I am giving away books – The results

29 09 2012
Bun, nu a fost nevoie sa invat sa folosesc random pentru ca virgula cartile mele sa isi gaseasca case noi.

Fiecare din comentatori isi va primi cartea aleasa. 🙂

Pentru ca in acest moment sunt prinsa in ceva de o importanta maxima pentru ce va urma deseara (curatenie that is, imi trebuie spatiul perfect pentru cele 2 scrisori si nenumarate vederi pe care le am de scris), mail-urile vor veni mai pe seara.

Multumiri ca le-ati vrut 🙂 Dupa ce o sa imi organizez putin mai mult biblioteca si o sa vad de care ma mai pot desparti, probabil o sa mai am de dat 😀

[fblike]





I am giving away books!!! – The real thing

21 09 2012
Ok, I’ll make this English version only since all the books are in English and it’s easier 🙂

After debating with myself, I gathered 6 books to give away. Yes, to give. Away. For nothing. Well, almost nothing.

In order to win a book, just comment here with the following:

– book you want (obviously, doooh)
– last book read and thoughts on it (loved it, hated it, pissed you off … I wanna know and I wanna know why).

Please use a valid email address so I can contact you in case the book is yours 🙂

This will go on until the 28th of September. On the 29th I will use random.org (hopefully) to pick up the winners.

So, the books are:

1. Doctor Zhivago – Boris Pasternak
2. Left to Tell – Immaculee Ilibagiza
3. The Curious Incident Of The Dog In The Night Time – Mark Haddon
4. Eat, Pray, Love – Elizabeth Gilbert
5. The Boy In The Striped Pyjamas – John Boyne
6. Their Darkest Hour – Laurence Rees

I have to add that the books are in good condition, though not all of them were bough as new. I hope they will find new, happy homes.

Enjoy 😉

[fblike]





I am giving away books!!! – Teaser

21 09 2012
90% Romanian Version:

Pentru ca space is the final frontier si in cazul meu nu am un Enterprise la dispozitie sa il cuceresc, pentru ca Mada mi-a facut cadou un Kindle simpatic, pentru ca la un moment dat cumparam carti like there was no tomorrow si pentru ca – inevitabil – am ramas fara loc in biblioteca si pentru ca nu vreau sa le arunc dar stiu ca nu le voi reciti, donez carti. Oamenilor care vor sa le (re)citeasca.

Undeva deseara o sa pun si o lista cu ce am de dat si cum pot fi ale voastre. 🙂

English Version:

Because space IS the final frontier and I don’t have access to Enterprise to conquer it, because Mada gave me a cute Kindle for my birthday last year, because there was a point in my life when I was buying books like there was no tomorrow, because my bookshelf has no more capacity to hold all of them and because I don’t want to throw them out but I know I won’t read them again, I am donating books. To anyone who wants to (re)read them.

Sometime tonight I will return with the list of books and how you can make them yours 🙂

This was inspired by Tomata’s books contest 🙂

[fblike]





Despre reconectarea sinapselor

24 01 2012
De prin noiembrie pana pe la sfarsitul lui februarie, creierul meu e … inexistent. Cred ca arata cum arata conopida fiarta bagata la blender (do not try that if you ever want to eat conopida again). Nici o sinapsa nu mai functioneaza, neuronii sar coarda fara legatura, gandirea este trecuta pe planul n, unde n tinde la minus infinit.

Daca l-as lasa asa, probabil neuronii si-ar gasi un loc mai prietenos sa sara coarda si sinapsele s-ar evapora.

In ultimii 3 ani am descoperit ca exista o modalitate de a-mi recupera neuronii. Cartile. Nu alea noi. Nu sunt in stare sa citesc nimic noi, nu pot urmari nici un rand, nu si gata. Numai ma enervez si neuronii se apuca de box de nervi ca ii deranjez de la saritul corzii. In schimb, cartile pe care le-am citit si rascitit sunt fascinante.

Asa se face ca acum citesc pentru a 4-a oara seria Harry Potter si, multumita Tomatei, nu o sa fiu nevoita sa car caramizile din seria Millenium dupa mine in Romania (long live Mada si Kindle-ul mic si dragut primit de ziua mea). Nu pomenesc dee Twilight aici pentru ca nu pot spune ca o consider carte. Mai degraba o revista in format cartesc. Dar, frate, cat de bine e sa citesti o chestie proasta cand nici nu esti in stare sa faci o adunare simpla “in cap”.

In seria “tampenii mancatoare de timp si bani care reconecteaza sinapsele” intra vederile. Si unghiile cu (momentan) capsuni albe pe ele. Si mai nou nenoroceala de stepper de la sala si alea 50 de etaje ale lui pe care o sa le urc eu candva curand dintr-o bucata.

Si vad ca in ultima vreme blogul. Care continua sa nu aiba legatura cu nimic, sa fie locul unde aberez cu gratie si atat.

Si ca final… Harry Potter and The Goblet of Fire si unghiile capsunicioase 😀 (yes, I like them THAT much)

Harry Potter and The Goblet of Fire and strawberry nails

[fblike]





The boy in the stripped pyjamas – John Boyne

26 01 2011
Eu scriu rar despre carti. Aproape niciodata despre cele care imi plac. Nu sunt lamurita de ce.

Cartea asta nu face exceptie. M-a enervat atat de tare incat, daca irlandezul pacii era langa mine, il plezneam. Sau ii dadeam cu ea in cap. Parerile personale, insa, la final.

Chestii inteligente despre carte s-au scris pe wikipedia asa ca nu o sa va mai plictisesc si eu cu ele.

Cartea incepe cu schimbarea universului lui Bruno, un pusti de 7-8 ani. In urma unei cine la ei acasa la care au venit si “the Fury” si “the nice blond lady”, tatal lui, gradat puternic in armata nazista, este detasat in mijlocul lui nicaieri si, pentru ca nu era decent si de bun gust pentru societatea vremii sa plece singur, trage si toata familia (sotie, fiica, fiu) dupa el.

Lui Bruno nu ii place schimbarea, se plictiseste si incepe sa exploreze locul. Asa da peste un lagar de concentrare. Nu stie – si nici nu va afla – ce este acela un lagar de concentrare. Pentru el inseamna multi oameni la un loc, care arata la fel si copii care probabil nu se plictisesc pentru ca au tovarasi de joaca. In lagar, sau mai exact langa gardul lui, il cunoaste pe Shmuel, un pusti de 8 ani, polonez. Initial, totul se rezuma la povesti despre locurile unde au copilarit pana atunci. Pe urma, Bruno incepe sa ii aduca de mancare si sa nu mai reziste nici o zi fara sa isi vada prietenul de la care afla, intamplator, ca se afla in Polonia si nu in Germania, cum crezuse pana atunci.

Nu intelege de ce omul care le serveste cina nu isi ridica privirea din pamant si nu zambeste niciodata. Nu intelege de ce Shmuel nu are voie sa vina sa se joace cu el sau de ce el nu se poate duce la Shmuel. Nu intelege de ce ajutorul tatalui sau se poarta urat cu omul care le serveste cina. Curios este ca nici nu intreaba.

Nu o sa ma apuc sa povestesc toata cartea.

O sa dau de gol sfarsitul, insa. Nu de alta, dar cartea nu este o capodopera, nu ma poate injura nimeni ca i-am stricat cine stie ce placere. In plus, finalul este previzibil de la prima interactiune a lui Bruno cu Shmuel.

Intr-una din zile, tatal lui Shmuel dispare si Bruno se ofera sa il ajute sa il caute. Coincidenta face ca, exact atunci, sa ia de undeva paduchi iar mama sa este nevoita sa il rada in cap. Glumind ca asa arata ca Shmuel, dar in alte haine, lui Bruno ii vine ideea ca prietenul sau sa ii faca rost de o pijama in dungi si sa se strecoare pe sub gardul ghimpat in lagar. Zis si facut.

Ei, sa vezi si sa nu crezi, exact cand este Bruno in lagar, ofiterii nazisti aduna o gramada de oameni si ii baga in camera de gazare. Si, sa vezi si sa nu crezi din nou, fix Shmuel si Bruno sunt in seria asta.

Tatal sau, nazist pana in maduva oaselor, il cauta disperat. Mama lui pleaca la Berlin, gandindu-se ca Bruno a plecat de nebun spre casa. La 1 an de la disparitia lui Bruno, tatal lui se plimba pe langa gardul langa care se intalneau copii si constata ca pe sub el s-ar fi putut strecura un copil de statura fiului sau.

End of story.

Si acum revolta personala.

In primul rand, nu ma intereseaza in cate limbi a fost tradusa si cate filme s-au facut dupa ea, cartea e proasta spre execrabila. Twilight, care era probabil cea mai proasta lectura a vietii mele, este o capodopera comparativ.

In al 2-lea rand, cartea a fost tradusa in atatea limbi si s-a facut atata propaganda pe film doar si numai din cauza subiectului abordat.

Ceea ce ma aduce la urmatorul punct. Nu stiu exact cum un cetatean de 39 de ani are pretentia sa redea atmosfera din perioada aia. Nu este suficient sa citesti carti de istorie, sa vizitezi lagarele din Polonia si mai stiu eu ce ca sa poti sa scri o carte despre o perioada istorica. Nu, nu accept argumente despre chestii fictionale puse intr-un anumit eveniment istoric. Pentru ca mi s-a acrit. Mi s-a acrit de evreii care isi plang de mila pentru cat de oropsiti au fost ei acum aproape 70 (!!!) de ani dar care nu au nici cea mai mica greata sa omoare palestinieni. Mi s-a acrit de drepturile nesfarsite ale evreilor in diverse tari pe aceste considerente (desi cei care beneficiaza de drepturile in cauza s-au nascut cu mult dupa terminarea razboiului) si care fenteaza tarile alea in ultimul hal. Mi s-a acrit sa tot fie scosi eroi si martiri si napastuiti pentru ca lumea sa inchida ochii la ce fac acum.

Nu, nu sunt antisemita. Nu, nu sunt neonazista sau nazista de nici un fel. Dar consider ca ar fi cazul sa ne oprim. Noi, ca omenire. Sa incetam sa scormonim trecutul si sa tot aratam cu degetul o tara care in momentul asta e democrata si civilizata. Sa uitam ca de fapt orice natiune de pe fata pamantului isi are portia de istorie sangeroasa si sa ne concentram atentia doar pe una.

Sau, daca tot se incapataneaza cineva, macar sa se incapataneze cineva care este in stare sa scrie. Si cu asta mi-am terminat sirul oricarei lecturi care are cea mai vaga tangeta cu perioada respectiva. Pentru ca daca mai citesc ceva (fictionala, istorica, pro Hitler, anti Hitler, suspinatoare sau de orice fel) o sa vomit la propriu.





Post-Propaganda despre Al Doilea Razboi Mondial

6 08 2010
Pentru ca merg zilnic 2 ore cu autobuzul si pentru ca virgula nu ma impresioneaza nici ziarul gratuit care seamana incredibil de tare cu ziarele de scandal romanesti si nici conversatia cu junioara familiei de retarzi, citesc. Atat de mult, ca Georgiana mi-a zis ca sunt devoratoare de carti.

Ultima carte cu care ma bat, dupa ce am trecut prin Japonia gheiselor (multumiri Barbie) este Their Darkest Hour

Despre ea, cand m-am apucat sa o citesc stiam doar ca “e … interesanta”. 200 de pagini mai tarziu spun “fuck off”. Se vrea a fi povestilor unor oameni care au supravietuit razboiului. Americani, britanici, japonezi, nemti, nazisti (a se observa diferentierea pe care imbecilul de autor nu o face), evrei, polonezi, rusi.

Doar ca, asa cum o spune el, povestea e mai mult o scoatere de ochi scrisa in 2000 si ceva, nu care cumva sa uite cineva ca un neamt nascut dupa 1945 este musai si neaparat nazist. Pentru ca “relatarea” oamenilor e de fapt parerea lui proprie si personala cu cate un citat ratacit in mijlocul ei.

Nu conteaza ce au facut britanicii, nu conteaza ce au facut americanii, nu se poate compara cu atrocitatile comise de nemti si japonezi. Americanii, britanicii, chiar si regimul comunist al lui Stalin au intotdeauna o scuza, nemtii sunt genetic programati pe “evil”.

De mult nu m-a enervat atat de mult o carte. Atat de mult incat daca imbecilul care a scris-o (probabil evreu dupa nume si stilul de abordare a problemei) era langa mine ii dadeam cu ceva in cap.

Da, ok, e necesar sa nu uitam ce s-a intamplat acum 60-65 de ani, dar e o diferenta intre asta si ce face el. Nu ma mai mir ca seful meu, evreu din Israel fiind el, in timpul campionatului mondial din “fucking nazis” nu i-a scos pe nemti.

Dar ciudat este ca nimeni nu intreaba punctul de vedere al palestinienilor depre evrei si despre ce s-a intamplat in istoria mai apropiata decat WW II.

Si sa ma mai mir ca toti evreii pe care i-am cunoscut pana acum se poarta de parca ar fi dat gaura la gaura macaroanei? Sa ma mai mir ca daca te legi de iei cu orice iti arunca in fata ce oropsit e poporul lor si cat de oropsit a fost intotdeauna?

Pai cum naiba sa nu se poarte asa daca toata lumea continua sa ii sufle in partea dorsala desi mai sunt prea putini in viata care chiar au trecut prin WW II. Deci sa ma scuteasca.





Cand am crescut eu mare

14 03 2010
A se citi “Cand am crescut eu mare ????

Pe la 19 ani am primit de la Iulia “Pizdet”. Mi s-a parut geniala, fenomenala, monumentala. Nu stiu de ce. Poate pentru ca eram in locul ala in care imi venea sa ma uit cu sictir la toata lumea (si o faceam), sa imi bag picioarele in tot, sa… sau poate doar mi se parea cool sa apreciez arta contemporana si oamenii care scriu despre cum isi baga picioarele in tot.

Well, au trecut ani, viata s-a schimbat, responsabilitatile se traduc acum sub forma de chirie si “ce mama naibii mancam azi”… la un moment dat, inainte sa plec in .ro mi-am adus aminte de Pizdet. Si de continuarea lui. Si am incercat sa gasesc continuarea pe net. Fara succes. In schimb am gasit continuarea continuarii. So mi-am luat-o.

“Bong” este a 3-a marea “capodopera” a lui Alexandru Vakulovski despre care mai interesant mi s-a parut ca intre timp a fost expulzat din Romania, nu ca l-a respins Cartarescu (fata de care oricum nu am sentimente prea amicale) la o bursa.

De 2 saptamani creierul meu se chinuie sa proceseze Bongul. Cu succes minim spre deloc. Poate pentru ca nu mai am 19 ani si sictirul mi se pare o caracteristica a acelei varste. Poate pentru ca mi s-a parut ok sa dai vina pe lume, guvern, facultate, oricine altcineva la 21 de ani dar mi se pare penibil sa faci asta si la 25. Poate pentru ca … nu stiu de ce. Din aceeasi gama, in clasa a 8-a imi arunca mama o gramada de casete cu BUG mafia si la familia si eu ma revoltam ca mi se pareau cei mai inteligenti oameni de pe planeta. Poate de fapt, nu am avut niciodata standarde.

Habar nu am. Dar azi e seara in care capitulez si imi spal creierii cu Contele de Monte Cristo. Si daca vrea cineva Bongul, sa imi lase datele de contact. O fac cadou cu placere. Mi-e mila totusi sa o arunc, la cum arata chiar seamana cu o carte.