Tipul 7 face totul in exces

9 05 2012
Pe langa kilometrajul depasit weekendul asta, am mai invatat ceva. Pshihologii olandezi s-au apucat sa imparta lumea in 9 tipuri. Tehnic, te nasti cu unul din cele 9 tipuri in ADN si cu el traiesti pana … pana mori, nu?

Conform psihologului olandez cu care am stat la o bere, poveste si un burger, eu as fi tipul 7. (inutil de spus ca eu am aflat ca cetateanul e psiholog undeva pe la sfarsit) Care tip 7 nu suporta sa fie limitat, tot ce face are ca scop final having fun, planuieste totul atat de mult ca in final exista sansa sa nu se mai intample nimic siiii… face totul in exces.

Limitata nu pot sa spun ca imi place sa fiu, dar, imediat ce am putut, nici nu mai permis nimanui sa ma. Scopul final e sa have fun? As avea ceva argumente impotriva, dar cica tin de comportament, nu de ADN. De planuit… planuim, Maria Ta! Chiar daca se lasa cu aeroporturi diferite (prietenii stiu de ce).

Ei, si ajungem la excese. Sa contrazic? Pai, nu as avea cu ce.

Exemplu1: Mie imi place Cola. Si ideea de a avea Cola. Mancarea e tot timpul pe locul 2 (3,4,5), Cola sa fie. Ei, cand mergem la cumparaturi, Cola se cumpara in cantitati cat pentru 2 saptamani.
Exemplu2: Liana isi cumpara oja. Nimic deosebit. Enuntul adevarat: Liana isi cumpara 48 de sticlute de oja. Eh, diferenta?
Exemplu3: Liana isi cumpara vederi. Enuntul complet: Liana isi cumpara o plasa de vederi (cost total, undeva peste 100 de euro) <- asta se intampla in iarna, in Germania, weekendul asta mi-am luat 7 vederi mari si late.

Deci nah… nu stiu daca celelalte enunturi ale tipului 7 se aplica, dar la excese m-a lovit πŸ™‚ Sa ma tratez… sa nu ma tratez? πŸ™‚

[fblike]

Advertisements




Eu-niciodata-nu-o-sa

28 06 2011

Eu-niciodata-nu-o-sa

– fac o facultate care sa aibe la baza informatica sau fizica. Si am facut.

– fac de mancare cu placere. Si fac.

– fiu calcata pe nervi de dezordinea din jurul meu. Si sunt.

– plec din Romania. Si am plecat.

– nu o sa lucrez cu oameni. Si lucrez.

– ma mai enervez din tampenii. Si imi cresc zilnic artificial tensiunea.

– nu o sa mai las niciodata facuta din vorbe. Si ma las.

– mai spun ca nu ma mai intorc in Romania decat in vizita, ca ma si tin de cuvant.

Ideea postului mi-a venit dupa ce l-am citit pe asta.





10 things that make me happy

24 06 2011
Amba’ nu mai e privata. Rederul meu apreciaza ca o vede din nou, ma impiedica sa par un stalker πŸ™‚ Ca sa sarbartoreasca reintoarcerea in viata publica, detinatoarea de Iris-genial s-a gandit sa ma potcoveasca cu o leapsa. In care sa spun 10 chestii pe care le iubesc eu asa, mult. Conditia chestiilor este ca pe ultimele 5 sa le iubesc atat de mult incat sa pot accepta ca – daca ar fi cazul EXTREM – sa le las sa ii faca pe altii fericiti. Sa ma despart de ele, cum ar veni.

In ordinea aleatoare a numerelor de pe tricou avem:

1. Pe Schumi. Acum ca a revenit in viata mea cu forte proaspete si taste care functioneaza normal, nu dupa regula nescrisa a numslock-ului, am realizat cat de mult mi-a lipsit. Cat de tare nu o sa il poata inlocui Henric si nici un altul. As spune niciodata, dar vorbim de un laptop. Care la un moment dat va merge in raiul laptopurilor. Imi tremura barbia numai la gandul asta. Nu mai vreau alte taste daca nu sunt ale lui Schumi.

2. Biblioteca mea. Care a devenit si adapostul cartilor citite de altii de la o vreme. Adica nu imi ajung toaaaate cartile personale, comandate de aici si nici alea aduse prin varii metode din biblioteca d-nei Mama, am salvat de la cosul de gunoi si cartile Georgianei. Ea, saraca, nu are unde sa le tina. Si le-a citit. Asa ca le-am luat eu in plasament pana gaseste spatiul. SPATIUL. ACEL spatiu.

3. Implicit, cartile mele. Pe care am inceput sa le sterg periodic de praf (ai crede ca intr-o tara in care in iunie e toamna si potopul lui Noe nu ai gasi chiiiaaaar atata praf – WRONG), urmeaza sa le asez dupa autori, scriu pe ele numele, data si locul unde eram cand am intrat in posesia lor. Kindle poate sa moara din partea mea.

4. Suzi. O iubesc sincer si neconditionat. EL a pus anunt sa o vanda, sa ia altul. Probabil ca EL are dreptate, dar eu am plans cand mi-a zis. Fara sa stie, ca altfel nu ar vinde-o si ne-am deschide parc moto intr-un viitor oarecare pentru ca eu am obiceiul absolut cretinoid sa ma atasez de lucruri. Si sa le dau nume. Si sa le zic “ceau” dimineata si alte dume de om nesanatos la mansarda. Au sunat deja 2 oameni care o vor. Dar pentru ca mie nu mi-a placut vocea (VOCEA, da?) lor am trimis all my negative vibes in directia lor so Suzi este inca aici. (Asta e momentul in care apreciez ca EL nu imi citeste blogul)

5. Conversii mei rosii. Nu toata colectia, doar aia rosii. Care deja dau semne de oboseala, nu mai sunt rosu aprins ca la inceput (au toti o vechime deja) DAR au fost primii mei conversi si taaaare mult mi i-am dorit πŸ™‚

Si acum chestiile mele care as accepta sa ii faca fericiti si pe altii.

1. Vederile. Bun, acum, oarecum implicit vederile sunt ment sa ii faca pe altii fericiti. DAR am unele (daaa, cu Coca Cola, Ferrari si alte cateva care m-au facut sa topai cand le-am gasit ascunse in ceva magazine dubioase sau le-am gasit pe caloriferul din hol cand am ajuns seara acasa) care sunt ale mele si doar ale mele. Dar le-as da ca rascumparare daca mi l-ar rapi careva pe EL si mi le-ar cere sa nu arunce in Tamisa. πŸ™‚

2. Paharele cu Coca Cola colectionate de la promotia McDonald de anul trecut si cumparate de pe eBay de la promotia McDonalds de acum 2 ani. Unele sunt inca in cartoanele lor originale (serios acum, cate pahare pot folosi 4 oameni avand in vedere ca sucul se bea de cele mai multe ori din sticla si cafeaua din cani?) dar nu conteaza. Sunt colorate, cu Cola, acolo si ale mele.

3. Ojele mele. Imi fac unghiile rar. Atat de rar ca periodic trebuie sa dau cu aruncatul prin ele ca se usuca. Dar pentru momentele memorabile cand unghiile mele ajung sa fie (ca si) picturi cu degetul pe perete ale unui plod de 2 ani, imi trebuie nenumarate culori. Sa am de unde alege, ca nu se stie niciodata if I feel like red, blue, green, yellow, black, [insert colour name here] in ziua aia.

4. Caietele, agendele, pixurile. Am mai spus-o si o repet. Cu tona de maculatura pe care o am acum, as mai putea trece lejer o data prin liceu si o data prin facultate, fara sa fiu nevoita sa mai cumpar o pasta de pix. Ultimul caiet mi l-am cumparat de pe eBay si am planuri mari cu el. Penultimul l-am luat de la Diana care nu isi trateaza cleptomania πŸ™‚

5. Telefonul. ACEL telefon. Telefonul pe care, pana sa il am, urlam sus si tare ca e urat, naspa, useless si inutil. Si ca eu nu o sa pot folosi niciodata un touch screen. Si ca e prea scump pentru un amarat de telefon. Se poate ca afirmatiile sa fie in continuare perfect adevarate. Dar pentru altii. Ma rog, inca sunt de parere ca e prea scump pentru un simplu telefon, DAR imi pune un zambet tampit pe fata de fiecare data cand blicaie. Si e frumos, folositor si al naibii de util, mai ales cand esti prins in trafic la 100 de metri de casa si iti trebuie o ruta ocolitoare. Recunosc ca sunt putine persoane in favoarea carora as renunta la el. Dar as renunta asa ca intra la ultimele 5, nu? πŸ™‚

Acestea fiind spuse, predau legatura oricui ajunge pe aici si vrea sa se laude cu cele 10 chestii care il / o fac fericit(a). Pam-pam





Pai ce facem aici?

9 02 2011
Ambasadoarea (careia i-as da si link dar il dau degeaba ca si-a trecut blogul pe privat) a constatat (ca toata lumea de altfel) ca blogul meu se duce spre nicaieri. Asa ca mi-a pasat o leapsa, doar doar mai dau si eu din taste pe aici πŸ™‚

Leapsa spune sa ma apuc sa spun 7 “secrete importante Θ™i de nimeni Θ™tiute” (citat exact, luat cu copy – paste si diacritice) de la Maria Sa posesoare de Iris mic si cute beautiful.

In speranta ca doamna mama mea sta bine cu inima, hai sa vedem ce iese.

1. In clasa I sau a II-a (nu am memoria chiar atat de buretoasa) am fost pedepsita si incuiata in casa. Pentru ca era de neconceput sa nu imi julesc coatele pe afara, am evadat. Pe peretele blocului atarnau cablurile de la antenele vecinilor. Noi stateam la 1. Asa ca am coborat de pe balcon fain frumos pe cabluri. Nu imi sunt clare nici pana in zilele noastre urmatoarele:
– cum cacat nu m-am facut (macar doua) bucati pana jos?
– cum naiba s-au mai uitat oamenii aia la televizor avand in vedere ca le-am descentrat satelitii?
si – cel mai important –
– in ce etapa a vietii mele s-au transformat taratele din capul meu de la vremea respectiva in materie cenusie?
Inapoi in casa am intrat pe usa pe care am avut grija sa o las descuiata. Nu, nu mi-a trecut prin cap ca ar fi putut intra cineva in casa in lipsa mea, desi pe vremea aia nu erau interfoane si nici nu stateam in cea mai poetica zona a orasului. Tarate, dupa cum spuneam.

2. Tot in perioada aia (clasa a II-a maxim) nu imi convenea universul, cred. Asa ca m-am hotarat sa fug de acasa. Mi-am pus intr-o valiza (cu care chiar am “fugit” de acasa in liceu) 1 trening si 1 pereche de sosete si am ascuns-o in debara in asteptarea momentului potrivit. Nu mai stiu exact de ce nu am fugit totusi. Cred ca lenea combinata cu povestile horror despre copiii disparuti peste Dunare de care nu se mai stia nimic. Eu vroiam sa fug de acasa dar sa vina mama sa ma ia cand ma plictisesc de fugit.

3. Nu mi-a placut niciodata de invatatoare. Dar niciodata. Si pentru ca nu mi-a placut de ea, i-am golit intr-o zi borcanul de indulcitor pe care il tinea in dulapul din spatele clasei si i-am pus creta pisata. M-am ofticat cand am vazut ca se incapatana sa vina la scoala.

4. Prima “betie” am bifat-o la sfarsitul clasei a 8-a la un chef. De fapt, nu tin minte sa fii terminat o bere, dar tin minte ca se invartea totul asa fruuuumoooos cu mine. Durerile de cap de a 2-a zi m-au facut sa zic (si sa ma tin de cuvant vreo 3 ani) ca nu mai beau in viata mea. A 2-a betie a fost la sfarsitul clasei a 11-a. Din ea tin minte ca nu am simtit-o pana nu a trebuit sa ma ridic de pe izopren si ca m-a plimbat Mihai vreo 2 ore. Plimbarea in sine e blank si acum, dar il cred pe cuvant. πŸ™‚

5. Am ascultat, am dansat pe si am fredonat manele. Da. Eu. Trebuie sa recunosc pentru ca oricum (tot pe la Mihai) exista si o caseta care sa dovedeasca asta. Ca sa ma adaptez lumii, am incercat chiar sa imi placa. Nu a tinut, le-am dat naibii si am renuntat sa le mai bag in seama.

6. Credeam ca mama lui tata e ceva spion secret. Nu stiu de unde si pana unde, dar asteptam cu interes sa se descompire si eu sa o torn la politie. Halucinant este ca eram aproape de buletin cand se intampla asta.

7. In anul 1.1 am avut un crush imens pe un tip din … Arabia Saudita (cred). Din nefericire pentru mine, omul era intr-o relatie idilicoromanticomaterialista cu o tipa de la medicina, despre care imi povestea in fiecare seara (lucram ture de noapte la un club de net). Din aceeasi nefericire pentru mine, pe mine i se pusese pata prietenului lui care era gras si urat, dar care incepuse deja sa imi povesteasca despre cum o sa ma duca sa vad Parisul, Venetia, luna si lumea dupa ce o sa-i cunosc cei 7 frati (serios, nu mai stiu cati erau, dar erau la plural) si parintii si o sa ne casatorim si o sa ma convertesc la religia lui. Nu mai retin ordinea. Eu ii adresasem 5 cuvinte pana in momentul respectiv. Cum s-a terminat? S-a terminat cu jobul meu si complexul era suficient de mare sa nu trebuiasca sa dau nasul cu el πŸ˜€

Bonus:
Tot in anul 1.1 am cunoscut un tip cu care m-am mutat a 3-a zi dupa ce ne-am pupat prima data. Relatia de iubire a fost mai mult intre mine si ma-sa, nu intre noi 2 si a durat putin. Suficient insa sa nu trebuiasca sa mananc frigul iernii din camin si sa pot invata in liniste pentru prima sesiune. Colegul meu de banca de atunci s-a uitat cam ciudat la mine, dar cum mie mi s-a rupt intotdeauna de ce zice lumea, l-am ignorat. πŸ™‚

Well, that’s all folks. Mama, comentariile le primesc pe privat πŸ˜€ Amba’, sper ca esti happy.

Eu plec la Nisa πŸ™‚





Cateodata imi vine sa sparg farfurii

13 10 2010
Cand eram prin liceu glumeam (mai mult sau mai putin) ca o sa ma mut in Grecia, o sa ma marit cu un grec autentic sa pot sparge cate farfurii o sa vreau. In cadru organizat, nu neaparat cand mi-ar veni, dar nu conteaza. Este relaxant, reconfortant si linistitor sa spargi o farfurie, doua acolo. Mai bine o farfurie decat capul cuiva, nu?

Nu mi-a mai venit de mult sa sparg farfurii. Acum oricum imi poate tot veni, ca dupa ce am facut cercetari adanci si la un anumit punct cvasi isterii despre a 6-a farfurie care se incapatana sa lipseasca, nu prea ar da bine, nu? Ajunsesem sa ii suspectez pe toti ca mi-au spart farfuria si stiindu-ma cum sunt au ascuns dovezile. De fapt, farfuria se ascundea idioata de aproape o luna intr-un sertar al frigiderului care sta PE frigider din cauze necunoscute mie. Am descoperit-o din greseala dar am reactionat de parca as fi castigat la loto. Nu, nu am primit setul cu dedicatie speciala de la regina, sunt niste banale farfurii verzi luate din Ikea pe vremea cand cautam usa / oglinda pentru dulap. Dar sa dispara asa, fara urma?

Plus ca, la ritmul in care imi vine mie in ultima vreme sa sparg farfurii, cred ca ar trebui sa facem excursii la IKEA de (cel putin) 2 ori pe saptamana. Chestie care nu imi surade pentru ca cea mai apropiata IKEA e la vreo 3 autobuze de mine si un set de farfurii e vreo 15 lire. Deci cautam solutii naturiste pentru calmarea creierilor nervosi.

In seara asta am aflat ca omul pe care m-am incapatanat sa il denumesc “my best fucking friend” ani de zile s-a insurat, nu m-a chemat la nunta si a produs si plod. Pai bine, frate, am plecat de 1 an, nu de 1 secol. “Pai da, ca nunta a fost in noiembrie si ne-am hotarat in octombrie si tu erai in londraaaa” … si iarba creste, si soarele rasare in fiecare dimineata, si melcii mananca frunze, si, si, si… dar mai ales SI WIZZUL FACE 3 ORE SAU MAI PUTIN PANA IN TIMISOARA!!! Plus inca 3 pana in Hunedoara / Calan / unde pana porcului te-ai insurat. Dar tot nu-mi lua mai mult de 1 luna sa ajung, futu-i! Ok, asta e unul din momentele in care o farfurie ar plati cu viata (degeaba) ofticarea mea. Pentru ca pe cetatean il iubesc sincer and all that shit. Cu nevasta am o problema. Declarata. De ani de zile, de pe vremea cand il denumeam in fata tuturor “my best fucking friend”. Cand aveam chef sa fiu plina de sirop mai puneam si cate un “forever” la coada. Deci avand o problema cu nevasta, probabil as fi integrat-o mult si bine si nu m-as fi dus. Dar de ce sa nu ma oftic plecand de la premisa de necontrazis ca m-as fi dus no matter what ca doar o data (I sure hope I am wrong) se insoara omul?

In aceasta ordine de idei, sunt curioasa ce eveniment tragico-exagerat va declansa sirul handicaparii setului verde. Ca ma uit din ce in ce mai cu pofta la el si tare mi-e ca nu o sa imi mai scape in curand.

PS: Instantele parintesti sunt rugate sa se abtina de la comentarii legate de vesela furata de la cantina studenteasca virgula care a avut o soarta mai nefericita decat actuala soarta a farfuriilor verzi. Multumiri anticipate.





Save the cheerleader. Save the world

24 01 2010
Credeam despre mine ca sunt o persoana cat de cat normala. Adica not your average person, dar nah… nici una iesita prea tare din comun.

Acum vreo 2 sau 3 ani o sunam pe Di. Care imi spunea invariabil ca a stat toata ziua si s-a uitat la Heroes / Prison Break / Weeds etc etc etc. Si ma pufnea rasul. Cum ma-sa sa stai o zi intreaga cu ochii in monitor in fata unui serial.

Anii au trecut, viata s-a schimbat, dupa teoria aceeleiasi Di eu m-am maritat fara hartiuta roz, wable.

Prin octombrie sau noiembrie, am folosit la un moment dat ultima suflare pe respectiva zi a netului sa cumpar primul sezon din Heroes. Pentru ca nu mai am rabdare sa le dau jos de pe net si oricum costa mai putin decat o cina la mac. Si a venit. Si ne-am uitat la cateva episoade. Pe urma a urmat perioada aia sinistra a anului, in care singura parte din casa pe care o vedeam era patul si unul pe celalalt in poze. Deci nici nu se punea problema de Heroes.

Pana aseara. Cand a venit Dani la o poveste la noi in camera si a ramas dezamagit ca pe Henric nu exista muzica. Asa ca a pus un disc din Heroes. Eh, problema nu ar fi ca azi am stat toata ziua sa terminam de vazut primul sezon, problema e ca eu acum il vreau pe al 2-lea. Pentru ca torrentul imi spune suav ca mi-l da jos in 2 ani.

Deci… eu zic mai bine sa omoram majoreta sa-mi salvez eu viata. Oricum, probabil vor mai trece vreo 3 luni pana o sa ne si uitam la sezonul 2 πŸ™‚ Dar eu il comand oricum πŸ™‚

Ta-ta!





Piticii de pe creierii mei (2)

31 10 2009
Stiu ca ar trebui sa scriu recenzia despre “Caderea”. Ma chinui de vreo saptamana, o am inceputa undeva in calculator dar… nu imi vine. Am citit cartea repede. In autobuz, in statia de autobuz, pe trepte, la tigara, practic oriunde trebuia sa stau si sa astept ceva (in general mijloacele de transport mai rele decat tipele care se pregatesc de intalnire) dar nu imi vine sa scriu despre ea.

Am o problema de fiecare data cand ajung la casa de marcat in magazinul X (care poate fi oricare pe raza Wembley – Queensbury – Kingsbury – Harrow) si mi se comunica suma fenomenala pentru ceea ce va deveni frigider plin pentru 1 saptamana. In schimb, nu am nici cea mai mica problema sa dau (aproape) aceeasi suma pe tampenii la Mc. I inima Mac. Shoot me.

Sunt in stare sa spal 1 soseta all by itself in masina de spalat daca soseta aia e roz bonbon cu picatele si nu se asorteaza cu alte haine care trebuie transformate din sconcsi in zane frumos mirositoare. Asta de cand am facut niste sosete galbene, verzi si unele albe, bleu.

Pot trai cu toata camera revarsata pe covor si 2 luni fara sa am o problema. Dar daca mie mi se pune pata AZI, ACUM ca totul trebuie sa isi (re)gaseasca alt loc ordonat, sa dea naiba sa aud obiectii.

Pampam.