Povestea nespusa si neterminata

Cand eram mica, rupeam capurile capetele papusilor. Nu sperand la altele noi, ci sperand ca intr-o buna zi lumea o sa se opreasca sa imi cumpere. Aveam grija de masinute. Pana am dat de colectia lui tata, pe care, cu diverse ocazii, am facut-o praf.

Nu ma jucam cu copiii de varsta mea de la bloc. Ma dadeam cu tricicleta printre bicicletele baietilor mai mari. Baietii mai mari in cauza in momentul asta sunt oameni seriosi, cu joburi, neveste si plozi urlatori.

Prima mea interactiune cu o fata in fata blocului s-a lasat cu cicatrici inca vizibile. Din pacate, pe fata mea.

Prima carte pe care am citit-o a fost “Ciresarii”. Sora-mea ii reproseaza mamei si in zilele noastre ca mi-a pus-o in mana pentru ca o ignoram. Pe sora-mea. La prima citire, am citit doar dialogurile, ca restul mi se parea plictisitor. Evident, nu am inteles nimic.

Cea mai tampita chestie pe care am facut-o ca sa impresionez un tip a fost sa cad dintr-un copac. Pentru ca mi-era frica de el. De tip, nu de copac.

Cea mai inconstienta chestie care am facut-o sa impresionez un tip a fost sa fac rapel de la 25 de metri in conditiile in care eu ametesc daca ma uit de pe balconul lui buna-mea. Si granny sta la 3.

Ma laud ca imi place sa citesc carti, multe si de multe feluri. Cu toate astea, nu am mai citit o carte tiparita pe hartie din vremuri memorabile. Pentru ca mi-a trebuit laptop, care se poate lua in pat cu pizza si cola.

Sunt dezordonata, instabila si copilaroasa majoritatea timpului. In minoritate, sunt neplacuta si neplacubila. Pentru ca imi sare tandra usor.

Ma obsedeaza cate o melodie cu saptamanile si sta pe repeat in player si winamp.

Citesc cam 100 de bloguri, dar comentez vreo 10. Pentru ca trec prin faza in care imi place sa fiu in umbra.

Sunt incapatanata. De multe ori inutil. Pentru ca daca nu e ca mine, nu se poate sa fie bine. Pentru ca eu sunt cea mai desteapta, cu raspunsurile la toate. Valabil cateodata. Rar.

Ultimile incapatanari notabile m-au adus in Londra in care am reusit sa ma pierd o singura data nu pentru ca nu stiam unde merg ci pentru ca o luasem in sensul opus celui bun pe unica strada pe care trebuia sa merg si – a 2-a incapatanare notabila – ma scuteste de multe ori de spalat vase. Nu si de facut mancare. Ceea ce imi si place sa fac, desi daca mi-ar fi spus cineva acum 4 luni asta as fi ras in hohote de cat de tare abereaza.

Imi doresc un motor rosu cu dungi crem si costum albastru. Nu imi doresc sa si mor pe el. Probabil la cat sunt de fricoasa, motorul va ramane o dorinta sau va fi folosit de EL cu mine pe post de atasament de rucsac.

Imi place sa ma revolt public pentru ca asa imi trece mie mai repede.

Intr-o vreme scriam bloguri private prea publice (sau publice prea private) dar am ajuns la concluzia ca sharing too much nu e bine. De asta EL are un nume doar pentru cunoscatori si pentru cine are rabdare sa citeasca multa arhiva si sa faca legaturi.

Ma cert cu oricine pentru un punct de vedere logic si ma cert cateodata pana imi dau lacrimile de ciuda ca nu pricepe logica atat de clara.

Intr-o vreme ma credeam speciala si desteapta. Intre timp m-am lovit de realitate si mi-e mult mai bine de atunci.

Intr-o vreme credeam ca scriu fain si am umplut o sumedenie de caiete. Se aplica si aici chestia cu realitatea.

Ma obisnuiesc usor cu cineva langa mine si mi-e urat fara.

Nu imi place sa ma studieze lumea, de aia tot timpul stau in spate. Se aplica si pe vremea cand mergeam la scoala, de aia confundam la fiecare lucrare la mate + cu -. Miopia si ultima banca nu merg bine impreuna.

Sunt rea, egoista si egocentrista. Sa dea naiba sa te legi de “oamenii mei” ca in masura in care pot, o sa iti fac rau. Mult. Ma dau peste cap si descopar metode de transfer bancar nemaivazute si de donare de sange peste 10 galaxii daca pot, meriti si ai nevoie.

Esti sigur ca mai vrei sa ma cunosti?