Cand am plecat din Romania am zis ca nu ramanem in Londra. Din varii motive printre care enumeram aglomeratia, mixul mai mult sau mai putin reusit de specii umane, preturi. Am ajuns in Londra si aglomeratia nu a mai parut atat de aglomerata, mixul de specii umane este mult mai suportabil decat ala pe care il gaseam fara sa ma chinui in ilustra-mi urbe iar preturile… comparativ cu Romania sunt mari. Comparativ cu salariile britanice, sunt suportabile. Deci argumentele noastre supreme au cazut. Asta, plus faptul ca eu (cel putin) m-am “lipit” de orasul asta mai tare decat m-am “lipit” (sufleteste vorbind) de Bucuresti pe vremea cand faceam naveta cu locomotiva. Istorie.
Deci Londra. Pana azi. Cand a aparut optiunea obligatorie Glasgow. Pentru Dani. Moneda a votat ca Glasgow pentru toti. Si, cu toate argumentele logice Glasgow vs Londra, eu ma incapatanez sa nu vreau. In mintea mea. Pe dinafara am cedat in fata argumentelor logice din cauza ca nu am altele si mai logice sa le combat. Pentru ca acum 1 luna am zis ceva. Am zis ca plecam 3 si ramanem 3. Nu 1, nu 2, nu 4. 3, Doamne, si toti 3, vorba lui Cosbuc. Si totusi…
Discutia a ramas in aer. Intre cei 3 factori de decizie care nu sunt chiar 3 si e enervant. Intre aceiasi 3 factori de decizie pe de-o parte si managerul israelian pe de alta. Om vedea / stabili / face bagaje maine. Daca e cazul.
Inca mai am pilaf nesarat in frigider …
Tenisi prin Londra 
Universul are un mod ciudat de a duce oamenii acolo unde le e locul. poate ca nu Glasgow e Locul, dar, mai stii?!
si cu pilaful nesarat se face asa : se dilueaza in putina apa sare sau vegeta, si se pune peste orez, inainte de a-l incalzi, si se amesteca usor…:)
Cum te gasesc pe Facebook? Sau cauta-ma tu, sunt Alina Georgescu si am o poza in care ranjesc :)). Fac precizarea asta pentru ca na, numele meu nu e tocmai special :))
liana_misses_home 😉