In vremea de mult apusa a House Of Fraserului, cand ieseam la tigara ma uitam lung la frizeria de peste drum. Asta, dupa ce imi trezeam nervii cu cafeaua polonezului. Intre timp m-am lasat de cafea, but that is not the point here. The point is frizeria. Care avea niste poze foaaarte faine in geam, chiar langa preturile care ma tineau peste drum pe vremea aia. Deh, centrul Londrei, ce piticii mei!

Intre timp, jobul si viata ma tine departe de acel loc. Imi persista in amintire insa pozele de la frizeria aia. Momentan trec prin momentul ala care ma apuca periodic in care imi trebuie par scurt. Si albastru. Ok, pana acum albastrul era mai greu realizabil ca doar traiam in Hunedoara, locul unde dadeai un sfert de salar pe asemenea fita. Tunsul scurt m-a apucat radical acum vreo 2 ani… si e asociat unui anumit moment stiut numai de mine. Ma rog, momentul nu e stiut numai de mine, dar faptul ca parul meu a fost lasat la coaforul de fite din cauza respectivului moment, da. Ok, suntem in fata unui moment similar, probabil. Pentru ca mie imi trebuie par scurt si albastru.

Venind ieri top – top acasa, cu baxul de 24 de doze de Cola in brate (ca mandrul degeaba are masina de servici daca nici EL, nici masina nu sunt in zona cand se necesita), intru la coaforul de cartier de (aproape) langa casa mea.

“Hello. I would like to cut my hair reaaaally short and make it blue.”

Tipul (ca vorbim aici de un tip) a ramas cu gura cascata. Tipul de pe scaun care vroia sa fenteze varsta cu vopsea neagra a inceput sa rada.

“Well”, zice coaforul (coafeza la masculin adica), “I can help you with the first part.”
“No, no! I want it short AND blue. Not just half of it.”
“Well, I’m sorry but I don’t do crazy colours. I can try a red if you want”

Excuse me??? EEEEEXXXXCCCUUUUSSSEEE MEEEE??? Cum adica you don’t do crazy colours? Adica de ce am senzatia ca sunt iar intr-un oras de 80.000 de locuitori, intr-o tara cu 100 km de autostrada??? De ce? De ce? De ce???

Brusc, mi s-a facut dor de frizeria mea din centrul Londrei. DAR… aici intervine un “dar”… frizeria din centrul Londrei e departe. Si sambata e deschisa numai pana la 12. Inutil de spus ca la ora aia eu eventual (EVENTUAL) ma trezesc sambata. Dar mai am vreo 3 “pa strada mea” asa ca mai incerc.

Tot ieri, inainte de episodul “I don’t do crazy colours”, am intrat pana in magazinul romanesc fara sa stiu exact ce caut (de mentionat ca “magazinul romanesc” este de fapt detinut de un rus si vinde – pe langa mezeluri de la matache macelarul si alte asemenea + cola – cam orice fel de produs din “eastern europe”). Dar m-a izbit pe usa de la intrare poza lui Base cu ceva slogan electoral cretin. Deci NU. NU NU NU! NU vreau campanie electorala si aici. Decat pentru primarul Londrei, pe care ma si duc sa il votez. In rest, NU. NU vreau sa aud de Base (mai ales de el nu), NU vreau sa aud de Geoana, NU vreau sa aud de nici un potential viitor presedinte al Romaniei. Oi fi antipatrioata, oi fi nebuna, oi fi cum vreti voi dar unul pentru motivele pentru care am plecat din Romania a fost sa SCAP de Romania. Dar se pare ca Romania nu vrea asta. God damn hippies!

Din aceeasi gama, eu lucrez pentru si cu israelieni. Chinezul britanic nu se pune, pentru ca – atunci cand nu vreau sa il omor – ori nu e la lucru, ori nu e la lucru. Ei, si ieri imi explica una din israelience ca daca tot sufar de frig cronic (and I do, cel putin la lucru) ar trebui sa ma mut in Israel. Nu numai ca e cald si bine dar este si cea mai perfecta tara de pe fata pamantului, atat de frumoasa, de primitoare, de… Si-a gasit cu cine sa faca virgula campanie pro israel, but that is not the point again. Sa ne intelegem, campania venea de la o israelianca stabilita in Britania cea mare cel putin acum vreo 15 ani, daca nu am gresit eu la estimari. Eu nu ii inteleg pe oamenii astia. Israelienii au impresia ca tara lor e a mai buna de pe fata pamantului ca doar de aia sunt poporul ales de Dumnezeu (chiar se lauda cu asta si din nou, si-au gasit in fata cui) bla bla. Dar stau aici. Injura vremea, injura britanicii, injura mancarea, injura TOT ce NU e israelian, dar stau aici! DE CE??? Vara-mea imi povestea ca acum cateva zile un coleg de-al ei (indian, ca tot e ea mai rasista ca mine) ii povestea cum India lui e “heaven on earth”. Cu toate astea, indienii stau AICI.

Si mai exist eu. Care sunt de acord ca Romania e o tara frumoasa. Cu conditia sa o vezi ca turist, 1 saptamana pe an, o data la 5 ani (minim 5 ani). Pe de alta parte, tari turistice frumoase mai sunt pe fata pamantului, ergo Romania nu este CEA mai frumoasa. Deci eu ma inteleg (pe mine, ma, m-) de ce cacat am lasat-o acolo unde e si m-am tot dus. In schimb, cand o aud pe aia (pe langa faptul ca imi vine sa o pleznesc), ma pufneste rasul si la o prima vedere ai crede ca a primit ceva pedeapsa sa stea aici.

Deci nu. Ceva nu e bine aici. Sau nu pricep eu.

Daca scriam in romanul meu in loc sa scriu postul asta, aveam jumatate din norma de cuvinte pe azi. Dar nu am scris in roman. V-am delectat pe voi. Na!

Mai tine cineva minte reclama aia retardata cu “ciclul birou – pat”? Eu radeam de ea. Ma gandeam cat de imbecili pot fi oamenii care ajung asa. Adica cum sa ajungi asa, frate??

Well, am ajuns. Nu foarte greu, as putea adauga. Ieri am stat 12 ore la lucru. 12 ore din care am simtit fiecare secunda in fiecare neuron. Cand am ajuns acasa, am mai rezistat cam 1 ora cu ochii deschisi (ora dedicata in exclusivitate multumirii stomacului) si pe la 9 am adormit. Si nu e vorba de ieri. M-am saturat sa astept weekendul ca sa dorm. Pentru ca si daca vreau sa fac altceva, nu am nici un gram de energie. Deci traiesc in ciclul birou – pat. Si da, mananc. Si da, iau vitamine. Si da, tot in ciclul ala traiesc. Sucks being a grown up.

Am de terminat recenzia aia pentru “Caderea”. Ideea e ca virgula cartea aia merita putin mai mult decat sunt eu in stare sa ii ofer in momentul asta.

Acum cateva zile am vazut la Barbie pe blog site-ul asta in care timp de 1 luna cetatenii scriu un roman. Cetatenii normali, cu viata normala, sau cu joburi normale, poate. Pentru ca imi vajaie prin cap idei, cateodata in forma de fraze. Dar atunci cand imi vajaie mie ideile sunt fie in 183, fie “ascultand” foarte atenta ce mai debiteaza al meu sef, fie facand cartofi prajiti… in fine, oriunde altundeva decat cu Doi in brate. Neavandu-l pe Doi in brate, ideile mele zboara. Spre locuri unde pot prinde radacini, probabil. Din aceste motive, blogul meu se revolta.

Dar nu, gata! O sa incerc weekendul asta sa fac curatenie pe el. Macar atat, daca domeniu inca nu primeste. Nu am nervi (ca sa nu mai zic de timp) sa gadil asa ceva inca. Poate la anul. Momentan sa se sufoce pe wordpress.

Deci cumpar timp. In rate, cu dobanda, cu banii jos, cum vreti voi. Timp sa fie. Timp sa fac tot ce vreau EU, tot ce vrem NOI, tot ce TREBUIE, sa il bag pe EL in seama, sa inteleg principiul de functionare al unui elicopter cu telecomanda, sa ne jucam Age Of Empires, sa … deci timp.

Stiu ca ar trebui sa scriu recenzia despre “Caderea”. Ma chinui de vreo saptamana, o am inceputa undeva in calculator dar… nu imi vine. Am citit cartea repede. In autobuz, in statia de autobuz, pe trepte, la tigara, practic oriunde trebuia sa stau si sa astept ceva (in general mijloacele de transport mai rele decat tipele care se pregatesc de intalnire) dar nu imi vine sa scriu despre ea.

Am o problema de fiecare data cand ajung la casa de marcat in magazinul X (care poate fi oricare pe raza Wembley – Queensbury – Kingsbury – Harrow) si mi se comunica suma fenomenala pentru ceea ce va deveni frigider plin pentru 1 saptamana. In schimb, nu am nici cea mai mica problema sa dau (aproape) aceeasi suma pe tampenii la Mc. I inima Mac. Shoot me.

Sunt in stare sa spal 1 soseta all by itself in masina de spalat daca soseta aia e roz bonbon cu picatele si nu se asorteaza cu alte haine care trebuie transformate din sconcsi in zane frumos mirositoare. Asta de cand am facut niste sosete galbene, verzi si unele albe, bleu.

Pot trai cu toata camera revarsata pe covor si 2 luni fara sa am o problema. Dar daca mie mi se pune pata AZI, ACUM ca totul trebuie sa isi (re)gaseasca alt loc ordonat, sa dea naiba sa aud obiectii.

Pampam.

Spre deosebire de cum suna titlul, asta NU este o campanile de sustinere, este o anticampanie.

Cine e de acord cu mine ca americanii sunt retardati, sa ridice mana sus. Cine e de acord cu mine ca americanii NU aveau ce sa caute in Afganistan (niciodata nu o sa stiu sa scriu corect numele tarii asteia) sa mai ridice mana sus. Si – in sfarsit – cine e de acord cu mine ca Britania cea mare mananca acelasi rahat referitor la tara al carui nume nu i-l stiu scrie corect, sa tina amandoua mainile in aer.

Doar ca Britania cea mare mananca putin mai mult rahat. Nu stiu ce campanii de reintegrare exista in State pentru cetatenii proaspat intorsi dintr-un razboi unde 1. Nu aveau ce cauta si 2. Se merge in principiu pe baza de voluntariat, dar aici deja ma obsedeaza. Am gasit in sfarsit un post de radio fain aici. Absolute Radio pe numele lui (google it, se poate asculta si pe net). Doar ca de 1 saptamana s-au tampit. De 10 ori pe ora dau cretinatatea de reclama pentru wearing a poppy. Aka trimite sms acolo, sms-ul costa cel putin 1 lira jumate din care CEL PUTIN 1 lira merge la veteranii din Irak si Afganistan pentru ajutarea saracilor oameni sa isi gaseasca joburi, sa faca pe ma-sa si pe ta-su.

Adica cum? Adica de ce? Adica stai asa, frate! In primul rand, tu, ca stat, trebuie sa ai grija de oamenii pe care ii trimiti cu pusca in mana la mama dracu! Nu de indieni, nu de evrei, nu de romani, nu de nimeni in primul rand. De idiotii aia de 20 de ani care nu au avut mai multa minte in cap decat sa se duca acolo. Pe urma, tu ca organizatie caritabila, in loc sa strangi fonduri, mai bine faci campanie anti mers acolo. Pentru ca – like I said – NU au ce cauta acolo. Nu americanii si cu atat mai putin britanicii (romanii, francezii, italienii si restul natiilor).

Si mai si au pe site-ul principal o poza de tot rahatul. Adica poza e faina, ideea e de rahat.

Deci nu. Nu sunt pacifista, in ultimele 4 zile am vrut sa omor 2 oameni. Dar oamenii aia mi-au facut MIE personal ceva. Astept exemple de ce au facut irakienii Marii Britanii si pe cuvant ca trimit mesajul ala. And I will wear a poppy.

Bloody Indians!

Nu, deci asa nu se mai poate! Nu se mai poate si gata!

Mi-a promis domeniul meu, al meu si doar al meu, acum 1000 de ani! Si eu continui sa stau in vizita la wordpress, la gramada cu altii. Nu am nimic cu ei, doar ca eu sunt un blog fitos si sufar de claustrofobie.

Dar cel mai tare ma calca pe nervi ca ma ignora. Nu imi mai face nimic. Am acelasi aspect de cand m-am nascut, m-am saturat. Cineva ar trebui sa ii spuna ca nu-i frumos ce face!

De cand si-a tras fite de Anglia probabil considera ca nu mai sunt suficient de bun pentru ea. Doar ca eu nu ma pot intoarce de nebun in Romania. Mie imi placea in Romania. Era atat de plictisita tot timpul ca socializa cu mine pana ma epuiza cateodata. Dar nu m-am plans. Niciodata. Imi placea. Acum… acum se pune praful pe mine si nici macar nu ii pasa!

Daca pana la sfarsitul anului nu imi ia domeniul propriu, ma iau de mana cu Royal Mailul si intru in greva! Si o sa fiu un blog neinregistrat pe wordpress. Atat de tare m-a suparat!

Pentru cine nu stie, e sambata. Sambata tarziu, chiar. Dar cum am avut de recuperat o saptamana de dormit 5 ore / noapte + 10 ore / zi la lucru, am dormit nesimtit de mult. Ceea ce ma face a lousy girlfriend, pentru ca ii promisesem lui EL ca azi ma duc cu el la lucru sa il ajut. Dar pentru ca EL nu este un lousy boyfriend, m-a lasat sa dorm (ok, m-a intrebat daca vreau sa merg inainte sa plece, ca masura de precautie impotriva viitorului wable care ar fi urmat daca nu ar fi facut-o) dupa ce aseara oricum imi explicase ca unless nu mi-am luat permis peste noapte si nu m-am transformat instantaneu in demna urmasa a lui Schummi, nu tare am ce face acolo. Dar ai cu cine???

Bun, deci am subliniat ca m-am trezit nesimtit de tarziu. Mi-am copiat toata muzica posibila inapoi in laptopul in care existau doar filme si atat. Si am inceput revolutia. Sa-i stea in gat aluia cu viva la revolucion! Viva, viva, dar probabil omul nu vazuse camera si dulapul nostru. 2 ore mai tarziu, fiecare haina e la locul ei, in dulapul nou. Concluzia revolutiei… suntem anormali. Am venit cu 45 de kile de haine (cantarite) din .ro. Evident, unele nu le-am purtat niciodata. Nici in .ro, nici in .co.uk. Dar cineva a facut prostia sa imi arate Primarkul. Asa ca alea 45 de kile de haine s-au inmultit considerabil. Iau din ce in ce mai serios varianta de a gasi ceva organizatie caritabila care sa faca fapta buna de a ma scapa de macar un sfert din ele. Sfert care nu imi mai place, nu il mai port dar care tine ocupat loc. Loc care ar putea fi umplut de toale mult mai simpatice.

In cautarea fundului dulapului vechi si al curorii tampite a covorului, am gasit 15 lei. Uitati de lume si de timp in buzunarele unor blugi pe care nici nu tin minte de cand nu i-am mai purtat. Dar i-am carat in .co.uk fara sa tin cont ca aici e frig all year long si ei sunt extrem de taiati. Ma consolez cu gandul ca poate in cateva luni ma adaptez la vreme, precum defectele din Camden care, pe o vreme pe care nici paltonul cel simpatic nu este suficient de calduros, stau la coada sa intre in club in fusta suficient de lunga sa le acopere juma’ de parte dorsala si maieu. Fraaaate!!!

Acum cateva zile, papica mea din uk a adus in centrul atentiei (mele) pe monitor un cetatean cu care m-am pupat eu acum 1 an si ceva, din cauza unei alte revolutii personale. Omul este in Bristol in momentul asta, pe malul marii, foarte insurat. Ofticant, eu vroiam acolo. Povestindu-i lui EL conversatia, EL a inceput sa imi explice ca eu sunt un dezastru natural in vietile oamenilor. Pentru ca majoritatea cetatenilor cu care m-am pupat eu la un moment dat (accidental sau in cadru organizat) au ajuns dupa nu foarte mult timp cu verigheta pe deget. Daca stau sa ma gandesc bine, are dreptate Vreo 2 chiar au avut tentativa sa isi imparta verigheta cu mine. Esuata, tot asa ma cheama ed 25 de ani si 5 zile. Dar chiar dezastru natural???

Aseara am vazut centrul Londrei din stanga, noaptea. Nu stiu de ce creierul meu a avut o clipa de delir si s-a gandit ca seamana cu Bucurestiul. Londra, noaptea, vazuta din stanga (unde e cald si bine si nu sunt solicitate picioarele) e geniala. Si inca nu e (foarte) impodobita de Craciun.

Acum 1 saptamana a fost ceva mega sarbatoare a indienilor. Craciunul, Revelionul, ma-sa sa-i fure. Ceva. Ceva la care s-au folosit petarde si artificii. Din loc in loc, semne mari cu “Sarbatoriti cu bun simt! Fara petarde si artificii dupa 11 seara”. Inutil de spus ca de la 10:55 nu s-a mai auzit NIMIC. Incepe sa imi placa civilizatia britanica. Si faptul ca aici e ceva normal sa traversezi neregulamentar.

Marti, o conducta de gaz care trece taman prin centrul strazii pe care vine autobuzul meu de la lucru s-a gandit sa se strice. Pe la 2, daca e sa ma iau dupa aia de la radio. Aia au sapat strada, au deviat circulatia, nebunie. A 2-a zi dimineata one – pauza – eight – pauza – three – pauza – to – pauza – golders – pauza – green a circulat normal, pe ruta pe care o stiu cu ochii inchisi. Gaura era tot acolo, acoperita insa de ceva chestii de metal peste care treci fara sa simti ca e gaura si fara sa ai senzatia ca iti lasi toate bucsele si planetarele acolo.

Ok, am aberat cu gratie destul. Ideea e ca sunt bine, imi curge nasul si inca astept oameni in vizita. Anyone?

Hai fiti baieti faini si faceti-mi cadou de ziua mea un tricou

Asa ca pana ma hotarasc eu sa scriu blogul ala serios si decent, dati cu votul aici pentru “Papica din UK”.

Si daca vi se face pofta, va astept la un pui a la Nandos.

Promit ca:
- maine o sa fac ordine in camera asta, o sa pun hainele in dulapul cel nou si o sa ma gandesc cum sa mutam patul de langa geam

- sambata o sa si conving consortul (consort doar practic, fara acte, sa faca anumite instante parintesti strepezi si cu nervii ) sa aplice planul

- sambata nu o sa stau mai mult de jumatate de ora in (fiecare) magazin in cautarea perechii de blugi perfecte

- sambata o sa ragusesc la concert

- sambata nu o sa ma imbat prea tare la acelasi concert (nu de alta, dar cunoscand sus numitul consort, eu trebuie sa tin minte increngatura de autobuze cu care sa ne intoarcem acasa)

- pana la 25 de ani o sa scriu un blog ca lumea in care sa povestesc despre relatiile cu clientii in Britania cea mare

- o sa mai aman 1 an criza existentiala legata de varsta

- o sa incerc sa ma tin de cuvant

Trenul de la Londra la Paris face mai putin decat avionul. Plus ca trebuie sa fii in gara cu 30 de minute inainte ca racheta sa decoleze, nu cu 2 ore.

Asta ar fi partea buna. Partea proasta este ca joburile noastre imbecile, combinate cu mersul trenurilor fie

a) scot din calcul Parisul pentru weekendul asta fie
b) duc Parisul la niste costuri acoperibile doar daca o sa castig la loto maine, ca azi nu a vrut.

Sunt perfect constienta ca nu imi vine sa dau chiria pe 2 luni jumate pe 2 zile in Paris. Pe de alta parte, sunt la fel de constienta ca deja am furnici in talpi si imi vine sa plec undeva. Iar Parisul e la fel de ieftin / scump (depinde de perceptie) ca o excursie in Dover, la stancile albe si multe barci.

Dar cunoscandu-ma, pana maine imi mai traznesc cateva idei. Asa ca inca nu intru in panica. Si daca nu, ziua mea e cand vreau pana la urma, nu doar cand zice buletinul

(Fotografia ii apartine Alexutzei)