Cumpar timp.

Mai tine cineva minte reclama aia retardata cu “ciclul birou – pat”? Eu radeam de ea. Ma gandeam cat de imbecili pot fi oamenii care ajung asa. Adica cum sa ajungi asa, frate??

Well, am ajuns. Nu foarte greu, as putea adauga. Ieri am stat 12 ore la lucru. 12 ore din care am simtit fiecare secunda in fiecare neuron. Cand am ajuns acasa, am mai rezistat cam 1 ora cu ochii deschisi (ora dedicata in exclusivitate multumirii stomacului) si pe la 9 am adormit. Si nu e vorba de ieri. M-am saturat sa astept weekendul ca sa dorm. Pentru ca si daca vreau sa fac altceva, nu am nici un gram de energie. Deci traiesc in ciclul birou – pat. Si da, mananc. Si da, iau vitamine. Si da, tot in ciclul ala traiesc. Sucks being a grown up.

Am de terminat recenzia aia pentru “Caderea”. Ideea e ca virgula cartea aia merita putin mai mult decat sunt eu in stare sa ii ofer in momentul asta.

Acum cateva zile am vazut la Barbie pe blog site-ul asta in care timp de 1 luna cetatenii scriu un roman. Cetatenii normali, cu viata normala, sau cu joburi normale, poate. Pentru ca imi vajaie prin cap idei, cateodata in forma de fraze. Dar atunci cand imi vajaie mie ideile sunt fie in 183, fie “ascultand” foarte atenta ce mai debiteaza al meu sef, fie facand cartofi prajiti… in fine, oriunde altundeva decat cu Doi in brate. Neavandu-l pe Doi in brate, ideile mele zboara. Spre locuri unde pot prinde radacini, probabil. Din aceste motive, blogul meu se revolta.

Dar nu, gata! O sa incerc weekendul asta sa fac curatenie pe el. Macar atat, daca domeniu inca nu primeste. Nu am nervi (ca sa nu mai zic de timp) sa gadil asa ceva inca. Poate la anul. Momentan sa se sufoce pe wordpress.

Deci cumpar timp. In rate, cu dobanda, cu banii jos, cum vreti voi. Timp sa fie. Timp sa fac tot ce vreau EU, tot ce vrem NOI, tot ce TREBUIE, sa il bag pe EL in seama, sa inteleg principiul de functionare al unui elicopter cu telecomanda, sa ne jucam Age Of Empires, sa … deci timp.