About life, Universe and everything

14 11 2012
Nu am crezut niciodata ca un om e prea bun pentru un loc de munca. Nu am crezut niciodata ca cineva se injoseste daca are un anumit job. E drept, am refuzat cu indarjire sa lucrez la terasa in orasul meu micut, dar asta nu din cauza muncii in sine cat din cauza faunei.

Nu cred ca daca pe diploma mea scrie inginer ma umilesc la actualul loc de munca. Deloc. Trec prin faza in care imi place, durerile de picioare sunt nesemnificative si zambesc 8 ore pe zi nu pentru ca mi s-a spus ci pentru ca, asa cum zice un coleg de-al meu certat rau cu engleza “e gratis si face oamenii fericiti”. Si mai ales pentru ca imi vine.

Ultimul meu loc de munca suna pompos. Prea pompos pentru ce era de fapt. Avea responsabilitati nenumarate, de le caram cu mine si in concedii cand imi incepeam ziua punand lumea pe hold ca sa rezolv probleme de servici. La inceput mi-a placut. Ma trezeam dimineata de buna voie si ma duceam cu placere la munca. Pana cand am constatat ca lumea mea ajunsese sa graviteze in jurul jobului. Ca ACEL job ajunsese centrul universului, cand de fapt scopul lui ar fi trebuit sa plateasca pentru un alt centru… daca “face sens”. Mi-a luat mult sa ma conving eu pe mine sa imi bag picioarele. Dar mi le-am bagat. Pe principiul ca life has a way of sorting things out, trebuie doar sa agiti putin paiul in pahar.

So, dupa 3 ani de IT consultant / assistant manager / customer service manager sau cum cacat imi mai zicea cetateanul ala cand se gandea sa imi mai complice putin viata am zis STOP. Si luat o pauza. De la tot. Am vegetat si m-am gandit la nimic si la tot. Am fost acasa si nu am mai pus pe nimeni pe hold. I actually enjoyed a holiday. Dupa 3 bloody ani!

Acum vand sushi. Pe bune. Intr-un take away micut dintr-un lant mic. Vorbesc cu oamenii si incerc sa tin minte cam ce vrea fiecare, pentru ca in marea loc majoritate sunt tot aia. Ma trezesc dimineata zambind si ajung la miezul noptii acasa cu picioarele dureroase dar mult mai odihnita dupa 12 ore de metrou – lucru – pauza – lucru – metrou decat acum 1 an. Nu ma intereseaza ca salariul nu mai e la fel, ca mi s-a repetat ca sunt prea buna sa fac asta, ca… Ma intereseaza ca mi-e bine. Ca in alea 2 ore zilnice pe metrou citesc mult. Si ca faptul ca mi-am dat demisia a fost cel mai bun lucru pe care l-am facut anul asta. Pentru mine.

[fblike]

Advertisements

Actions

Information

One response

18 11 2012
ch3815h

bravo, pentru cum ai ales si mai ales cum ai inteles toata situatia care te facea sa nu mai fii tu. succes si mai departe, cu pasi mici spre bine sigur simtit in fiecare clipa!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: