“Liana, nu e frumos sa ii spui unui om ca e prost (chiar daca e) ca ii ranesti sentimentele.”
“Liana, nu e frumos sa ii spui omului ca e nesimtit, ca nu se face.”
“Liana, nu e frumos sa…”
Si Liana a ajuns la 26 de ani sa se enerveze ampururea placerea pe nesimtirea altora. Pana cand s-a revoltat. Si a inceput sa plateasca nesimtirea cu nesimtire lienatica. Adica mai timida la inceput, dar sa te feresti cand isi da drumul sort of thing 🙂
Pentru cine inca nu a auzit de faimosul ungur, el exista. De 1 an si ceva, exista la cote si in doze la limita suportabilitatii. Cand a inceput sa confunde casa lui cu incinta pe care platim noi chirie, i-am explicat (total nedelicat) lui EL ca o sa fac o criza de isterie in fata ungurului daca nu ii explica EL frumos ca ora 11 seara (cand eu vreau sa fac dus si alte chestii la MINE in camera pentru ca a 2-a zi suna ceasul la 6) nu este cea mai simpatica ora ca ungurul sa se instaleze confortabil la noi la un film / sah / joc. EL, din nefericire pentru mine, ma cunoaste mult prea bine. Si stie, saracul, ca virgula crizele mele de isterie sunt rezervate doar pentru intimitatea camerei noastre, atunci cand suntem singuri. Ca in rest pun numai fete acre. Care ar avea efect pentru oameni prost crescuti ca noi, dar nu bine crescuti ca ungurul. Deci nu si-a facut probleme. Si, fiind crescut la fel de prost ca mine, nu a avut THE talk.
La orele infernale de vizita se mai adauga si un ton absolut cretin de a comunica orice. Adica TOTUL se comunica pe un ton superior, de stie tot si ultimul super erou. Iar mie imi vine sa ii dau cu ceva in cap.
Ei, ieri a fost … the apogeu. Pe mine ma dureau rinichii, avusesem o discutie principiala cu EL (iar discutiile principiale nu se pot termina decat cu liniste totala, fiecare e convins ca are dreptate si ca celalalt e un animal care face IHA egoist si nereceptiv), sefu-meu imi tocase sistematic fiecare neuron… O zi de vis. Si cu cine ma trezesc la 8 (spre 9) seara la usa? Padabum!!! Ok, fusese chemat sa se purceada spre sala. Dar daca tot nu se mai merge la sala, de ce (de ce? de ce? DE CE?) la ora 10 si ceva trebuie sa fii tot la mine in bucatarie? Jucand sah? Pentru ca lately sahul este ceva care ma scoate din amorteala fara sa fiu ceva jucator imbatabil, mi-am dat cu parerea. Si am primit un raspuns care, daca il auzeam de la altcineva, m-ar fi facut sa ma simt proasta si sa plang 2 saptamani, desi nu mai sunt atat de emotional disabled ca pe vremuri.
“Ok, stii ce? Tu sa mai vorbesti cu mine cand o sa inveti sa folosesti un ton normal si neutru. Pana atunci, daca insisti sa mi te adresezi, sa o faci prin semne”
Dupa ce cetateanul a binevoit sa isi aduca aminte ca adresa lui provizorie nu este totusi la noi, mi s-a povestit si reactia.
Ca a zis ca nu mai vine niciodata pe aici, ca nu-l suport. Ca EL ar trebui sa aiba grija cu mine. Ca sunt isterica. Ca fac omul sa se simta prost.
Bai, frate! Ho! Frana! STOP! Las-o-n ma-sa de treaba! Adica am si eu o limita de suportabilitate. Adica daca ti-am dat un deget nu lua ca dobitocul toata mana. Adica inainte sa faci crize de tipa frustrata si tampita, gandeste 2 secunde. Si invata sa fii putin prost crescut.
Acuma eu nu stiu exact daca sa ma crucesc sau sa ma amuz. Serios. Sentimente de vinovatie nu am. Imi este clar ca peste (maxim) 3 zile relatia noastra indestructibila de hate-hate se va relua. Imi este si mai clar ca de acum inainte apropourile batute lui EL vizavi de cat de idioata sunt vor fi mai pe fata. Ceea ce ma amuza si mai tare e ca imi da senzatia de tipa care incearca sa vrajeasca 🙂 Si nu pe mine 😀
Seriously, consider ca multe frustrari personale puteau fi evitate daca mama nu ma crestea atat de prost
(Nu, nu s-a incercat urmarirea unui fir logic in povestea de mai sus)
Tenisi prin Londra 
Cine, ce-a zis pe aici