The one with London

19 11 2010

Ma ustura talpile, ma dor grupe de muschi de la picioare de care nu stiam ca exista, ma doare spatele si stomacul. Yet, am un zambet tamp undeva in minte.

A fost fun azi. Dupa cum se vede si din pozele de pe Facebook (plus ca am ras ca dementele dandu-le nume si taguindu-le), it was a good day for science.

Maine mergem sa ne pozam cu punkistii din Camden si sa vedem beculetele de pe Oxford Street. Si sa bem bere undeva.

And yet, she keeps annoying me :))

Advertisements




Acesta este un anunt umanitar

10 10 2009
Habar nu am cum ar trebui sa sune un anunt umanitar. Pentru ca din fericire in 25 de ani (aprox) nu a trebuit sa concep asa ceva. Si sper sa nici nu mai trebuiasca.

Nu, nu o sa va povestesc ceva induiosator pana la lacrimi despre vreun copil blestemat de soarta cu ceva boala pe care nu multi o pot pronunta.

Va rog doar daca sunteti din Deva / Hunedoara (sau imprejurimi) sa imi lasati un comment si o sa va trimit un mail.

Multumiri.





Omul cu Albastru

5 10 2009
Acum 2 ani am cunoscut un om. Un om care a facut revolutie in viata mea. Fara sa vrea si fara sa isi dea seama si fara sa faca nimic special.

Ma asculta. Ma lasa sa aberez ore si tigari si monitoare intregi. Pe care – am fost surprinsa sa aflu – le si citea. Omul in cauza (care va ramane nenumit din varii cauze) mi-a spus la randul lui multe. Din care eu am ales doar ce mi-a convenit sa aud. Ce nu mi-a convenit a ramas undeva la capatul creierului, racaind din cand in cand. Pana cand racaiala a devenit fapt. Si faptul fapte. Si faptele fericire. Si Anglia, printre altele. Deci se poate afirma ca acest om a fost un factor oarecum decisiv. Nu pentru ca mi-ar fi spus ceva. Pentru simplu fapt ca m-a ascultat, ca a spus ce stiam si eu dar de mine nu vroiam sa ascult. Ca a aparut intr-un moment oarecum bun, oarecum prost, oarecum pozitionat ciudat in timp.

Printre multele lucruri bune pe care le-a facut… acum sunt in stare sa imi desfac calculatorul in absolut toate partile componente (doar ca intre timp l-am luat pe Doi) si sa il pun la loc fara sa imi ramana suruburi. Si m-a invatat sa cad atunci cand trebuie si asa cum trebuie ca sa nu cad mai rau 3 metri mai incolo. Asta, cu motorul cel portocaliu si simpatic, dar in 2 ani am invatat sa aplic teoria caderii si la alte chestii mai filozofice.

Vineri am aflat ca omul asta a simtit nevoia sa se bata cu un zmeu. De fabricatie franceza, pe numele lui Renault. Zmeul de fabricatie franceza a castigat, omul a ajuns in spital mai mult pe taramul celalalt decat in gradina cu merele de aur, motorul de imprumut… nu stiu ce s-a intamplat cu motorul de imprumut.

Culmea nesimtirii din mine apare abia acum. Mi-e drag rau omul si imi pare rau de ce a patit. Probabil ca de fiecare data cand beam cafea si imi mai povestea vreo aventura pe 2 roti ii spuneam ca el pe motor o sa moara. Dar nici macar eu nu pot sa am gura chiar atat de pocita.

Revenind la culmea nesimtirii din mine… accidentul lui tampit si din vina lui si din greseala de om care acum ia ghidonul in mana m-a facut sa ma gandesc la cate tampenii am facut eu de-a lungul timpului. Cum ziceam odata demult, pe vremea cand ii scriam Iepurasului scrisori pe forumul unei vami prea vechi, tampenii care, la momentul respectiv m-au facut fericita. Dar cu tampeniile care eu le-am facut doar de dragul de a le face sau pur si simplu din prostie ce facem?

Pe urma mi-am dat seama de ceva. Daca ratam vreo tampenie sau vreo fapta buna de-a lungul timpului nu eram acum, aici. Cu povestile pe care le am si pe care le construiesc. Iar mie acum, aici, mi-e atat de bine incat ridic toate tampeniile mele la rang de fapte bune.

Omul cu Albastru e responsabil de toata inlantuirea tampita de ganduri din capul meu din ultimele zile. Pentru ca are acest obicei tampit de a face cate ceva care sa ma puna pe ganduri. Intr-adevar, pana acum nu a simtit nevoia sa se faca puzzle pe asfalt.

Sunt tare curioasa tampenia asta a lui ca ce fapta buna o sa conteze. Atunci cand o sa conteze. Pe “daca” l-am renegat de mult.

Sa te faci bine, Omule cu Albastru!





Mai sunt 5 zile…

3 07 2009
Nu stiu exact daca se potriveste calculul cu cel anterior. Pentru ca niciodata nu le calculez dupa acelasi criteriu… dar treaca.

Spusesem ca voi continua. Continuarea ar fi trebuit sa insemne dezvoltarea faptului ca instantele parintesti de genul feminin s-au (re)domnit si in acte, ca in afara lor stiu sa fie cand vor si este cazul 😉

Pe urma am realizat ca dezvoltarea in sine nu ar trebui sa vina din partea mea… asa ca o sa povestesc despre oamenii pe care i-am vazut in viteza, pe indelete, prin fumul unei tigari, prin gustul unei doze de bere, prin pleoapele aproape lipite de somn dimineata.

Mama spunea odata ca vrea 10 copii. Nu stiu exact daca acum pledeaza pentru nebunie temporara ca acoperire pentru acel moment, dar stiu sigur ca apreciaza faptul ca nu a trebuit sa creasca astia 10 nebuni. Care nu suntem chiar 10, suntem doar… 9. Ok, daca ii mai socotim si pe patrupezi… 11. Si daca o sa isi ia si Flo mandra (bine, asta ar presupune sa si iasa din casa, dar trecem peste) o sa iesim la numar. Bine, legali suntem 2. 2 au mai venit la pachet cu actualele instante parintesti de genul masculin. Noi 2 am atasat de noi mandri cu ochi deschisi la culoare 🙂 Deci am ajuns la 6. Eu am mai agatat un frate care a venit atasat de o creata incredibil de fenomenal de simpatica. Deci 8. La 9 ajungem calculand-o si pe mandra unuia din cei 2 proaspat veniti cu actualele instante parintesti de genul masculin. Ati ametit? Good.

Deci… din acesti 8 oameni care m-au inconjurat aproape full time, pe 2 am vrut sa ii arunc in baraj iarna. 1 nu imi afecteaza existenta decat in masura in care ma lasa fara net (si ma lasa, dar ma iau eu de carliontii lui maine). 1 mi-e sora cu acte deci vine by default faptul ca ma enerveaza full time 😀 (ok, aproape full time). 1 e fratele lui EL si future roomie. 1 e EL si doar 1 e EL deci no words needed here. Iar ceilalti 2… cu accentul lor moldovenesc enervant in primele 5 minute si molipsitor dupa… sa zica mama mersi pentru chefurile de anul trecut de la cincis si pentru escapadele in groapa pana la 2 noaptea ca altfel nu primea ea cadou de nunta 2 plozi creeeti 😀

Pe langa cei 8, mai mentionam tipa aia naroada si copilaroasa care de data asta m-a ascultat si a lasat fitele pe malul begai. 🙂 Si careia inca nu i-am gasit hanoracul. Dar mai sap. Si pe ochelaristul cel sarcastic. Si ungurul enervant.

Ciudat este ca I like them (almost) all. And I am not a social person lately. Asa ca … asteptam oameni la picnic. Cu conditia sa stie (si) sa faca clatite. Sau, dupa caz, american cheese cake.

Nu mai pun un to be continued. Desi ultimele zile au fost infernale si ar merita un roman. Dar ma multumesc cu altea scrise de altii momentan.

Candva o sa va arat si poze.





Bring Bon Jovi to Ambasadoarea :)

13 04 2009
Cea mai buna prietena a mea din clasa a 5-a avea o obsesie pe Bon Jovi asta. Care inca nu i-a trecut, dupa cum spune profilul ei de pe haicinci.

Au trecut ani, cu ea nu am mai schimbat de mult cuvinte… dar intre timp am descoperit ca mai exista oameni cu pasiune pentru Bon Jovi-ul in cauza. Ca Ambasadoarea. Si cum eu sunt a sucker for what people want… fac lobby sa ii aduca lumea Bon Jovi-ul la Bucuresti. Asa, pe post de cadou de nunta. Sau post nunta 🙂

Deci… wordpress-ul nu suporta widgets-uri externe… din acest motiv bannerul din dreapta e schilodit. Dar asa schilodit cum e, functioneaza. Deci va rog eu folositi-l cu incredere. Sa taca 🙂





What a day :)

28 03 2009
Seara romaneasca a fost tipic romaneasca si pe alocuri mi-a stat in gat din cauza manifestarilor stadionistice, a oamenilor care confunda Desperado cu Vama Veche si a oamenilor care au 7 ani in minus.

Trecand peste asta, Dani s-a tinut de cuvant si a baut 4 beri. FARA alcool. Me proud 😀 EL a fost hiperactiv si plin de energie si all over the place. Si ma asteptam ca azi sa zaca precum o leguma din supa. Dar nu, aia sunt in continuare eu 🙂 A venit si Dan. Care, trecand peste oboseala care s-a afirmat la un moment dat, a spus ca s-a simtit bine. Sor-mea trece prin cautari de sine si alte prune (pe care recunosc ca nu le inteleg si nu le accept in mare parte) si a decolat spre Timisoara cu telefoanele inchise.

Una peste alta, momentan convietuim 4 in cutia de chibrite. 5, daca socotim si maidanezul cu personalitate. Va fi interesant… extrem de interesant. Si deja zambesc in barba, ca un spectator din ala sadic care asteapta cu nerabdare punctul culminant. Care punct culminant va fi plin de surprize.





People I miss…

22 03 2009
Nu e bine sa faci primavara ordine in poze de anul trecut. Te apuca depresiile. Sau asteniile. Sau intr-un final iti vine asa… sa cauti incarcatorul de la cosmote, sa si convingi telefonul cu viata proprie sa se incarce si sa te mai si duci sa iti reincarci cartela… Hmmmm… Asta inca nu am facut-o. Dar mi s-a facut dor di oamini… Asa… rau…

In ordinea numerelor de pe tricou, cam cum le-am gasit:

El e Gabi. Gabi a aparut odata cu Stivi. Sau dupa Stivi, dar eu nu tin minte cand am urlat prima data la Stivi (oare suna cunoscut cuiva?). Prima mea interactiune cu Stivi pe care o tin eu minte e de la Cincis, de cand m-a speriat atat de tare, ca a fost nevoie de 2 pahare de bere sa schimb 2 cuvinte cu el. Dar revenind la Gabi. Gabi e de prin Simeria. Si momentan sta in Cluj. Si ultima data l-am vazut… uhm… demult. Anul trecut, pe la inceputul verii cand ne-a chemat in Rockul din Deva la o bere, noi ne-am dus si el ne-a abandonat pentru ceva pustane. Pe de alta parte, Gabi e the distant cousin din our big family (tot Stivi e de vina si pentru denumirea asta) si Gabi a avut un rol … semnificativ in felul in care stau lucrurile in viata mea in momentul asta. Deci mi-e dor de Gabi.
dsc04720

De uratul asta mi-e dor pur si simplu, tot timpul, ca e mai tot timpul plecat, mama lui 🙂 Dar nu EL e personajul principal. Mi-e dor de tanti vara trecuta din spatele lui. Si de zacere sanatoasa la soare.
dsc00267

Radu intotdeauna se ascunde de aparat. De aia, asta e poza in care se vede cel mai bine 🙂 Radu e genial de ascultator. Si nu ma refer la “ascultator” ca si cuminte ci… e in stare sa asculte ce ii povestesti si daca vorbesti 3 ore fara pauza. Si eu pot sa fac asta 🙂
dsc04768

Pe Vladimir l-am cunoscut in decembrie, la Iasi. Vladimir e funny si poti sa urli la el o noapte intreaga sa taca. Nu tace. Dar nici nu se supara. Si nu vorbieshtie pi dulshili grai moldovienesc decat daca se chinuie. Si atunci i se spune sa taca 🙂 And here we go again. 🙂
pic_27151

The one and only Bro, also known as Stivi. Acum… numai cand te uiti la fata lui, cum naiba sa nu iti fie dor de el? Cand a jucat calcatea cu tine in gara la Deva si ti-a explicat frumos ca nu e bine sa iti toci nervii degeaba? Cand ti-a legat toata instalatia electrica de la apartament pe o siguranta de 10 si un singur bec pe 2 sigurante de 16? Cum naiba sa nu il iubesti? Doar ca Stivi a ajuns in Bucuresti via Iasi. Noroc ca se marita mama si il aducem pe plaiuri aredelenesti. Macar pentru 2 zile.
pic_2695

Si evident Nana. Responsabila cu rapirea lui Stivi spre Moldova. Dar Nana e asa… un soi de energizant 🙂 And she’s smart. And funny. And … the sister in law? 🙂
pic_2420

Danul. Cu Danul exista o intelegere sa ne vedem de 2 ori pe an, in Alba. Anul asta nu am ajuns inca. Dar avand experienta anilor trecuti… am decis ca asteptam sa se faca putin mai cald 🙂
img_5023

El este Fratele-Lui-Ala-Si-Atat. Ar fi trebuit sa implineasca 1 an luna aceasta. Ala-Si-Atat exista, e bine, sanatos, la mine pe raft. Fratele-Lui-Ala-Si-Atat a avut un sfarsit tragic si necunoscut. Nu il gasim pe nicaieri. Asa ca ne multumim cu Ala-Si-Atat, de pe vremea cand fiecare “kinder” se platea cu un ou Kinder. Intre timp, mi-am revizuit vocabularul pentru ca vocabularul imi revizuia dureros finantele 🙂
dsc03756

Oameni de care mi-e dor mai sunt 🙂 Dar asa… la prima strigare, ei sunt. Pe lista se adauga Cata si Alexutza si mult prea multi ca sa nu le pierd sirul…