Au trecut ani…

23 11 2009
Asa… vreo 25 🙂 A se observa ca de mica aveam potential de zbor 😀

Advertisements




Omul cu Albastru

5 10 2009
Acum 2 ani am cunoscut un om. Un om care a facut revolutie in viata mea. Fara sa vrea si fara sa isi dea seama si fara sa faca nimic special.

Ma asculta. Ma lasa sa aberez ore si tigari si monitoare intregi. Pe care – am fost surprinsa sa aflu – le si citea. Omul in cauza (care va ramane nenumit din varii cauze) mi-a spus la randul lui multe. Din care eu am ales doar ce mi-a convenit sa aud. Ce nu mi-a convenit a ramas undeva la capatul creierului, racaind din cand in cand. Pana cand racaiala a devenit fapt. Si faptul fapte. Si faptele fericire. Si Anglia, printre altele. Deci se poate afirma ca acest om a fost un factor oarecum decisiv. Nu pentru ca mi-ar fi spus ceva. Pentru simplu fapt ca m-a ascultat, ca a spus ce stiam si eu dar de mine nu vroiam sa ascult. Ca a aparut intr-un moment oarecum bun, oarecum prost, oarecum pozitionat ciudat in timp.

Printre multele lucruri bune pe care le-a facut… acum sunt in stare sa imi desfac calculatorul in absolut toate partile componente (doar ca intre timp l-am luat pe Doi) si sa il pun la loc fara sa imi ramana suruburi. Si m-a invatat sa cad atunci cand trebuie si asa cum trebuie ca sa nu cad mai rau 3 metri mai incolo. Asta, cu motorul cel portocaliu si simpatic, dar in 2 ani am invatat sa aplic teoria caderii si la alte chestii mai filozofice.

Vineri am aflat ca omul asta a simtit nevoia sa se bata cu un zmeu. De fabricatie franceza, pe numele lui Renault. Zmeul de fabricatie franceza a castigat, omul a ajuns in spital mai mult pe taramul celalalt decat in gradina cu merele de aur, motorul de imprumut… nu stiu ce s-a intamplat cu motorul de imprumut.

Culmea nesimtirii din mine apare abia acum. Mi-e drag rau omul si imi pare rau de ce a patit. Probabil ca de fiecare data cand beam cafea si imi mai povestea vreo aventura pe 2 roti ii spuneam ca el pe motor o sa moara. Dar nici macar eu nu pot sa am gura chiar atat de pocita.

Revenind la culmea nesimtirii din mine… accidentul lui tampit si din vina lui si din greseala de om care acum ia ghidonul in mana m-a facut sa ma gandesc la cate tampenii am facut eu de-a lungul timpului. Cum ziceam odata demult, pe vremea cand ii scriam Iepurasului scrisori pe forumul unei vami prea vechi, tampenii care, la momentul respectiv m-au facut fericita. Dar cu tampeniile care eu le-am facut doar de dragul de a le face sau pur si simplu din prostie ce facem?

Pe urma mi-am dat seama de ceva. Daca ratam vreo tampenie sau vreo fapta buna de-a lungul timpului nu eram acum, aici. Cu povestile pe care le am si pe care le construiesc. Iar mie acum, aici, mi-e atat de bine incat ridic toate tampeniile mele la rang de fapte bune.

Omul cu Albastru e responsabil de toata inlantuirea tampita de ganduri din capul meu din ultimele zile. Pentru ca are acest obicei tampit de a face cate ceva care sa ma puna pe ganduri. Intr-adevar, pana acum nu a simtit nevoia sa se faca puzzle pe asfalt.

Sunt tare curioasa tampenia asta a lui ca ce fapta buna o sa conteze. Atunci cand o sa conteze. Pe “daca” l-am renegat de mult.

Sa te faci bine, Omule cu Albastru!





Mai sunt 8 zile…

1 07 2009
8 zile pana cand o sa vad si eu cum arata un aeroport. Adica am 25 de ani si habar nu am cum arata un aeroport, damn it! Deci nu se poate asa. Sunt incredibil de mai putin stesata fata de cum ma asteptam sa fiu… dar mai am timp. Asa a fost si cu licenta…

A, da! Licenta… God damn hippie licenta. Am reusit sa fiu zen pana vineri dimineata. Adica sa mi se rupa. Vineri dimineata m-au apucat toti dracii. Daca nu era EL pe post de suport fizic si moral (dar mai ales fizic, ca la partea cu moralul nici macar EL nu a putut ajuta prea mult) probabil m-as fi prelins de multe ori. Dar a fost o vineri informativa. Adica daca nu eram stresata nu as fi aflat probabil niciodata ca la Salsa exista frappe de capsuni si fructe de padure. Treaca de la mine ca in mintea mea s-ar numi milk shake si nu imi imaginam ca sunt atat de nesimtit de scumpe. Deci licenta. Incredibil dar chiar am inceput sa turui la ora programata. Adica la 4 si ceva maruntis. Needless to say ca ma trecusera toate gandurile negre pana atunci. Plus ca tanti din fata mea se balbaise incredibil de tare si am putut sa observ reactiile din sala. Iar eu nu vroiam sa generez asemenea reactii. Deci turuiala… Nu a iesit asa bine cum speram. De fapt, a iesit prost de tot. Partial pentru ca eu nu stiu sa vorbesc in fata oamenilor. Si erau multi ai naibii. Si aia care erau factori de decizie parca aveau morcovi in fund. Si priviri nimicitoare. Astea chiar le aveau. Tind sa cred ca totul s-a dus downhill in momentul in care m-am balbait si un nenea mean and evil mi-a zis ca nu gandesc. You don’t say that to me, ca ma pierd de tot.

==to be continued…==





Those were the days my friend

30 05 2009
Ma asteptam la altceva.

Da, ma asteptam la discursurile de “va multumim”, “sunetm siguri ca…”. NU ma asteptam ca al nostru curs de absolvire sa fie un soi de campanie pro-master. Mai ales ca NU este master pe sectia noastra aici. Treaca de la mine, oricum iau o pauza. 18 ani mi-au ajuns. M-am saturat, plec in Anglia.

Ma asteptam sa nu imi placa. Nici nu mi-a placut. But I didn’t hate it either. Ma asteptam sa nu ma bage lumea in seama. And yet, lots of people wanted to interact with me.

Ma asteptam sa imi para rau. Sunt usurata. Ca s-a terminat. Ca nu s-a terminat lacrimogen.

Ma asteptam sa urasc papucii. Bifat.

Nu stiu, per ansamblu ma asteptam sa fie altfel.

At least I looked cute. Sau so people said 🙂

DSC00909

DSC00937

DSC00923

DSC00973

DSC00928

DSC00882