Despre cum nu stiam unde sunt, fara sa ma fi pierdut

14 09 2010
Joia dupa-masa e seara fetelor. Deja e traditie. Asta inseamna eu, Georgiana, o cana de cafea si una de ceai / ciocolata calda / naiba stie ce (sunt o idecisa de felul meu) si povesti variate de la ardei umpluti, la sefi cretinoizi, relatii ciudate si relatii ok, carti, oameni… nah, whatever, chestii obisnuite.

E, cum eu joia asta imi iau zborul spre placinta cu mere la care deja visez, galusti cu prune, ciorba de burta home made nu Gogu made, oua umplute, cartofi prajiti din cartofi curatati nu congelati si alte desfrauri culinare gatite de cea mai perfecta bunica din lume si mama (care si-a pierdut superlativul pentru ca a refuzat pana si ideea de galuste cu prune πŸ˜› ), seara fetelor s-a intamplat azi, pentru ca maine eu o sa fiu un titirez agitat peste tot. Si prefer sa fiu un titirez agitat de la 6, nu de la 10 seara.

Ei, de vreo 3 saptamani incoace de fiecare data cand trebuie sa ma intalnesc cu Georgiana, tflul nenorocit si blestemat comploteaza. De parca stie, nenorocitul, ca eu ma grabesc, ca fata aia ma asteapta (iar), ca… aaaaa!!!! A fost de vis drumul spre carnavalul vietii de acum 2 sau 3 saptamani cand, in loc sa ma dau jos din metrou ACOLO, metroul s-a oprit cu 5 statii inainte si a refuzat sa mai plece. Si nici altul cica nu mai venea. De vis, va spun.

Nah, astazi, imi astept eu cuminte autobuzul care de obicei ma duce pana la statia de tren. Pentru ca da, de ceaiul cu Georgiana ma despart un autobuz si un tren. Dupa atatea luni, deja aveam in reflex drumul, asa ca nu m-am mai deranjat sa verific. (Se va constata pe parcurs ca asta este de fapt o introducere ampla pentru un cuprins de 3 randuri). Asa, si autobuzul meu, cu 5 statii inainte de statia MEA, locul unde de nenumarate ori erau sa ma calce nenumarate masini si m-au inurat nenumarati soferi, anunta ca e pe traseu deviat si … o ia la dreapta. Puff! De parca murea daca mai mergea 5 statii inainte, imbecilul. Dupa ce se cacaie sa treaca pe stradute concepute pentru trotinete, nu pentru double deckere, ajunge intr-o statie de metrou al carei nume imi zanganea mie ceva in creier. Asa ca cobor, pe principiul ca macar acolo stiam unde sunt. Si, dupa parerea mea de atunci, era usor sa ajung la destinatie. Ai crede?

Ma uit in stanga – Willesden Green Underground. Ma uit in dreapta – Willesden Green Underground. Pai bine, ma, si Overground-ul unde-i? Asa ca ma iau top top si ma indrept spre primul om cu uniforma pe care il vad.

– Nenea, nu te supara, statia de Overground unde ati ascuns-o? intreb eu.

Nenea posesor de uniforma se uita ciudat la mine. Asta ar fi trebuit sa imi dea de gandit. Ai crede?

– Pai, stimata madam [paranteza autorului: jur ca il strang de gat pe urmatorul care ma mai madamuieste], unde vrei tu sa ajungi?
– Pai in Shepherd’s Bush, zic eu mirandu-ma ca nu stie, ca nu e evident, ca seara fetelor nu a fost pusa la avizierul tflului.
– Apai, in acest caz, ia mataluta frumos Jubileeul pana in Bond Street si de-acolo Centralul pana la tufis ca asa e cel mai simplu.

Ei, aici deja ma infuriasem. Pentru ca pana si eu stiam ca traseul descris de el imi mai lua cel putin 1 ora pe cand Overgroundul… OVERGROUNDUL ala simpatic, ala pe care nu il simti cand merge, ala care vine ca hipiotul numai la anumite 16 minute… deci OVERGROUNDUL imi lua doar 20. Cu tot cu asteptat. Teorie pe care i-am impartasit-o, fara rabdare si omului. Iar omul, demonstrand in antiteza cu mine, toata rabdarea planetei (sau macar a insulei asteia nenorocite) ramane serios si imi spune:

– Pai madam… tu crezi ca esti in Willesden Junction. Dar tu esti de fapt in Willesden Green. Willesden Junction, unde crezi tu ca esti, nu e acelasi lucru cu Willesden Green. Deci nu e aici. Deci nu ai cum sa iei Overgroundul.

Continuarea mea, in gand: … pentru ca Willesden Green este o nenorocita de statie mai mica decat orice pe linia indienilor numita (nu stiu a cui a fost ideea geniala) glorios Jubilee. Si marcata cu gri pe harta.

Am cedat. Am renuntat. Nu aveam cu sa castig. Eu singura impotriva tfliului era o lupta prea dura de dus, cand mie imi era foame si eram deja oricum in intarziere, Georgiana incepuse probabil sa ma pomeneasca, Universul deja se tavalea pe jos de ras.

Asa ca mi-am pus Oysterul pe cititor si am intrat. Si m-am urcat in Jubilee resemnata.

DOAR CAAAAA… in vagonul meu plini de indieni mi-au cazut ochii pe harta. Si am descoperit ca a 2-a statie era statie comuna a melcului gri cu… da, da, da!!! OVERGROUND-ul!!! Ala pe care nu il simti cand merge, care MERGE nu se taraste si care, da, vine numai la fixurile lui bine stabilite.

In your face tfl, sa te ineci cu hohotele Universule! Nah! Tot cu Overgroundul ajung! Ha!

In statia de Overground, primul lucru pe care l-am auzit au fost scuzele pentru inconvenientele pricinuite in difuzoare. Am zis ca lesin, ca nu se poate asa ceva. Deja era prea mult.

Din fericire pentru mine, inconvenientele erau pe linia cealalta, aia de intors. Care nu ma stresa si pe care am ocolit-o la intors (cand da, toate metrourile au mers unde trebuiau, fara sa se opreasca in alte locuri decat statiile bine stabilite si alte alea).

Oficial, am declarat razboiul nervilor tflului. Pe care am decis ca o sa il castig pentru ca, orice mi-ar face, tot ajung la cafeaua de joi seara. Ca imbecilul numai atunci se blocheaza. Am zis!

Advertisements

Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: