand semafoare in ditamai intersectia. Semafoare nu am vazut nici macar defecte si daca genele mele oltenesti (renegate si ascunse bine in general) nu isi aduceau aminte ca exista si nu se afirmau probabil si acum am astepta la trecerea respectiva de pietoni. Sa mai spuna cineva ca soferii din Bucuresti sunt porci ca dau cu ceva dupa ei. Sau ii invit sa incerce sa treca strada in Craiova. Fara a avea gene oltenesti

Despre drumuri… frate, mie ca tara mi-ar fi rusine sa spun ca fac parte din Europa. Acuma… stiu ca asta se tot aude, ca toata lumea spune asta, dar nu ma pot abtine sa nu o spun si eu. Si mi-e o ciuda crunta pe UE. Adica au cerut pe mama si pe tata, reducerea nivelului coruptiei si alte chestii incomensurabile dar nu le-a trecut prin cap sa spuna “uite, ma, va bag pe gat firma X din tara Y care sa va faca pana in 20xx TOATE drumurile. Cu utilajele si muncitorii lor”. Sunt perfect de acord ca asta ar costa Romania o gramada, dar macar banii aia s-ar duce in chestii pe care sa mergi fara sa iti sara TOT de pe bord si lozinca cu “aici sunt banii dvs” ar avea o justificare. Dar nuuuu! Hai sa reducem coruptia ca sa generam alta… Si tot injuram ungurii. Ca ce idioti sunt si cat de tampiti. Da, ma, da’ nenea ungurul stie sa faca treaba. In vara drumul pana la Nadlac detinea in dotare ceva gropi. Asta fiind la sfarsitul lui august. Acum respectivul drum este aproape reparat. Deci daca la ei se poate, la noi de ce nu? Pentru ca pe noi ne invata la gradinita ca stam intr-o tara bogata si frumoasa si nu tre` sa ne agitam pentru nimic ca ne cade din cer. Si daca nu cade, pica. Mentalitate tampita!

Si asa ajung la mentalitatea unui mosulica cu parul alb, alb, alb de tot. Care are pasiunea de a sta cate 3 ore sa integreze 2 bilete de pariuri de 1 leu fiecare. Isi alege foarte prost momentele. Azi s-a gasit sa fie in zona cand ii explicam unei potentiale inlocuitoare ce presupune jobul, ce program, ce chestii. Si mosulica al meu, dupa ce a plecat tanti respectiva, se gaseste sa imi explice ca nu ar trebui sa quit my job. Ca ar trebui sa tin cu dintii de el, sa raman acolo pana parul alb va capata monopol asupra capatanii mele, pana cand ridurile se vor instaura si o sa fiu o baba acra. Degeaba am incercat sa ii explic omului ca e NOIEMBRIE si eu nu am prof coordonator pentru licenta, ca e NOIEMBRIE si ca eu habar nu am despre ce va fi licenta mea, ca nu am viata (si vreau cu disperare viata si timp), ca… nu, domne. Ca nici el nu a facut facultate si uite, in afara ca nu are pensia mai mare cu 1 milion ce s-a intamplat? Ca se poate si fara facultate! Da, ma, se poate. Dar NU VREAU! NU VREAU. Nu mi-am omorat 4 ani in politehnica sa raman si fara bucata aia de hartie pe care o sa scrie inginer diplomat…

Deci mie mi s-a acrit. Sa incerc sa explic, sa (ma) justific, sa … Imi vine sa ma iau si sa ma duc departe, departe, departe… si am si cateva siteuri deschise de cateva zile in acest sens, dar parca nu ma atrag atat de tare cat ar trebui. Si nu stiu de ce traiesc de cativa ani cu impresia ca daca as pleca undeva departe, departe, departe as rezolva ceva. Timpul s-ar opri pentru o zi, o luna, un an. Pe urma ar fi acelasi lucru si as lua-o de la capat. I can’t run away forever.

Dar e oficial. 2008 a fost anul in care am facut ordine in viata mea, in care am asezat-o undeva si in care … well, nu stiu ce va mai fi. Dar va mai fi. Pentru inceput, Grimus cu al meu frate care de sambata pleaca spre locuri indepartate si mai bune, sper eu. (Ok, asta nu trebuia sa sune a necrolog, dar e tarziu si mai am bloguri de citit ca am ramas in urma, bid de castigat pe RAC si patrulat prin pat pana adorm).

Deci… sper ca Ambasadoarea e fericita ca inca respir, traiesc si atunci cand nu am sad puppy eyes zambesc frumos si sincer. Si injur drumuri romanesti