Acesta este un anunt umanitar

Habar nu am cum ar trebui sa sune un anunt umanitar. Pentru ca din fericire in 25 de ani (aprox) nu a trebuit sa concep asa ceva. Si sper sa nici nu mai trebuiasca.

Nu, nu o sa va povestesc ceva induiosator pana la lacrimi despre vreun copil blestemat de soarta cu ceva boala pe care nu multi o pot pronunta.

Va rog doar daca sunteti din Deva / Hunedoara (sau imprejurimi) sa imi lasati un comment si o sa va trimit un mail.

Multumiri.

Hi, my name is Liana and I’m a…

Da, asta este un blog in care imi laud dependentele. Pentru ca azi mergand pe jos mai mult ca de obicei si fara player (ca l-am uitat acasa) am realizat ca sunt multe.

In ordinea numerelor de pe tricou, avem urmatoarele:

- Cola. Nu neaparat sa o beau, cat sa o am. Am carat azi un bax de 24 de doze de la magazinul cel indian pentru ca nu mai erau. Doze. Cola – intr-o forma sau alta – intotdeauna exista in casa asta. Dar mie imi place aia la doza. Ca e usor de carat oriunde si are intotdeauna acid. Deci nu se poate sa nu existe.

- Marboro rosu scurt. Nu tigari, in general, ci Marlboro rosu scurt. Inainte sa il descoperim pe maretul si ciudatul Mitica pe care il sunam o data pe saptamana, fumam Pall Mall. Pentru ca ni se parea aberant sa dam 60 de lire pe saptama pe tigari. La naiba, nici TOATE facturile pentru 2 oameni pe luna nu sunt 60 de lire. Eh, perioada aia a fost ca naiba. Ma dispera sa le si vad, daramite sa le fumez. Pe urma l-am cunoscut pe Mitica. Nu fumez mai mult Marlboro decat Pall Mall, dar ce bucurie sa le stiu in buzunar.

- Netul. Noi functionam pe un wireless fara parola. Care, evident, nu ne apartine. Eh, wirelessul asta merge acceptabil cu conditia sa nu ploua. Daca ploua, il ia dracu. Si sa nu uitam ca suntem totusi in Londra. In ultimele 3 zile a plouat. Cu spume. Evident, netul a mers execrabil spre deloc dar aseara a culminat cu disparitia de pe fata pamantului a retelei. De tot. Azi a fost soare si NETGEAR-ul meu fara parola a venit inapoi. Dar inainte de asta, eu mi-am incarcat cartela de 3 (asa o cheama pe retea, nu e alt nume ciudat pus de mine) just in case. Dar nu oricum. Azi dimineata am plecat cu putini bani la mine. Putini si pentru 3 adica. Asa ca mi-am facut cumparaturile necesare generarii unei ciorbe aplaudate la scena deschisa, dar nu am mai avut bani si de 3. Asa ca am ajuns acasa, am lasat plasele, mi-am luat bani si m-am dus inapoi la colt. Care colt e departe, nu seamana cu coltul de acasa. Daca nu e paine, il sun pe Dani, ca vine mai tarziu ca mine, sa ia. Nu ma mai clintesc de acasa nici platita. Eh, pentru net m-am dus.

- Office supply. Acasa i-am lasat mostenire mamei caiete suficiente sa mai fac o data liceul sau macar o facultate. Si pixuri asemenea. De cand sunt in Anglia, am reusit sa colectionez nenumarate pixuri, sa imi cumpar vreo 3 stilouri si cel putin 15 caiete. Care, evident, stau degeaba. Dar e chestia aia de I can’t help it cand le vad. De aia de fiecare data cand mergem la cumparaturi, EL incearca sa ma tina cat mai departe de raionul respectiv. Doar ca in ultima vreme am facut cumparaturile mai mult singura.

- Geluri de dus. Ok, hai sa recunoastem. Nici un om sanatos la cap nu se poate spala cu 11 geluri de dus, nu? NU??? Evident, eu atatea am. Evident, folosesc unicul gel de dus al lui EL pentru ca, evident, atunci cand incerc sa ma decid mi se pare ca ala miroase cel mai frumos.

- Tenisi. Ok, dependenta asta s-a mai tratat de cand am ajuns aici. Pentru ca aici nu se gasesc tenisi chinezesti decat urati. Sau numai din aia am gasit eu. Si inca nu m-am indurat sa dau 35 de lire pe conversi. Dar urmeaza

Probabil ca mai sunt. Dar astea au iesit la suprafata azi.

I don’t do mornings

Mama m-a crescut prea bine pentru lumea asta. Noroc cu israelienii care ma invata sa fiu nesimtita. Nesimtirea, in doze potrivite si in momentele potrivite, kicks ass.

Nu donez nici macar un penny in borcanele din diverse magazine micute pe care scrie ceva de copiii lumi, copiii africani si alte asemenea. Dar daca dau peste nenea in carucior in fata la Morrison, cu legitimatie de strangere de fonduri pentru nici nu ma intereseaza ce cauze, sunt in stare sa ii dau toti maruntii. Iar toti maruntii pot insemna bani suficienti de papa pe 1 saptamana… Oamenii astia vor sa fie trazniti sau vor sa salveze padurile tropicale de sunt asa zgarciti cu bancnotele, cred.

La categoria donatii… ma donez pe mine. Aseara am fost sa ma inregistrez la doctorul de familie. Ca sa te inregistrezi la doctorul de familie trebuie sa completezi un formular. Lung. Iar la sfarsit te intreaba daca – in cazul nefericit in care creierul tau spune adio – ai fii dispus sa iti donezi organele. Pe principiul “oricum habar nu o sa am” am zis take them. Ba, in entuziasmul de moment, m-am bagat si in baza de date cu donatorii de sange, just in case, pentru ca aici dupa ce donezi sange iti dau prajiturele si cafea sa iti revii.

Si ajung cu formularul la receptionera. Nu asistenta, receptionera, DA? Aia il citeste, face ochii mari…

- ARE YOU SURE?
- Yes.
- You do know that you have accepted to donate your organs, right? To allow them to take your organs, right?

Acum, nu stiu daca uimirea provenea de la faptul ca era indianca si astia au ceva religii tampite sau de la faptul ca chiar vreau sa donez organele sau de la faptul ca chiar AM INTELES ce scria acolo. Eram prea obosita sa ma cert cu ea. I-am explicat ca da, stiu, ca stiu ce se intampla chiar daca sunt inginer, ca…

Acuma… de ce mama dracu’ intr-o zi trebuie sa imi spuna cineva ca e imposibil sa fiu doar de 3 luni aici dat fiind engleza mea “great” si in alta sa ma trateze cineva like some kind of retard?

Dimineata nu mai e de mult. Dar macar ziua de azi o vad la fata.

Omul cu Albastru

Acum 2 ani am cunoscut un om. Un om care a facut revolutie in viata mea. Fara sa vrea si fara sa isi dea seama si fara sa faca nimic special.

Ma asculta. Ma lasa sa aberez ore si tigari si monitoare intregi. Pe care – am fost surprinsa sa aflu – le si citea. Omul in cauza (care va ramane nenumit din varii cauze) mi-a spus la randul lui multe. Din care eu am ales doar ce mi-a convenit sa aud. Ce nu mi-a convenit a ramas undeva la capatul creierului, racaind din cand in cand. Pana cand racaiala a devenit fapt. Si faptul fapte. Si faptele fericire. Si Anglia, printre altele. Deci se poate afirma ca acest om a fost un factor oarecum decisiv. Nu pentru ca mi-ar fi spus ceva. Pentru simplu fapt ca m-a ascultat, ca a spus ce stiam si eu dar de mine nu vroiam sa ascult. Ca a aparut intr-un moment oarecum bun, oarecum prost, oarecum pozitionat ciudat in timp.

Printre multele lucruri bune pe care le-a facut… acum sunt in stare sa imi desfac calculatorul in absolut toate partile componente (doar ca intre timp l-am luat pe Doi) si sa il pun la loc fara sa imi ramana suruburi. Si m-a invatat sa cad atunci cand trebuie si asa cum trebuie ca sa nu cad mai rau 3 metri mai incolo. Asta, cu motorul cel portocaliu si simpatic, dar in 2 ani am invatat sa aplic teoria caderii si la alte chestii mai filozofice.

Vineri am aflat ca omul asta a simtit nevoia sa se bata cu un zmeu. De fabricatie franceza, pe numele lui Renault. Zmeul de fabricatie franceza a castigat, omul a ajuns in spital mai mult pe taramul celalalt decat in gradina cu merele de aur, motorul de imprumut… nu stiu ce s-a intamplat cu motorul de imprumut.

Culmea nesimtirii din mine apare abia acum. Mi-e drag rau omul si imi pare rau de ce a patit. Probabil ca de fiecare data cand beam cafea si imi mai povestea vreo aventura pe 2 roti ii spuneam ca el pe motor o sa moara. Dar nici macar eu nu pot sa am gura chiar atat de pocita.

Revenind la culmea nesimtirii din mine… accidentul lui tampit si din vina lui si din greseala de om care acum ia ghidonul in mana m-a facut sa ma gandesc la cate tampenii am facut eu de-a lungul timpului. Cum ziceam odata demult, pe vremea cand ii scriam Iepurasului scrisori pe forumul unei vami prea vechi, tampenii care, la momentul respectiv m-au facut fericita. Dar cu tampeniile care eu le-am facut doar de dragul de a le face sau pur si simplu din prostie ce facem?

Pe urma mi-am dat seama de ceva. Daca ratam vreo tampenie sau vreo fapta buna de-a lungul timpului nu eram acum, aici. Cu povestile pe care le am si pe care le construiesc. Iar mie acum, aici, mi-e atat de bine incat ridic toate tampeniile mele la rang de fapte bune.

Omul cu Albastru e responsabil de toata inlantuirea tampita de ganduri din capul meu din ultimele zile. Pentru ca are acest obicei tampit de a face cate ceva care sa ma puna pe ganduri. Intr-adevar, pana acum nu a simtit nevoia sa se faca puzzle pe asfalt.

Sunt tare curioasa tampenia asta a lui ca ce fapta buna o sa conteze. Atunci cand o sa conteze. Pe “daca” l-am renegat de mult.

Sa te faci bine, Omule cu Albastru!

Daca ploua ma-mbrac in alb…

OCS este unul din putinele lucruri .ro de care mi-e dor. Dar dor rau de tot. Si pentru ca eu nu functionez ca un om normal, cam de cand am plecat din fantastica RO, am ignorat respectivul forum. Pentru ca eu, de felul meu, sunt o ofticoasa. Iar OCS au concerte. NU in Londra.

Apropo de concerte, mai gasisem la un moment dat bilete la greenday pe 1 noiembrie. La 1 statie de underground de casa mea. Sau la 3 de autobuz, pentru ca e weekend si metroul gri refuza sa circule in weekend. Serios, culoarea metroului pe harta e gri, ca metroul in sine e foarte colorat. Deci bilete la greenday. Indecent de ieftine. Evident, le gasisem la lucru, pe vremea cand degetele mele magice umblau si pe eventful, nu doar prin praful din depozit. Si am ajuns super incantata acasa si agitata si in toate directiile si hotarata sa le iau. Cum pe vremea aia eu nu aveam card si cardul lui EL era blocat datorita incompetentei de origine indiana (de fapt, a lipsei de comunicare, dar dam vina pe indieni, ca ei sunt de vina pentru tot), ramanea doar cardul lui Dani. Si dupa ce ii expun lui EL extazierea mea si EL zice “ok, mergem”, imi arata un articol in celebrul thelondonpaper despre site-urile care numai zic ca vand bilete si de fapt iti dau teapa. Asa ca, spirit paranoic, ma apuc si caut pe net. Si gasesc bilete la greenday. Cam de 4 ori mai scumpe si in zone mult mai proaste ale stadionului pe care odata David impresiona si prin jocul de glezne, nu doar prin cel de sold in reclame. Asa ca am renuntat la idee. Cu 80 de lire mai bine ma imbat serios de ziua mea. De fapt, sunt necesare doar vreo 7, dar treaca de la mine. Doar ca pe langa stadionul ala e loc mult de stat pe bordura si daca se aud de afara muritorii in extaz la ceva meci, s-o auzi si vreo frantura de greenday.

Am deviat. Nu despre concerte vroiam sa scriu.

Vroiam sa scriu de mult timp despre sentimentul patriotic (in)existent in mine.

Tin minte o conversatie de cand eram mica rau… cred ca prin clasa I sau ceva de genul cu tatal mamei (a se observa ca orice persoana de genul masculin inrudita voit sau din greseala cu subsemnata detine referiri cel putin ironice la adresa lor. Sunt convinsa ca Freud ar fi scos o carte observandu-ma). Respectivul cetatean m-a intrebat ce vreau sa fac cand o sa fiu mare. Necunoscandu-l, i-am raspuns ce raspundeam tuturor… ca o sa plec in Canada. Sa ne intelegem. Eu eram in primara. El preda la Universitate. Deci diferenta de intelect si de perceptie. Macar de perceptie, imi sopteste eu-ul meu rautacios. Frate, parca i-as fi dat foc la casa. Ca de ce vreau sa plec? Ca ce, am impresia ca in Canada alearga potaile cu covrigi in coada? Ca la tara asta nu se gandeste nimeni? Pe mine, din tot ce spunea, ma amuza imaginea unor maidanezi cu covrigi din aia in forma de 8 prinsi de coada. Nu stiu exact de unde mi se pusese mie pata atat de tare pe Canada. Dar mie imi trebuia Canada si altceva nimic. Nu America (de care auzeam mai des), nu Ungaria (unde se duceau toti dupa revolutie, macar in vizita). Canada si atat.

Intre timp, a aparut frica indusa de avion. Si groaza de avion prabusit in ocean. Si sistemul canadian de primire a romanilor in tara lor. Nici macar nu sunt revoltata pe ei. Eu, cu CI de .ro as pune interdictie romanilor. Peste tot. Ok, nu chiar peste tot. I-as lasa sa se duca in Orientul Mijlociu. Si in Siberia. Revenind, mi-a trecut Canada.

Anul trecut am fost cu EL in Franta. Si cand ne-am intors, am inceput sa studiez serios ideea mutarii vastelor stabilimente in Marsilia. Pe malul marii albastre si curate, in patria oamenilor care fumeaza oriunde. Chiar si sub semnul de fumat interzis. M-am lamurit repede ca eu si limba lui Voltaire nu avem multe in comun. Decat, poate, vreo 4 cuvinte legate absolut incorect gramatical. Cum sa numesti, frate, tirul grand grand machine???? EL inca rade de mine pe tema asta. Dar i-o tai repede, ca el nici atata nu stie

Pe urma a aparut Irlanda. Sa ne intelegem, in interval de 6 luni. In Irlanda imi gasisem si job genial la un moment dat. M-a tinut in loc inutilitatea aia de licenta, care am impresia ca a facut-o pe granny fericita si atat. Ma indoiesc ca o sa imi ajute vreodata, la ceva, aici. Dar fericirea lui granny a meritat o zi de stat pe tocuri si ratarea Irlandei. Pentru ca IRA are o problema cu romanii. Sa ma mir?

Asa ca am ajuns in Londra. Unde nu am vrut sa ajung pentru ca mi se parea mare si aglomerata si plina de toate speciile planetei. Si nu m-am inselat prea tare. Pe langa indienii si arabii de toata ziua, cateodata imi fumez prima tigara a zilei (atunci cand aud ceasul chiar atunci cand suna, nu jumatate de ora mai tarziu) cu o vulpe cu varful cozii alb… si cateodata, dupa-masa cand vin de la lucru, imi tine companie o veverita simpatica. In ditamai capitala engleza! Cu veverita ma impac bine, de vulpe mi-e frica. Asa ca ne studiem de la distanta.

Da, sunt o perosana instabila. Intotdeauna am fost. Intotdeauna ma plictisesc repede de ceva daca acel ceva nu gaseste periodic ceva nou si fascinant cu care sa ma tina. De joburi ma plictisesc cam dupa 1 an si ceva. De indivizi, dupa cam 2 luni. Daca trec de pragul celor 2 luni … nu sunt lamurita daca e de bine sau de rau. Pentru ei, ca nu sunt chiar cea mai comoda persoana din lumea asta (fostii prieteni pot confirma spusele mele… sau chiar actualul).

Totusi, in toata instabilitatea mea, o chestie a ramas obsedant de constanta. Plecatul meu macar peste tari, daca nu peste mari si tari. De aia nu m-am gandit niciodata la un master in Romania. Sau la “ce vreau sa fac cand o sa fiu mare” ACOLO. Pentru ca stiam clar ca nu vreau sa fiu mare acolo.

Toate porcariile alea de genul “pai daca pleaca toti normal ca nu poate schimba nimeni nimic” sunt doar porcarii. Pentru ca obsesia puterii, sistemul PCR si “mana mea o spala pe a ta, daca a ta spala mana mea” (a se citi spaga) sunt chestii genetice. Se transmit si se manifesta din generatie in generatie politica.

Dupa ce a cazut Ceausescu, a venit Iliescu. Aclamat, aplaudat, pupat in partea dorsala ca “mama, ce bine ne-a facut ca ne-a scapat de comunism”. Pe urma Iliescu a dat cu stangul in dreptul si toata natia romaneasca s-a uitat la nea Emil ca la al doilea Isus. Iar nea Emil s-a descurcat atat de bine, ca suflarea romaneasca l-a vrut pe Iliescu inapoi. Basescu a promis marea cu sarea si cu flota invizibila. In toata politica asta un lucru s-a pastrat constant… “ce guvernanti incapabili avem”. Cu care sunt de acord.

Si atunci? Pentru ce sa ma gandesc macar sa ma intorc in Romania? Romaniei o sa ii mearga bine daca o sa o ataseze cineva Ungariei. Sau Austriei (de parca aia sunt tampti sa ne ia). Sau oricarei tari normale. Nu, nu am impresia ca altele sunt perfecte. Si Britania mea cea mare are bubele ei. Dar eu, ca imigrant, o duc mai bine intr-o tara care probabil habar nu are ca exist decat in tara mea. Eu, ca imigrant, imi permit chestii pe care in Romania le consideram utopii. Iar salarul meu, in unitati monetare, este putin mai mic ca al mamei, in Romania. Iar mama trebuie sa ii calculeze de 10 ori.

Deci pentru ce?

Singurul lucru bun pe care l-a facut Romania pentru mine a fost ca m-a facut sa plec. De tot si pentru totdeauna, zic eu acum.

Chiar daca asta inseamna sa impart casa cu niste moldoveni care inca se cred in Suceava lor si au apucaturile aferente. Dar – sa ma scuzati – conduc bmw-uri. Cu geamurile coborate si manele la maxim, cum ii sta bine oricarui roman. Dar, pana la urma, Romania zilelor noastre, asta are cel mai mult. Nesimtiti care au impresia ca sunt buricul pamantului. Si care se intorc acasa cu bmw-ul lor la mana a 3-a si se dau mari. Doar ca acolo cineva chiar ii invidiaza. Aici, lumea se uita cu greata dupa ei. A, si inca ceva. In cartierul meu plin de indieni am vazut o singura data altceva in afara de tigari aruncat pe jos. Era un pachet de Marlboro. Romanesc.

Deci, pentru ce? Romania are si parti bune. Din pacate, insesizabile. Sau bune doar pentru un concediu scurt. Sau pentru oamenii politici. Sau pentru oamenii atasati de oamenii politici. Sau pentru aia care… as putea continua, dar m-as enerva la loc.

PS: Da, asta inseamna ca nu ma duc la vot. Ever again. Keep your country. I’m building mine.

Deci citim Camus :)

De la postul asta citire avem urmatorul sondaj inchis

Cartea lunii (online surveys)

De unde rezulta ca citim Camus. Pana prin 20… cand ne apucam sa il comentam. Alexandra spunea ceva de un premiu dar nu m-am lamurit. Nu am timp nici sa respir in timpul saptamanii, dar vine el weekendul. Si vine ea cartea pe care nu am gasit-o azi la biblioteca, dar am facut rezervare si vine zilele urmatoare din taman partea cealalta a Londrei. Pas – pas – pas – pas

Asa ca… hai cu cititul… si poate ma lamureste si pe mine cineva cine ace lista pentru luna viitoare

PS: Duminica am fost turisti in Londra. Povesti si poze, intr-un episod viitor.

Cu stelute – scurt

***

Ca sa pot sa fac tot ce vreau sa fac acum, trebuia sa plec de acasa mai devreme. Mult mai devreme. Pe vremea cand nu gandeam si nu constientizam.

***

O sa am imediat 25 de ani. E rotund numarul, cum ar zice mama. Problema e ca e ca e prea rotund pentru lipsa de directie si lipsa de chestii ale mele. E insa perfect pentru o middle age crizes. Sau ceva asemanator.

***

E frig si aici vine iarna. Cu toate astea, vreau pe malul unei ape. Sa ma uit dimineata prin ceata la feriboturile care pleaca si seara la cele care vin.

***

In asteptarea primului episod din sezonul 6 din Grey’s, ma uit (in reluare) la 5. Cate 3 episoade pe zi. Oricum, la halul in care merge netul furat, o sa dureze cam 1 saptamana sa vina primul episod. Deci termin sezonul 5 pana atunci.

***

Aseara am avut revelatia ca EL-ul meu seamana cu Derek. Ha!

***

Blogul hipiot nu merge. Asa ca o sa trimit chestia asta de pe mail… si o sa o categorisesc de acasa.

European Tour

Mi s-a solicitat blog. Deci asta este un blog la cerere. Custom made, sa zic asa.

Eu am o pasiune pentru Hitler (ok, incepeti sa aruncati cu pietrele). Omul mi s-a parut destept. Incredibil de destept. Cu o maniera cel putin sadica de a se exprima. Desi, de cand convietuiesc in periferia centrului Londrei (adica nu in centru, nu la periferia orasului, undeva intre), cu o sumedenie de specii pentru care am cele mai sincere si profunde sentimente de (cel putin) dispret, maniera lui Hitler de a se exprima imi da idei.

Duminica am plecat la Grajduri. Grajdurile sunt chiar grajduri si exista din 1850 si ceva. Acum functioneaza pe post de bazar unde gasesti ORICE. Absolut orice. In 6 ore nu am reusit sa vad tot. Dar am ochit TRICOUL pe care scria (langa poza lui Hitler, ca de la el am plecat, si o europa rosie de tot) Hitler’s European Tour 1939 – 1945. Am vrut sa mi-l iau. Sincer. Dar luand in considerare ca stau intr-un cartier plini de arabi si indieni si ca am sefi evrei, nu cred ca era cea mai desteapta miscare sa il si port. In cel mai bun caz ramaneam fara job. In cel mai prost, fara cap.

Dupa ce m-am gandit eu la integritatea mea fizica virgula care ar fi avut de suferit din cauza de sentimente jignite, am ajuns in parc. I mean… o ditamai intinderea verde. Pe care intindere verde se desfasura un fun fair. Cu tiribombe, shooting range, vata pe bat, nebunii. Ca orice copil tampit, am vrut si eu. De toate! Doar ca … aveam o problema. Nu eram araboaica. Adica mi s-a explicat ca nu ma pot da in caracatita din cauza ca nu sunt imbrobodita si / sau consortul meu nu umbla in pijamale pe strada.

Ce ma scoate pe mine din minti este ca daca etniilor astora tampite din Orientul masii li se interzice ceva sau cineva ii atinge cu ceva aici, urla din tot sufletul DISCRIMINARE! RASISM! MA-SA! Dar ei au voie sa faca ce vor ca daca nu… vezi capsurile de mai sus.

Ceea ce ma aduce la problema mea majora in momentul asta. Mie mi se pare normal ca tu, cetatean proaspat parasutat de oriunde, sa te adaptezi la locul unde ai aterizat. La punct fix sau din greseala. Nu, nu spun ca acum toti orientalii astia ar trebui sa isi schimbe religia, spun ca ar trebui sa ramana in tara lor din start ar trebui sa nu se mai simta centrul universului. Si sa nu fie rasisti pe fata, ca ma apuc sa imi port potentialul tricou cu turul european.

Despre romanul moldoveanul pe care am decis ca il mut din casa pe care din nefericire o impartim, data viitoare. Stranut si am de lucru.

Ce cauta oamenii pe dorul meu de mare

blogul nehotarat 172
elevul dima dintr-a saptea 165
liana 75
the moood 72
jason mraz 62
elevul dima dintr-a 7-a 37
tagged friends 34
microeconomie 24
despre oltenia 23
povestea creionului 23
elevul dima dintr-a 7 22
elevul dima 21
jason mraz i’m yours 21
jason mraz – i\’m yours 10
jason mraz – i’m yours 10
dordemare 10
scrisoare catre tara mea 9
ceai de menta 9
jason mraz – i’m yours 8
pecica 8
chirii in anglia 2009 8
au pair 2009 7
elevul dima dintr-a 7a 7
liana si-a gasit locul 5
jack and sally 5
vreau sa ma marit 5
moood 5
up away liana 4
zana carabina 4
ninge 4
jason mraz-i’m yours 4
liana wordpress 4
elevu dima dintr-a saptea 4
jason mraz im yours 4
elevul dima dintr-a şaptea 4
elevul dima dintr-a vii-a 4
partidul te vrea tuns roackere 4
elevul dima dintra 7 4
stare zen 4
jason mraz i\’m yours 4
elevul dima dintr-a saptea film 4
i’m yours jason mraz 3
dor-de-mare 3
liana up away 3
hipiot 3
dor iubire el blogurl:wordpress.com 3
the moood silver church 3
cum ajung in vama 3
microeconomie aplicata 3
basculangiu 3

Mi-e prea lene sa le asez frumos… dar de unde si pana unde mai best frend gugal a trimis cautatorii de basculangii aici???

Pauza

Nu ma pot abtine…

Cat de … (nu gasesc un cuvant potrivit repede) trebuie sa fii sa cauti “arestarea lui tzumpi” … I mean come on! Tzumpi e acasa, e bine, sanatos, mai sanatos ca Doi, nu a facut prostii, nu lipseste nemotivat, NU e arestat. Asa ca, stimate cetatean, te poti linisti.