De fapt, nu am scris nimic

Vroiam sa scriu despre cat de de rahat mi s-a parut “The curious case of Benjamin Button” pe care am vrut sa il vad acum ceva vreme din cauza ca am vazut-o pe Cate Blanchett la “David Letterman Show” (a se citi ca eram in Romania, stresata de licenta si suferind de insomnii cronice in tovarasia AXN-ului) si mi-a placut de ea in emisiunea respectiva, de cat de mult NU mi-a placut de ea in film, de cat de tampita mi s-a parut toata ideea si ca de fapt filmul mi-a dat impesia ca a fost facut doar sa arate lumii ca Brad Pitt inca mai e hot (si recunosc ca mai e) chiar daca acum e cap de familie mare (astept critici vehemente despre cat de insensibila sunt si cat de incapabila sunt sa princep profunzimea acestei capodopere veritabile a cinematecii moderne).

Pe urma am vrut sa scriu despre puzzle-ul aproape gata si despre cele 2 puzzleuri noi care asteapta sa fie facute. Si cum, in zgarcenia noastra de a da 10 lire pe puzzle ajutam cauze nobile cumparandu-le la a 10-a parte din pretul de librarie fitoasa din magazine care “angajeaza” doar voluntari si care aduna din diverse parti chestii pe care le vand cu scopul precis si fix de a dona banii respectivi institutiei scrisa MARE pe usa de la intrare.

Pe urma am vrut sa scriu despre cat de vara a fost sambata si cat de mizerabila este vremea acum, ca nu imi vine sa ies nici la tigara ca trebuie sa imi iau 10 sube pe mine si sa imi scot baschetii cei inalti si pufosi de oriunde zac in camera lui Harry Potter. Iar lenea mea este putin mai mare decat dorinta de nicotina a plamanului drept (stangul nu zice inca nimic si presimt ca el va avea cuvantul decisiv).

Pe urma am vrut sa scriu cum ura mea fata de o rasa anume s-a mutat de la indieni la chinezi. Sa urasc cu patima indienii au trebuit sa “comploteze” o sumedenie de ei. Sa urasc cu patima chinezii a fost suficient numai 1. Plus castile tampite care s-au stricat la 1 ora de folosire. Ai naibii chinezi!

Pe urma am vrut sa cercetez daca sunt sau nu nebuna ca vreau sa dau 54 de lire pe tot serialul “Sex and the City” si inca vreo 200 pe Gilmore Girls de pe amazon. EL zice ca sunt. EL are dreptate in cea mai mare parte a timpului, dar acelasi EL ma lasa singura acasa in fiecare seara, eu incep sa sufar din nou de insomnii cronice, netul furat cade des si naspa si toate DVD-urile de acasa s-au terminat. Ergo, necesit ocupatie. Ergo, necesit seriale. Eeeeergo, nu sunt nebuna. Sau sunt?

Pe urma am vrut sa reeditez revelatiile mele din weekend… revelatia cum ca eu de 2 luni am baut cred 1 cana cu apa simpla si atat. In rest am baut ceai pana nu am mai suportat sa il vad, Cola pana m-a invatat nenea din Tesco si tanti din Iceland (care tanti din Iceland imi spune ca “maine o sa avem promotie, nu o lua de azi”… lasa, femeie, ca vin si maine, ca asta in 4 ore o sa fie amintire), cafea si orice altceva. Dar apa nu. Revelatia 2 era legata de apa de la chiuveta de la baie. Stau de 1 luna jumate in casa asta si pana vineri seara aveam senzatia ca exact cand faceam eu pisu, vecina de la parter se spala pe maini. Si termina atunci cand eu aveam sapun pe ele asa ca imi venea apa la chiuveta cu presiune mai mare. Dar vineri m-a lovit! Nu vecina de la parter are legatura cu presiunea de la chiuveta! Trasul apei la buda are. Nu stiu de ce, fraza asta ma face sa privesc sceptic chiuveta de la baie.

Deci am tot vrut sa scriu chestii. Dar mi-e lene. Si am chef sa zac cu o carte tampita, proasta si seaca (pescuita din fosta casa) in mana. Macar sunt litere pe foaie. Candva, saptamana asta o sa ajung si la biblioteca. Asa ca nu va scriu nimic 🙂