…we could sit around and see this night through…

Cand ne-am cunoscut, noi nu stiam sa ne vedem la ore normale. Partial, pentru ca atunci cand eram eu la lucru nu era si EL si invers. Asa ca singurul moment in care nu suna vreun Iulian sau vreun Virgil era noaptea. Asa, de la 1-2 incolo. Cand se intamplau pitburgeri si povesti fara taceri. Pana cand ne dadeam seama ca macar 1 ora, doua mai trebuie sa si dormim. Si dormeam putin. Dar ne vedeam dimineata la cafea si o luam de la capat. Dar al naibii daca aveam ochii injectati sau cearcane sau daca simteam ca as dormi pana ninge.

Pe urma, a devenit EL si povestile noastre s-au mutat… la telefon. Pentru ca odata cu statutul de EL a venit si un job nou. Care presupunea ca EL vedea mai mult Anglia decat fata. In perioada aia ajunsesem sa visez la momentul ala in care ne vedem dupa – masa acasa si putem sa stam de povesti ca oamenii sanatosi la cap. Ziua.

Acum ne vedem dupa masa acasa. Impartim 2 tigari si o cana de cola, impresii, facem misto unul de celalalt si… atat. EL se joaca, eu citesc. Imi astept atele sa fac bratari. Culmea este ca … stam de povesti incredibil de mult. Noaptea, evident. Adica avem un soi de cosmote britanic care ne lasa sa vorbim gratuit intre noi nelimitat, impartim aia 10 metri patrati de camera (pentru ca evident ca la tigara iesim impreuna) dar pe noi de apuca vorbitul noaptea. Si nu povesti din alea seci inainte sa se inchida ochii, povesti pe covor cu cana de cola intre noi de ajungem sa dormim 3 ore pe noapte. Si ciudat este ca inca nu am cearcane si in fiecare dimineata imi prind autobuzul care trebuie (bicicleta sufera de nebagare in seama din motive meteo).

Nopti placute sa aveti

Unde au trecut 7 zile?

Nu stiu… si chiar nu realizam ca au trecut 7 daca nu imi zicea azi EL.

Deci 7 zile… in care am invatat sa gatesc, sa spal vase (da, mama, ai voie sa fii mandra), sa merg cu metroul londonez care nu e in intregime underground, sa zambesc 12 ore pe zi, sa stau in picioare 12 ore pe zi… si in care am invatat sa injur cu zambetul pe buze. Si sa nu ma vait. Si sa am rabdare. Pentru ca nu vreau inapoi. Pentru ca m-am indragostit de tara asta idioata si orasul asta sufocat de arabi.

Londra… sunt de 7 zile aici si in afara de Wembley National Stadium nu am vazut nimic. Si pe ala…din tren. Dar traiesc cu speranta ca am timp. Ok, sa ne intelegem. Nu am vazut nimic din alea 4832984892 obiective turistice, ca de vazut…am vazut o gramada.

Am vazut ca Londra are la pranz cerul albastru albastru albastru. Cine zice ca in Londra nu se vede cerul sau ca nu se vad stele abereaza. Si da, in centru. Acolo unde e 8 lire taxa de aglomerare daca ai chef sa mergi cu masina. Am vazut cladiri maaaari de tot de sticla care au grija de o casa veche si plina de flori. Am vazut tipe vopsite verzi. Am vazut ca lumii i se rupe de tine dar lumea iti zambeste daca iti intalneste privirea. Am vazut ca nu ai voie sa fumezi NICAIERI daca acel nicaieri nu inseamna trotuarul in timp ce te deplasezi pe jos intre 2 puncte in linie mai mult sau mai putin dreapta. Am vazut ca british people au reguli de circulatie inclusiv pentru pietoni iar pietonii nu respecta nici o regula de circulatie pentru masini. Asta, sau au alergie la culoarea verde. Am vazut tanti imbracate mai office decat o sa ma imbrac eu si cand o sa ajung manager general la Coca Cola dar incaltate in adidasi in care sisu mic ar alerga pe stadion (si care mie nu imi plac). Am vazut ca arabii sunt simpatici daca nu urla dar te-a luat naiba daca te uiti urat la ei.

Nu ca tot ce am vazut pana acum ar fi normal, dar o sa imi mai ia ceva pana o sa ma adaptez la ciudatenile lor… Adica pentru ei sunt chestii normale, dar eu, proaspat aterizata din tara lui “lasa, ba, ca merge asa” sunt inca … nedumerita. Nu ai voie sa casti in magazin. Tu, vanzator fiind. Nu ai voie sa stai de povesti cu colegii. Nu ai voie sa stai jos. Eu urasc sa merg. Sau sa stau in picioare. Sau sa vand. Mai ales sa stau in picioare sau sa vand. Iar acum stau in picioare 12 ore pe zi si vand. Universul asta are un stil ciudat de a face misto de mine.

Londonezii sunt fatalisti. Sa dea naiba sa stranuti in tren ca toti se intorc spre tine. Care toti pana in momentul stranutului te-au ignorat. Traiasca epidemia de gripa porcina. Aceeasi londonezi sunt dependenti de zgomote. De cand am inceput sa scriu postul, am auzit 3 masini de politie sau pompieri… oricum ceva chestie urlatoare. Si nu e ceva neobisnuit. Neobisnuit ar fi sa treaca 10 minute fara…

Dar, pentru prima data in viata mea nu ma plang. Am facut o criza de nervi aseara, dar din alte motive. In rest nu ma plang. Imi place aici si aici vreau sa raman. And I will.

Stam intr-o casuta cu etaj. Dupa ce au plecat cetatenii care erau aici cand am venit noi, ne-am mutat de la parter la etaj. Unde se poate fura net mai bine. Doar ca acum nu mai e timp.

Candva o sa va arat si poze. Si cum vad eu Londra in fiecare zi.

Intr-un mod ciudat, mi-e foarte bine. Ceea ce va doresc si voua.

It is here! It is here!

It is finally here!!! Vremea aia geniala care te face sa te dai jos din pat mult mai devreme decat o faci de obicei sambata, care provoaca sapaturi demne de un arheolog cu diploma dupa baschetii simpatici asortati soarelui, care…

Da, ma, nu mai e geaca, nu mai sunt bocanci… e doar un hanorac pe care scrie Michael Scumacher (prietenii stiu de ce), baschetii si blugi 3/4. Si daca stiam ca maria sa primvara are nevoie de absenta mea sa se afirme, plecam naibii mai repede

Dar gata! Hanorace, tricouri, tenisi Now I feel like myself si I can get started

What a day :)

Seara romaneasca a fost tipic romaneasca si pe alocuri mi-a stat in gat din cauza manifestarilor stadionistice, a oamenilor care confunda Desperado cu Vama Veche si a oamenilor care au 7 ani in minus.

Trecand peste asta, Dani s-a tinut de cuvant si a baut 4 beri. FARA alcool. Me proud EL a fost hiperactiv si plin de energie si all over the place. Si ma asteptam ca azi sa zaca precum o leguma din supa. Dar nu, aia sunt in continuare eu A venit si Dan. Care, trecand peste oboseala care s-a afirmat la un moment dat, a spus ca s-a simtit bine. Sor-mea trece prin cautari de sine si alte prune (pe care recunosc ca nu le inteleg si nu le accept in mare parte) si a decolat spre Timisoara cu telefoanele inchise.

Una peste alta, momentan convietuim 4 in cutia de chibrite. 5, daca socotim si maidanezul cu personalitate. Va fi interesant… extrem de interesant. Si deja zambesc in barba, ca un spectator din ala sadic care asteapta cu nerabdare punctul culminant. Care punct culminant va fi plin de surprize.

Back

Cu chef de viata si de multe chestii marete, cu planuri si vise (scrise chiar si pe hartie, cu perioade de timp atasate), cu imagini in minte si foarte putine pe aparat (nu stiu exact de ce, nu am simtit nevoia), cu un pui de rau de mare proaspat descoperit.

I am back to my very old self again

Adio, POLI :)

… and if I never see you again, it will surely be too fucking soon

Asa, deci… AE-ul a fost invins. Cu propriile-i arme actionate… din buzunar, cu bunavointa lui EL Deci gata. Deci mai e licenta si no more school decat daca ma fac educatoare si ma pun aia la 50 de ani sa imi fac alte studii superioare. Asa ca acum ii dau vacanta creierului. Pe termen nedefinit si nelimitat

The highlights

• Am fost corupta pana la urma sa joc triburile
• Primul lucru cand ma trezesc dimineata este sa vad ce sa fac pe the-west (cand EL este un gamer inrait nu poti sa nu prinzi virusul, oricat de mult te-ar enerva)
• Chineza sau programarea in timp real sunt una si aceeasi pentru mine. Cu toate astea, chiar sper sa iau examenul de peste 6 ore.
• Am terminat, in sfarsit, de adus in 2009 blogul cu bratarile colorate
• Am terminat si prima comanda. Maine o trimit
• Sambata se termina. Am decis, am zis, am hotarat. Sambata scap de POLI, de sesiuni, de TOT.
• Plec iar Departe. Eu sper ca Anglia. Eu sper ca si Ovidiu spera ca Anglia. Nu o sa am net, dar o sa am timp sa invat php, sql si javascript si sa fac bratari pana ninge Pentru ca am constatat ca mi-era dor sa fac bratari

Si gata. Me happy.

I like Mondays :)

In cazul in care nu sunt groaznice, zilele de luni pot fi chiar geniale. Ca asta de azi.

M-am trezit smiling, am primit atatea vesti bune cat sa imi ajunga 1 saptamana, avantul meu revolutionar m-a adus in bucatarie sa fac cele mai geniale, nemaivazute, nemaintalnite spaghete ever (da, ba, I started cooking ), maine plec totusi pana la Timisoara pentru ca am examen doar miercuri (ceea ce imi aduce aminte ca trebuie sa termin de citit criminalitatile alea de cursuri) si pentru ca vestile bune au rezultat in necesitatea unui rucsac mare si incapator Care NU este in Timisoara si va trebui sa fie.

Aaaanyways, this Monday is a good day for science

Fiuf

Fost la Iasi. Luat decizia capitala ca in Iasi mai merg DOAR vara si in Rusia nu voi calca in viata mea Mi-au inghetat gandurile, mi-a tremurat saliva… O sa va povestesc alta data de Iasiul cel inghetat si de fratele cel tinut sub papuc (dar un papuc simpatic) ca acum vreau dus si patul cel mai pat

You wish you could find something warm

M-am agitat ca sifonul acum cateva zile sa gasim BRADUL. Nu orice fel de brad ci ACEL brad care sa ma strige, sa imi spuna o poveste si sa fie al meu. Nu, nu sunt adepta brazilor de plastic. Nu cred ca daca nu cumpar un bradut verde salvez o padure pentru ca acel bradut verde este oricum deja taiat in momentul in care eu il iau acasa. Brazii de plastic aduna praf si habar nu au sa spuna povesti. Deci NU.

Si ne-a gasit BRADUL. Acel brad perfect. Nici mare, nici mic. Des. Si care a incaput PERFECT in suportul de brad, fara sa trebuiasca sa fie convins sau sa taie degete

Iar azi… azi ne-am invartit in jurul lui, l-am facut luminos si mumos si am dezordonat toata casa cica ordonata inainte de aparitia ACELUI brad.

Si consider o victorie personala wirelessul si faptul ca El se poate juca linisitit fara sa il bat eu la cap si eu imi pot vedea de taste fara sa se simta El ignorat. De pe covor

So… this is a hap-hap-happy Craciun, primul in mult timp in care nu am inaltat nici un domn, in care am incercat cu sisu mic si Danutul un Mos Craciun chinuit si falsat la infinit. Si ceva imi spune ca dupa turul rudelor o sa intru la loc in blugii in care acum cateva zile mai putea intra lejer inca cineva si care la inceputul verii ma strangeau. Detaaaaaliiii…

So… Santa a fost darnic si zambaret anul asta, mi-e cald si bine si dau din urechi. Si zambesc cu ochii si varful degetelor

Ceea ce va doresc si voua.