Daca ploua ma-mbrac in alb…

3 10 2009
OCS este unul din putinele lucruri .ro de care mi-e dor. Dar dor rau de tot. Si pentru ca eu nu functionez ca un om normal, cam de cand am plecat din fantastica RO, am ignorat respectivul forum. Pentru ca eu, de felul meu, sunt o ofticoasa. Iar OCS au concerte. NU in Londra.

Apropo de concerte, mai gasisem la un moment dat bilete la greenday pe 1 noiembrie. La 1 statie de underground de casa mea. Sau la 3 de autobuz, pentru ca e weekend si metroul gri refuza sa circule in weekend. Serios, culoarea metroului pe harta e gri, ca metroul in sine e foarte colorat. Deci bilete la greenday. Indecent de ieftine. Evident, le gasisem la lucru, pe vremea cand degetele mele magice umblau si pe eventful, nu doar prin praful din depozit. Si am ajuns super incantata acasa si agitata si in toate directiile si hotarata sa le iau. Cum pe vremea aia eu nu aveam card si cardul lui EL era blocat datorita incompetentei de origine indiana (de fapt, a lipsei de comunicare, dar dam vina pe indieni, ca ei sunt de vina pentru tot), ramanea doar cardul lui Dani. Si dupa ce ii expun lui EL extazierea mea si EL zice “ok, mergem”, imi arata un articol in celebrul thelondonpaper despre site-urile care numai zic ca vand bilete si de fapt iti dau teapa. Asa ca, spirit paranoic, ma apuc si caut pe net. Si gasesc bilete la greenday. Cam de 4 ori mai scumpe si in zone mult mai proaste ale stadionului pe care odata David impresiona si prin jocul de glezne, nu doar prin cel de sold in reclame. Asa ca am renuntat la idee. Cu 80 de lire mai bine ma imbat serios de ziua mea. De fapt, sunt necesare doar vreo 7, dar treaca de la mine. Doar ca pe langa stadionul ala e loc mult de stat pe bordura si daca se aud de afara muritorii in extaz la ceva meci, s-o auzi si vreo frantura de greenday.

Am deviat. Nu despre concerte vroiam sa scriu.

Vroiam sa scriu de mult timp despre sentimentul patriotic (in)existent in mine.

Tin minte o conversatie de cand eram mica rau… cred ca prin clasa I sau ceva de genul cu tatal mamei (a se observa ca orice persoana de genul masculin inrudita voit sau din greseala cu subsemnata detine referiri cel putin ironice la adresa lor. Sunt convinsa ca Freud ar fi scos o carte observandu-ma). Respectivul cetatean m-a intrebat ce vreau sa fac cand o sa fiu mare. Necunoscandu-l, i-am raspuns ce raspundeam tuturor… ca o sa plec in Canada. Sa ne intelegem. Eu eram in primara. El preda la Universitate. Deci diferenta de intelect si de perceptie. Macar de perceptie, imi sopteste eu-ul meu rautacios. Frate, parca i-as fi dat foc la casa. Ca de ce vreau sa plec? Ca ce, am impresia ca in Canada alearga potaile cu covrigi in coada? Ca la tara asta nu se gandeste nimeni? Pe mine, din tot ce spunea, ma amuza imaginea unor maidanezi cu covrigi din aia in forma de 8 prinsi de coada. Nu stiu exact de unde mi se pusese mie pata atat de tare pe Canada. Dar mie imi trebuia Canada si altceva nimic. Nu America (de care auzeam mai des), nu Ungaria (unde se duceau toti dupa revolutie, macar in vizita). Canada si atat.

Intre timp, a aparut frica indusa de avion. Si groaza de avion prabusit in ocean. Si sistemul canadian de primire a romanilor in tara lor. Nici macar nu sunt revoltata pe ei. Eu, cu CI de .ro as pune interdictie romanilor. Peste tot. Ok, nu chiar peste tot. I-as lasa sa se duca in Orientul Mijlociu. Si in Siberia. Revenind, mi-a trecut Canada.

Anul trecut am fost cu EL in Franta. Si cand ne-am intors, am inceput sa studiez serios ideea mutarii vastelor stabilimente in Marsilia. Pe malul marii albastre si curate, in patria oamenilor care fumeaza oriunde. Chiar si sub semnul de fumat interzis. M-am lamurit repede ca eu si limba lui Voltaire nu avem multe in comun. Decat, poate, vreo 4 cuvinte legate absolut incorect gramatical. Cum sa numesti, frate, tirul grand grand machine???? EL inca rade de mine pe tema asta. Dar i-o tai repede, ca el nici atata nu stie 🙂

Pe urma a aparut Irlanda. Sa ne intelegem, in interval de 6 luni. In Irlanda imi gasisem si job genial la un moment dat. M-a tinut in loc inutilitatea aia de licenta, care am impresia ca a facut-o pe granny fericita si atat. Ma indoiesc ca o sa imi ajute vreodata, la ceva, aici. Dar fericirea lui granny a meritat o zi de stat pe tocuri si ratarea Irlandei. Pentru ca IRA are o problema cu romanii. Sa ma mir?

Asa ca am ajuns in Londra. Unde nu am vrut sa ajung pentru ca mi se parea mare si aglomerata si plina de toate speciile planetei. Si nu m-am inselat prea tare. Pe langa indienii si arabii de toata ziua, cateodata imi fumez prima tigara a zilei (atunci cand aud ceasul chiar atunci cand suna, nu jumatate de ora mai tarziu) cu o vulpe cu varful cozii alb… si cateodata, dupa-masa cand vin de la lucru, imi tine companie o veverita simpatica. In ditamai capitala engleza! Cu veverita ma impac bine, de vulpe mi-e frica. Asa ca ne studiem de la distanta.

Da, sunt o perosana instabila. Intotdeauna am fost. Intotdeauna ma plictisesc repede de ceva daca acel ceva nu gaseste periodic ceva nou si fascinant cu care sa ma tina. De joburi ma plictisesc cam dupa 1 an si ceva. De indivizi, dupa cam 2 luni. Daca trec de pragul celor 2 luni … nu sunt lamurita daca e de bine sau de rau. Pentru ei, ca nu sunt chiar cea mai comoda persoana din lumea asta (fostii prieteni pot confirma spusele mele… sau chiar actualul).

Totusi, in toata instabilitatea mea, o chestie a ramas obsedant de constanta. Plecatul meu macar peste tari, daca nu peste mari si tari. De aia nu m-am gandit niciodata la un master in Romania. Sau la “ce vreau sa fac cand o sa fiu mare” ACOLO. Pentru ca stiam clar ca nu vreau sa fiu mare acolo.

Toate porcariile alea de genul “pai daca pleaca toti normal ca nu poate schimba nimeni nimic” sunt doar porcarii. Pentru ca obsesia puterii, sistemul PCR si “mana mea o spala pe a ta, daca a ta spala mana mea” (a se citi spaga) sunt chestii genetice. Se transmit si se manifesta din generatie in generatie politica.

Dupa ce a cazut Ceausescu, a venit Iliescu. Aclamat, aplaudat, pupat in partea dorsala ca “mama, ce bine ne-a facut ca ne-a scapat de comunism”. Pe urma Iliescu a dat cu stangul in dreptul si toata natia romaneasca s-a uitat la nea Emil ca la al doilea Isus. Iar nea Emil s-a descurcat atat de bine, ca suflarea romaneasca l-a vrut pe Iliescu inapoi. Basescu a promis marea cu sarea si cu flota invizibila. In toata politica asta un lucru s-a pastrat constant… “ce guvernanti incapabili avem”. Cu care sunt de acord.

Si atunci? Pentru ce sa ma gandesc macar sa ma intorc in Romania? Romaniei o sa ii mearga bine daca o sa o ataseze cineva Ungariei. Sau Austriei (de parca aia sunt tampti sa ne ia). Sau oricarei tari normale. Nu, nu am impresia ca altele sunt perfecte. Si Britania mea cea mare are bubele ei. Dar eu, ca imigrant, o duc mai bine intr-o tara care probabil habar nu are ca exist decat in tara mea. Eu, ca imigrant, imi permit chestii pe care in Romania le consideram utopii. Iar salarul meu, in unitati monetare, este putin mai mic ca al mamei, in Romania. Iar mama trebuie sa ii calculeze de 10 ori.

Deci pentru ce?

Singurul lucru bun pe care l-a facut Romania pentru mine a fost ca m-a facut sa plec. De tot si pentru totdeauna, zic eu acum.

Chiar daca asta inseamna sa impart casa cu niste moldoveni care inca se cred in Suceava lor si au apucaturile aferente. Dar – sa ma scuzati – conduc bmw-uri. Cu geamurile coborate si manele la maxim, cum ii sta bine oricarui roman. Dar, pana la urma, Romania zilelor noastre, asta are cel mai mult. Nesimtiti care au impresia ca sunt buricul pamantului. Si care se intorc acasa cu bmw-ul lor la mana a 3-a si se dau mari. Doar ca acolo cineva chiar ii invidiaza. Aici, lumea se uita cu greata dupa ei. A, si inca ceva. In cartierul meu plin de indieni am vazut o singura data altceva in afara de tigari aruncat pe jos. Era un pachet de Marlboro. Romanesc.

Deci, pentru ce? Romania are si parti bune. Din pacate, insesizabile. Sau bune doar pentru un concediu scurt. Sau pentru oamenii politici. Sau pentru oamenii atasati de oamenii politici. Sau pentru aia care… as putea continua, dar m-as enerva la loc.

PS: Da, asta inseamna ca nu ma duc la vot. Ever again. Keep your country. I’m building mine.

Advertisements

Actions

Information

5 responses

3 10 2009
defythewind

E mult adevar in spusele tale. Dar si acel “low self esteem” caracteristic romanilor. Suntem inculti, suntem nesimtiti, avem politicieni incapabili. Mizerie si prostie e peste tot in lume, am aflat-o pe propria piele. Nu stiu de ce, prefer sa traiesc in mizeria cu care sunt obisnuita, in aia pe care am facut-o eu si cu stramosii mei. De ce sa traiesc in mizeria altuia?

Mi se pare ca esti prea drastica. Se poate si in Romania, cunosc povesti de succes din domenii care ai fi zis ca-s moarte. Oameni valorosi exista, dar iti trebuie rabdare sa-i descoperi. In tara noastra, masinaria nu functioneaza tocmai ca un ceas elvetian, dar rotitele inca se misca. Singura durere de care m-am lovit pana acum: faptul ca un contract semnat nu inseamna altceva decat o promisiune. Iar promisiunile sunt facute pentru a fi incalcate. Nu exista certitudini, nu exista garantii. E un joc pe sarma.

Si ca sa nu crezi ca sunt vreo patrioata indoctrinata, afla ca ma gandesc si eu serios sa parasesc pentru o vreme Romania, dar nu pentru ca aici nu se poate, nu pentru ca nu o mai suport. Doar pentru ca mai am multe de invatat, si pentru asta, simt nevoia unui alt mediu si a altor oameni.

3 10 2009
Liana

Spune-mi tu atunci cu ce sa imi cresc low self esteem-ul atunci. Ceva notabil in Romania in ultimii 5 ani care sa ma faca mandra de locul unde vin.

Da, mizerie este peste tot. Nu suntem noi cea mai mizerabila natie, dar sunt atat de ofticata pe .ro incat nu stiu…

3 10 2009
defythewind

Ofticata, ai zis bine, incercam sa ocolesc cuvantul. Nu cunosc imprejurarile care te-au facut sa formulezi aceasta concluzie. Stiu doar ca am cunoscut oameni extraordinari care isi fac bine meseria. Oameni multumiti de cariera lor aici, pe care au construit-o treptat si cu rabdare. Stiu ca am avut ocazia sa vad straini, si nu oarecare, ci presedinti de organizatii internationale, venind in Romania, in amaratul meu de catun, si uimindu-se de nivelul inalt la care se desfasoara activitatea aici. Stiu ca trebuie sa existe in orice domeniu din tara asta oameni care se pricep la ceea ce fac, altfel n-am mai fi existat demult pe harta. Dar despre ei nu vei afla niciodata la stiri sau in ziare.
Stiu ca, la nivel de dotari si aparatura, suntem europeni, dar avem in noi o mentalitate acra, de “low self esteem” si ni se pare ca dincolo de granite e raiul pe pamant.
Nu zic, mai avem multe de invatat despre cultura si civilizatie. Nu demult ma gandeam ca femeia de serviciu din departamentul nostru ar trebui sa plece 2 luni intr-un internship, sa vada ce inseamna o chiuveta spalata, dar nici sa cadem in extrema cealalta nu e bine. Nici altii nu-s mai breji.
Suntem un mare exportator de creiere, dar nu stim sa ne mandrim cu oamenii extraordinari care se nasc aici, nu facem decat sa-i alungam prin aceeasi fatalitate caracteristica: “La noi e urat si prost!”
Eu zic ca la noi incepe sa fie mai bine, chiar daca la suprafata inca nu se vede.

3 10 2009
Mihi

Dramatizezi degeaba. Vorbeste cu englezii din Anglia si vezi ei cat sunt de fericiti. Localnicii niciodata nu vad lumea asa de roz cum o vad imigrantii sau vizitatorii. Am stat la povesti cu oameni din o groaza de tari, spunandu-mi problemele lor cu sistemul si guvernul, cu banii si cu posibilitatiile lor. Fie ca sunt finlandezi, polonezi, italieni, austrieci sau argentinieni, toti au ceva de reprosat tarii lor si cred ca altundeva e MAI bine.

Eu nu vreau sa ma mut din Ro, vreau sa vad lumea si vreau sa imi fac master in alta parte (Danemarca here I come!), dar nu as vrea sa fiu departe de casa.

Eu ma simt acasa la Hunedoara, nu la Timisoara. Cu toate ca de 3 ani stau in Timisoara 95% din timpul meu, acasa e tot catunul asta uitat de lume. Oi fi eu defecta si melancolica. Nu stiu. Clar e ca pentru mine realitatea nu e asa neagra.

>:D<

3 10 2009
Liana

Nu dramatizez. Este un punct de vedere. Extremist, poate. Si normal ca INTOTDEAUNA ciorba altuia e mai buna. Dar eu m-am ars si cu aia romaneasca si incep si cu asta britanica. La a noastra ii mai trebuie insa ceva…

Si tu de ce vrei sa faci master in Danemarca? De cat de bun e sistemul nostru? De cat de capabili si plini de viata sunt profii de la noi? De … nu stiu.

Si da, acasa si pentru mine e catunul ala uitat de lume. Dar nu pentru ca e ceva rupt din soare. Doar pentru ca acolo e mama si granny si gie. Ca acolo am invatat sa ma dau cu motorul si am inceput si terminat povesti pe vremea cand povestile erau cel mai important lucru din lume. Pentru ca acolo mi-am cunoscut my best friend. Ca daca te cunosteam in Londra, Hunedoara pierdea un punct 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: