Nu stiu daca e (deja) astenie, dar eu deja am intrat in starea aia de nu vreau, nu-mi place, nu am chef. De nimic. Mi-e oarecum greata de tot. Statutul de om mare ma ia cu frig pana in oase and it sucks. Big time.
I need a job. A se remarca verbul care nu are nimic in comun cu “want”. Dar, parafrazand din Teodoreanu, viata nu e facuta numai din duminici sa faci ce vrei tu (triburi, somn, bratari, cola, zacere, cola), mai vine si luni si marti si… Si parca ma simt inutila. Toata lumea face ceva. Eu… astept sa mi se intample ceva, ca sa ajungem cu parafrazarile mai aproape de zilele noastre.
E bine macar ca I have a date cu proful de licenta. Finally. Care, sper eu, o sa imi explice ca trebuie sa fac AIA, sa plec de ACOLO si sa ajung DINCOLO. Unde toate cuvintele cu caps sa fie chestii precise, ca vad ca nu mai functionez decat pe baza de pointeri exacti.
Daca ar fi EL in locul meu, si-ar bate capul singur ce ar trebui sa faca, de unde ar trebui sa plece si unde ar trebui sa ajunga. Doar ca EL nu are tangente cu licenta mea, asa ca faptul ca e enervant de practic cateodata nu ma ajuta in cazul asta.
Si habar nu am ce o sa fac daca maine proful o sa ma bage in ceata. Nici macar nu pot sa pun proiectul pe rentacoder sa mi-l faca ceva indian pe bani putini pentru ca nici macar eu nu stiu ce vreau. Dar asta e o constanta cu care m-am obisnuit ar fi trebuit sa ma obisnuiesc in 24 de ani. Si ceva.
Si eu vreau inapoi acolo….
Cine, ce-a zis pe aici