Momentul in care am realizat ca sunt adult

27 11 2012
Nu a fost acum 3 ani, 4 luni si 17 zile cand am aterizat pe insula. S-a intamplat acum cateva zile.

In 2005 am fost eu ultima data la mare. Asa cum trebuie. Cu cortul, costum de baie, balaceala si plaja. Atat de multa plaja ca am facut insolatie. Moment in care i-am trimis mesaj disperat mamei ca am insolatie si ce sa fac. Nu invatasem inca virgula ca daca esti la mai mult de 20 de kilometri distanta de instantele parintesti sau nu ai inventat teleportarea NU comunici asa ceva cand mama e la Hunedoara si tu in Vama Veche. Mama mi-a explicat ce sa fac, am facut.

Alt moment, inainte de asta, a fost cand am ramas fara portofel in Timisoara. Si coborasem din tramvai… undeva. Nu stiam exact unde, eram de 3 zile acolo si eram mai dezorientata decat un pui de gaina beat. Dezorientata sunt si acum, nimic de zis.

Ei, acum cateva zile s-a intamplat. Momentul. ACEL moment in care am realizat ca sunt om mare si (mai ales) responsabil. Momentul in care a inceput sa imi curga nasul mai rau ca dusul nostru cand s-a rupt furtunul. Pentru ca de-a lungul istoriei m-am indopat cu mai multe pastile decat ar fi fost ok, am zis ca daca e doar nasul ma tratez cu mult laudatul (de britanici) ceai de ghimbir cu lamaie si miere (de casa, romaneasca, buna). Am trecut peste faptul ca ghimbirul este iute si nu imi place deloc, deloc, nici macar putin. Am baut ceai. A ajutat si nu prea. Asa ca, daca am vazut ca nu trece, mi-am deplasat partea dorsala la farmacie si le-am explicat ca vreau pastile sa imi treaca robinetul inlocuitor de organ olfactiv si sa il desfunde pentru ca, surprinzator, imi face placere maxima sa respir. Aia de la farmacie insista sa imi dea spray nazal, eu ma chinuiam sa ii explic ca NU vreau spray. Deloc, deloc, nici macar putin. Pentru ca sprayul ajuta 5 secunde, dupa care respiratul devine un lux. Greu, foarte greu am convins-o pe tanti (paranteza: nu vreau sa fiu rasista sau ceva, dar daca trebuie sa dai pastile fara reteta, nu ar trebui sa intelegi si sa vorbesti putin engleza??? Serios, acuma!) si am plecat victorioasa cu pastilele. Pe care le-am luat la timp si cum trebuie. Si acum am din nou nas care primeste aer. Yeeey, me!

Bon, a trecut nasul. Raceala, insa, a descoperit ca eu sunt o gazda perfecta si s-a mutat in gat. Am rezolvat fara pastile si gatul, cu miere cu lingurita si comprese cu spirt.

Bun, am trecut prin toate etapele racelii hipioate cu un singur scop. Acela de a sublinia ca in nici un moment, dar in nici un moment nu am sunat-o pe mama sa o intreb ce sa fac. Sau sa ma vait. Si nu am asteptat sa ajung la nenea doctorul indian.

Yes, yes, poate lumii i se pare normal ca la 28 de ani sa fii in stare sa te tratezi singur de raceala fara sa fugi la mama dar pentru mine asta a fost momentul in care m-a lovit maturitatea.

Oh, well…

[fblike]

Advertisements




Numai pe mana asigurarilor sa nu ajungi

23 09 2012
A asigurarilor de masini, that is.

Pentru ca ce spun eu aici sa faca sens, prima data trebuie precizate urmatoarele:

In Britania cea mare, daca ai sub 25 de ani, asigurarea la masina costa infinit ori infinit mai mult decat daca ai peste, nu conteaza cati kilometri ai la bord. Tot in Brritania cea mare, daca stai in Londra, asigurarea la masina costa infinit ori infinit mai mult decat daca stai in alta parte.

Luand astea in considerare (faptul ca nelegitimul consort are sub 25 de ani si – din ce in ce mai des, din pacate – stam in Londra, am mers pe principiul “hai sa mintim asigurarile”. Si i-am mintit. Le-am spus ca stam in alta parte, sa facem economie de 2000 de lire pe an. Nu foarte departe in alta parte, dar in alta parte never the less.

Toate bune si frumoase pana vineri cand, oprit la semafor fiind EL, il pocneste in spate o fufa. Care nu gasise alt moment mai bun sa se aplece dupa geanta decat ala. Damage-ul nu foarte mare, dar suficient. Cost total, 786 de lire.

Tipa spune initial ca nu vrea sa mearga prin asigurari. Toate bune. Doar ca atunci cand aude cat costa, se gandeste ca ar fi totusi bine sa mergem prin asigurari. Ok, then, hai sa sunam la asigurari. Si sunam. Si asigurarile ne spun ca nici o problema, DAR venim sa va luam masina (de la adresa de pe asigurare care nu e aceeasi cu adresa de aici) si o sa ramaneti fara no claim bonus. Care no claim bonus nu e mult, dar e ok sa il ai dupa ce treci de 5 ani. Noi avem 2. Pe care 2 i-am pierde pentru ca aia a fost suficient de idioata sa isi caute geanta ATUNCI.

Optiunile, in acest moment, sunt fie sa platim noi aia aproape 800 de lire sa platim reparatia la masina pe care nu o avem de 3 luni si pe care o sa o platim inca 1 an de acum inainte, fie sa o peticim, fie sa riscam sa ramanem fara asigurare si oricum sa pierdem 2 ani de no claim bonus.

No, si sa nu te enervezi? Sa nu militezi impotriva fufelor la volan? Sa nu iti vine sa o pleznesti? Zic si eu…

[fblike]





Multiculturalitatea o sa se lase cu victime

19 09 2012
Traiesc in Londra. Pe cuvantul meu. Azi mi-am intrebat si preainteligentul telefon, sa fiu sigura ca nu m-au rapit azi noapte extraterestrii si nu m-au depus in ceva tara purtatoare de burka.

Deci, traiesc in Londra, in secolul 21 si sunt o persoana normala. Nu ma leg de altii, nu am probleme manifestate public cu mirosul de curry de la vecinul stang si de marijuana de la vecinul drept. Nu ma uit chioras la nimeni pe strada, oricat de mult ma depaseste acoperitul in negru din cap pana in picioare la 30 de grade. Izbucnirile rasiste le tin pentru mine. Sau pentru blogul in limba romana. Sau pentru urechile lui EL.

In maretul meu cartier cu statie de tren si jdemii de autobuze, exista un aprozar. Ma rog, exista ele mai multe, dar mie imi place ACEL aprozar. Pentru ca rosiile au gust si miros de rosii, vinetele sunt mari si bune si totul e mai ieftin ca la supermarket. Deci leguminoasele le cumpar de acolo. Evident, fiind aprozar in cartierul ASTA, e detinul de arabi. Tot timpul e cineva care ridica din spranceana cand ma vede acolo si sunt cam singura care vorbesc engleza, nu vomit schimbul de replici (da, si araba e o limba vomitata, nu vorbita. Imi pare rau, asa suna). Nu ma deranjeaza, mie imi trebuie rosii de acolo, nu retea sociala.

Astazi stateam la coada sa imi platesc rosiile si ardeiul iute, ca a dat gatitul in persoana-mi. Se elibereaza unul din cei 2 batatori la casa, astept frumos sa treaca tanti din fata mea. Dar nu. Pe LANGA mine (si tanti din fata mea) trece un individ cu cosul plin. Se pune la casa si incepe sa le scoata, de parca era cel mai normal lucru, in timp ce vomita pe casier si casierul pe el, zambind continuu amandoi (purtau o conversatie adica).

Pentru ca eram dupa 2 ore de cautat o nenorocita de sfoara (pe care am vazut-o undeva, stiu sigur ca am vazut-o undeva cand nu imi trebuia, dar taman astazi nu am gasit-o decat suprapretuita, la o librarie fitoasa), am ridicat sprancenele si am spus:

Why not? Standing in line is overrated!

(traducere pt mama: “De ce nu? Statul la coada e supraapreciat”)

In secunda 2 individul in cauza si aia 2 de la casa s-au uitat la mine de parca le dadusem cu ceva in cap sau mi-as fi dat sutienul jos sau ar fi aruncat o bomba. Reactia normala (pentru mine, zic) ar fi fost sa isi ceara scuze, sa spuna ca se grabeste… ceva. Treceam peste, pe cuvant. Dar normalitatea mea se pare ca e speciala si are prea rar tangenta cu a altora. Drept pentru care replica pe care am primit-o a fost:

But you’re a WOMAN!

Cu accent pe WOMAN.

Deci cum mortii ma-sii? Recunosc ca m-am blocat. Recunosc ca as fi putut sa ii spun ca si ma-sa e. Sau ceva similar. Sau macar ca e cretin si traieste in evul mediu.

Bai, inteleg ca religia si cultura ta iti permit sa stergi pe jos cu genul feminin. Ca religia si cultura ta a spalat creierul genului feminin din tara ta mai bine decat persilul hainele mele. Dar atunci stai in ma-ta in granitele tale, nu-mi adu mie mentalitatea ta de cacat aici.

Da, da, bine, si eu sunt parasutata aici din alta tara. Dar ala (si restul ca el, ca sunt destui) e parasutat din alta lume. Si vrea ca lumea lui sa aiba suprematie.

Pentru asta, in momentul in care o sa am permis, o sa am grija sa calc macar un arab. Cat se poate de legal, ca la cum se traverseaza aici, ocazii o sa am.

Nah, si sa mai ies din casa in conditiile astea!

[fblike]





Stia el, Barbu, ce stia

4 09 2012
Cand eram inca in facultate si creierul meu depunea oaresce efort in partea reala si realista si neumanista a stiintelor, parca si scrisul (orice fel de scris) era usor si simpatic. De cand creierul meu lancezeste si nu da semne ca ar vrea sa isi revina, si scrisul (orice fel de scris) e inexistent. Si pe blog, si pe foaie, si pe vederi, si in scrisorile pe care le datorez (moral) unor oameni. Eh…

Si ca veni vorba, daca ati vrea sa vedeti un musical (sau daca ati vazut un musical care v-a placut extrem), care ar fi (este)? Cochetez cu American Idiot based on Greenday, dar e abia in decembrie si I am done cu cumparatul biletelor cu mult in avans. Deci, sugestii? 😀

[fblike]





3 ani si cateva ore :)

10 07 2012
Nu stiu exact cand este the anniversary of Boyfriend and I pentru ca relatia noastra a fost dubios de dubioasa la inceput asa ca nu prea imi dau seama cand am trecut granita de la una la alta.

Dar stiu exact, exact, EXACT ca acum 3 ani eram in fara la Kingsbury Tube Station intreband de Kingsbury Tube Station. Si ca mate-ul pe care l-am intrebat a ridicat o spranceana crezand ca imi bat joc de el.

Ce am invatat in 3 ani?

Ca mancarea chinezeasca e buna.
Ca indienii nu vor vorbi in 10 vieti engleza ca lumea.
Ca atunci cand tfl-ul se supara, se supara ca lumea.
Ca atata timp cat ai habar unde mergi nu te poti pierde in Londra. Nu zic, telefoanele inteligente ajuta.
Ca urasc cu pasine mersul cu avionul.
Ca daca esti blocat in trafic poti sa citesti linistit ziarul.
Ca nu ai cum sa ajungi exact la timp nicaieri, niciodata. Ori ajungi mult mai devreme, ori putin (spre mult) mai tarziu.

Dar cel mai important, ca mai am 3 ani pana la pasaportul britanic. Pe care il astept mai ceva cum asteptau parizienii americanii.

[fblike]





Curente

25 06 2012
Operatiunea “sa mergem in Romania cu masina” are efecte adverse. Pentru bugetul nostru si pentru firma idiotilor pe care, daca nu recuperez banii, o s-o inchid. Pentru ca sunt mica si draguta, dar nu iti bati joc de mine ca prima data urlu si pe urma pun mana pe telefon.

Am descoperit de ce nu imi caut inca de lucru. Piata muncii nu arata atat de roz si mi-e frica virgula ca ma vor apuca toti sperietii si voi ramane aici. Ceea ce iese din discutie. Asta, si faptul ca nu sunt in stare sa imi fac un CV eficient. Bine, nici nu m-am straduit prea tare.

A inceput sa se simta vara si pe insula. Timid, dar a inceput. Ceea ce este un adevarat progres.

Stau prost cu rabdarea.

Si atat.

[fblike]





Si daca nu le poti bate, alatura-te :)

22 03 2012

Spuneam ca nu imi plac schimbarile. Nu mi-am schimbat parerea de acum 9 zile. Doar ca intre timp am inceput sa duc neplacutul la extrem.

Sa explic.

Nu, schimbarea radicala NU este o mini Liana sau un mini Lian (sunt de parere ca genele mele will kick the shit out of genele lui EL 😀 ), nu este mutatul de pe insula, nu ma marit. Schimbarea miseleasca se numeste autobuzul. Adica in loc sa dorm pana la 7:20, acum la 6:30 sunt in picioare, cu ochii deschisi doar suficient de tare incat sa nu imi dau cu usa in cap (si nu imi iese chiar in fiecare dimineata nici asta), la 6:58 imi aprind tigara in fata casei sa o fumez in drum spre nenorocita de statie de autobuz. Dupa 1 ora ajung. Dupa-masa, tflul imi declara “iubirea” nemarginita cu 1 ora si ceva in niste autobuze care put, sunt pline de curent si preferabil circula dupa un program doar de ele stiut.

Plus ca lipsa lui EL de la biroul din fata mea face zilele mult mai lungi si plictisitoare. Si atunci cand ajung acasa, in loc sa adorm, dau din gura vreo 2 ore ca sa il aduc si pe EL up to date cu revoltele mele personale. Si ascult povesti nemuritoare despre Humphrey, ABS, fire aiurea… Jur, in curand o sa pot schimba si eu diverse parti la un BMW din ’94.

Asa ca am decis ca nu se mai poate. You want war, sir Universe, sir? Na, il ai!

Planul pe urmatoarele 2 luni este achizitionarea unei masini cu motorul putin mai mic decat al motocicletei la care viseaza EL. Musai trebuie sa fie automata, rosie si cu 2 usi. Marca (in acest moment) e neinteresanta, tinand cont ca asta va fi masina pe care am voie sa o fac praf (preferabil, doar masina, nu si pe mine). Si sa invat sa conduc.

In paralel, trebuie sa invat si nenorocirea de Highway Code. In care gasesti si aberatii de genul

On all journeys, the rider and pillion passenger on a motorcycle, scooter or moped MUST wear a protective helmet. This does not apply to a follower of the Sikh religion while wearing a turban.

Presimt ca the yellow book o sa imi mai provoace chestii nervoase, asa ca o sa revin asupra subiectului.

Deci, dupa ce o sa invat cartea asta (sau alta, daca o sa gasesc, ca asta e editata in 2009), o sa am de raspuns la 50 de intrebari in 57 de minute. Da, 57. Nu 50, nu 60. 57. De ce 57? Ca asa vrea muschiul englezilor. Ca sa trec, trebuie 43 de raspunsuri corecte. Aaaa!

PE URMA… dupa o pauza de 3 minute (ok, probabil de asta 57, nu 60) urmeaza testul teoretic 2. Hazard prevention. Adica ai un monitor si un mouse. Si pe monitor apar imagini din trafic. Si eu trebuie sa dau click pe potentiale pericole in trafic. Aici nu mai retin care e chestia de promovabilitate, pentru ca ma astept sa il dau de (cel putin) 2 ori.

Peeee urma, proba practica. Care, pe langa faptul ca ma plimba de ma ia naiba, presupune sa imi verific uleiul, rotile si alte chestii. Aham. Bun.

Parte buna: O sa imi pot da examenul pe masina personala, pe care o sa invat sa o pornesc in panta si sa o parchez cu spatele cel mai probabil noaptea, in ceva parcare. Humphrey’s gonna have a little sister! 😀

Toate polologhiile de mai sus sunt complicate. Dar sunt mult mai imbietoare decat perspectiva autobuzului cand ploua si e frig. Am zis!

A, da. Si ca sa fiu 120% sure ca nu mai am timp de nimic (dar NIMIC), din 19 ma duc la scoala sa invat germana. In est. Eu imi traiesc viata in nord-vest. De vis 🙂

[fblike]