Random despre nimic :)

E destul de greu sa ti se intample ceva relevant in 2 zile de zacere geniala, cu marlboro, cola, worms, cate o plimbare in ploaie la un suc / cafea cu oameni dragi pe care ii vezi ocazional… and yet, mi se intampla chestii geniale, chiar daca zac in casa. Ma rog, mi se intamplau. Dar se vor mai intampla. Si lately sunt foarte ocupata sa contrazic 2 etichete “geniale” care mi s-au pus de diversi cetateni de-a lungul timpului. Fuck off, muriti, I am not an Ice Princess. 🙂

Si sor-mea este de azi (inca) un sofer pe strazile prost asfaltate ale Romaniei. Si eu imi conserv in continuare statutul de pieton si – sper eu – o sa il mai conserv mult timp de acum inainte. Pentru ca si in cazul unui party monstru probabil eu si in nici un caz El voi cauta nemurirea 🙂 Sau incepe sa fie discutabila si asta :))

Aaaaanyways… asta e un soi de random plin de nimic… doar ca nah, e my place in care pot sa fiu cat de random si plina de nimic vreau. 😉

Normal vs aberant

Normal este sa stii culoarea preferata a plodului, daca tot l-ai facut.
Aberant este ca plodul sa devina o obligativitate in agenda saptamanala.

Normal este sa pricepi cand omul nu are timp sau chef de povesti interminabile si interesante doar in conditiile in care exista o sticla de cola si 4 ochi.
Aberant este sa te enervezi si sa te uiti o ora la tavan cand omul nu are timp sau chef de povesti interminabile si interesante doar in conditiile in care exista o sticla de cola si 4 ochi.

Normal este sa opresti naibii inainte de trecerea de pietoni daca esti motorizat.
Aberant este sa iti stergi numarul de blugii mei! (Idiotul naibii!)

Si mai aveam. Dar undeva intre ora cu ochii in tavan si diverse interioare s-au dus naibii… Oricum aberantul are castig de cauza. Fucked up world, me and everything else.

Din culisele vietii de navetist (3)

Pentru ca in ultima vreme am fost ori prea sictirita, ori prea fericita, ori prea cu maseaua umflata sa mai bag in seama lumea din jurul meu, viata mea de navetist cu norma intreaga s-a desfasurat fara ups and downs. Pana azi. Azi…

Eu citesc o carte. Care carte, in sinea ei e destul de simplut scrisa, destul de previzibila si bla bla, dar m-a prins. Atat de rau ca umbla cu mine in rucsac. Si cum pret de 23 de minute nu am ce face, profit de ocazie sa vad ce mai fac aia. Buuuun.

Deci, recapitulam. Azi, eu, carte, ultimul loc din maxi. Caciulita bine trasa pe urechi (maselele stiu de ce, in ciuda soarelui din octombrie). Scot cartea, ajung la semnul facut din ceva invelitori de pain killers si urmaresc actiunea. Din carte, nu din jurul meu. La o statie oarecare se urca 2 oarecare. Care 2 oarecare isi stabilesc locul de calatorie langa al meu. Whatever. Ii auzeam oarecum susotind si razand pe infundate cand, la un moment dat, unul din ei nu se mai poate abtine probabil si exclama:

– Uite, ma, mai sunt fraieri care citesc carti.

Mi-am ridicat nasul cel carn din randurile mele, le-am aruncat o privire scurta dar destula sa ii integrez la categoria “haicinci, guta, ora de mate sau de orice in bar, pasiunea vietii lauda cu ultimul chat cu pitipoanca de la 4”, am dat pagina, am ridicat cartea, sa se observe si mi-am continuat lectura. Aia au continuat sa rada.

Inainte sa cobor din maxi m-am oprit si le-am zis ca doresc fraierilor si superfraierilor ca mine viata lunga si sanatoasa. Si ratatilor ca lor, nu. Le-am zambit cat de frumos si inocent am putut si m-am urcat in taxi, ca destinatia era acasa, dar nu la mine.

Habar n-am ce moaca au facut aia, habar n-am daca maine nu o sa ma opreasca virgula careva pe strada sa imi faca nasul cel carn sa interactioneze cu ceva obiect contondent dar… mi se rupe. Mi s-a acrit de cata prostie vad si mai ales aud in fiecare zi. Mi s-a acrit de toti tampitii cu fite de smecheri.

Deci pana aici. Am zis!!!

Sa-mi explice si mie cineva…

… de ce ma-sa dupa tratament intensiv la nenea dentistul, de ce dupa o tona jumate de antibiotic si vata in urechi impotriva curentului maseaua mea continua sa se manifeste dureros si sa se umfle (iar).

Pentru ca in inteligenta mea eu nu gasesc nici o explicatie. But then again, eu sunt (inca 1 an) la POLI…

Povestea unei zile de concediu

Un om destept a inventat tastele. Un alt om destept le-a dat si un sens. Si cu toate astea, zilele de concediu inca se mai pierd (sau apar din senin) printre hartii sau biti. Nu m-am lamurit inca, astept cu interes episodul 2 din “Povestea unei zile de concediu” pentru a ma edifica total.

Episodul 1 on the other hand mi-ar fi provocat hohote isterice de ras pana la o potentiala oprire a procesului de respiratie DACA (conditie necesara si suficienta) nu as fi fost eu personajul principal.

Anul trecut nu am apucat sa imi iau toate zilele de concediu. Partial ca nu ma ajutau cand le puteam lua, partial ca atunci cand imi trebuiau nu se putea, partial gandind intens si egoist spre sesiunea de iarna. Pam pam. Logic si firesc, s-au reportat pentru 2008. Ianuarie. Cand, civilizat si frumos, am facut cerere pentru cele 4 zile ramase. Atat mi-a comunicat tanti de la resurse umane, atat am scris pe cerere. Si am zacut frumos acasa si le-am lasat pe cele 2 tanti pe capul lui Ramico. Buuuun. Toate bune si frumoase pana in februarie cand ma suna Ge (seriously, asa i se spune, nu o botez eu) si imi spune ca de fapt mai am o zi de luat. Si ma pune sa imi fac cerere, negociem si ziua, bla. Toate bune si frumoase, cererile s-au aruncat frumos la gunoi, a venit primavara, pasarile au inceput sa ciripeasca si visele mele sa se indrepte spre concediul din 2008. De drept pe 2008.

Pentru ca politica firmei presupune sa iti iei concediul in 2 etape (sa ma impuscati nu stiu de ce, dar nu cercetez ca e mai sanatos), o bucata s-a luat in iunie, cand am alergat intre laboratoare, mate cu Dani, cola la Thomas si cai verzi pe pereti si bucata mare si geniala in august, cand mi-am pierdut tenisii prin Marsilia (la propriu… dar i-am recuperat).

Eh, intre timp eu am ramas fara nici un gram de concediu (dupa stiinta mea), tanti de la resurse umane a plecat din firma si in locul ei a venit alta tanti. Care nu stiu exact ce problema de adaptare are, dar ma suna ieri.

– Stiti, la dumneavoastra este o problema. Aveati dreptul la 25 de zile de concediu anul asta cu ce a ramas de anul trecut si dumneavoastra v-ati luat 26.

De aici incepe goana dupa ziua de concediu in plus. Cine, unde si de ce a facut programul sa ramana pe -1 in loc de + oricat sau macar un 0 absolut. Asa ca ma intorc la Ge. Calculez cu Ge. Ajungem la concluzia (fara macar sa ne contrazicem) ca, respectand regula de 3 simpla si logica elementara, eu de fapt ar trebui sa mai am 4 zile de concediu, in nici un caz sa fiu pe minus. Nici asa nu e bine, ca ceva nu imi da mie bine atunci. Dar trecem peste. Ge, nefiind responsabila cu resursele umane, ma trimite inapoi la tanti cea noua si cu problema neindentificata de mine. Care tanti s-a pierdut. Rau. Si mi-a promis ca revine cu un telefon saptamana viitoare, dupa ce se regaseste si se edifica de unde am eu o zi de concediu in minus cand logica elementara spune ca mai am 4 cu plus si de ce le mai am pe alea 4 cu plus cand eu stiam ca sunt pe 0 si anume de ce da softul rezultatul asta nesimtit.

Va urma. Pam pam.

Intre ceva

Daca as putea sa imi dau demisia, sa stau acasa si sa ma uit la ploaie, sa beau ceai, sa joc Worms si din cand in cand sa mai citesc cate o carte (chiar n-am mai citit de mult) fericirea mea ar fi perfecta si infinita.

DAR factura la telefon refuza cu incapatanare sa se plateasca singura. DAR anul 5 cica vrea sa inceapa. DAR cica merg regulat la dentist.

So, momentan fericirea mea se rezuma la 10 minute, la lipsa de somn cronica (iar), la … la diverse chestii care nu au legatura decat tangentiala cu statul acasa si uitatul la ploaie.

Si fara nici o legatura… my favourite picture de la my x dad’s wedding (ce nu-i bine in propozitia asta?). Noroc cu noi pe acolo ca altfel… >:)

(Da, El era in blugi si tenesi si da, am fost mega mandra de El.)

C vs D

Din cauza de avanturi razboinice viermicoase, azi mi-am reinstalat (iar) windowsul si am facut o curatenie generala pe hdd. Buuun… cu o singura problema… acum windows-ul meu e instalat pe D. I mean… asta imi schimba literele la partitii dupa cum ii tuna lui. Simt nevoi de aruncat tehnologii inalte fix pe geam. Grrr!!!

10 things that make me special :D

De aici citire cica trebuie sa spun 10 chestii care freak me out. Cu conditia sa fie funny.

Hai sa vedem…

1. Sa mi se strice cuptorul cu microunde si asa sa raman fara paine prajita la 1 noaptea (sau fara mancare calda la orice ora for that matter).

2. Sa isi schimbe Cata numarul de telefon si sa nu il mai pot suna pe 23 / 24 septembrie in jur de 00:00. In fiecare an 🙂

3. Pe sor-mea sa o captiveze atat de mult (viitoarea) cariera de “militara” incat sa nu imi dea sansa sa fiu matusa de gasca in timp ce ea ar fi mama cea rea care nu le da voie plozilor sa bea Cola.

4. Ca tot veni vorba… sa dea Coca – Cola faliment. Adica… mai bine ma omorati direct.

5. Sa se desfiinteze trenuri, autocare, avioane si sa trebuiasca sa imi fac scoala de soferi.

6. Soferii de maxi – taxi pe ruta Hunedoara – Deva. Intr-o buna zi unul tot o sa ma ia la bataie la cat de mult vociferez ca nu isi respecta programul.

7. Paianjenii. Daca ma musca unul si ma transform intr-o SpiderLady? Nu imi plac hainele mulate. Plus ca sunt mult prea lenesa (da, mama, te las sa dai aprobator din cap) sa salvez lumea de la ditrugere totala.

8. Sa nu se tina mama de cuvant si sa nu imi mai gasesc intr-o zi cand vin acasa camera la locul ei. (Please oh please nu te tine de cuvant!!)

9. Sa nu care cumva sa gasesc jocul dupa care plang de 2 zile si saptamana viitoare sa iau iar bataie rau de tot :))

10. De inca o leapsa pana la anul. Frate, chestiile astea te fac sa gandesti prea mult :))

Si ca sa fie totul bine, leapsa i-o fac cadou de ziua lui lui Cata (La Multi Ani si ai voie sa imi zici ceva de dulce), lui Cris (de la mine citire am schimbat y-ul ala ca imi lovea retina… plus ca vad ca ai avant la dat din taste) si lui Dan (stiu ca o sa dureze, dar mai stiu ca o sa merite 🙂 ). Si oricui o mai vrea 😀

Happy, Ambasadoarea? 😛

Toamna se numara ceva

Eu momentan numar, plina de draci, minute. Alea 21 care sunt mai variabile decat vremea de afara pana vin si (sper eu) ultimele 2 drivere pentru Doi. Pentru ca eu habar nu am unde e CD-ul (DVD-ul, ma rog) pe care nenii din fabrica au pus frumos toate driverele care mi-ar trebui. De asta am primit acum 2 zile o cutiuta pt CD-uri… sa mai si tin minte unde le-am pus.

– Hai, ma, ca l-am vazut eu pe acolo!
– Pe acolo… pe unde?
– Prin CD-urile tale.

Da. L-o fi vazut El, candva. L-am mai vazut si eu. Doar ca la mine CD-urile stau intr-un soi de gramada care periodic cere varf. Plus ca de cand l-o fi vazut El, am mai facut ordine in ele. Da, ma! Eu. In CD-uri.

Ma rog, nervii au inceput sa se numere azi dimineata. Cand am incercat la lucru sa ii dam viata lui Doi si Doi s-a incapatanat sa nu faca nimic. Ne arata un desktop simpatic si … atat. Mori!

Asta pentru ca aseara, dupa povesti si povesti si sarmale (te prind eu, Brotacel!) si alte povesti si inceputuri de povesti si planuri si musli fara lapte din care s-au pescuit prunele si bananele si stafidele… ma rog, aseara ne-am adus noi aminte cum in tineretile noastre am fost campioni la Worms Armageddon. Si am inceput un soi de pissing contest pe care am ajuns la concluzia ca il putem solutiona foarte usor. Deci, cat noi am terminat (in sfarsit, ca ne-am chinuit vreo 2 zile) de vazut The Terminator (da, ala din ’84, cu freze shoade si arnold tanar si tot urat) au venit si viermii. Ce nu stiam noi era ca viermii erau virusati. Rau de tot. Atat de rau ca s-a necesitat reinstalare de windows. Fara drivere dupa cum spuneam.

Si ma oftic. Rau. Pentru ca planuisem saptamana de antrenament la viermi. Pentru ca azi noapte, pe la 3 jumate cand am concluzionat ca mai avem si joburi azi si alte alea si eu am si adormit, luasem bataie, reusiseram sa ne certam pe cine cat de aiurea joaca, sa facem pariuri, sa… in fine, ideea e ca am luat bataie rusinoasa. Dap, si (nu) mi-e rusine sa o recunosc. Dar am eu vreme pana data viitoare sa ma pun la punct 🙂

A, si azi in semn de revolta pe virusii mult prea destepti am zis ca imi cumpar jocul. Si l-am si gasit pe net. La incredibilul pret de 23,23 lei. Horaaaay! Asta a fost in primul moment. In momentul 2 am strambat din nas. Taxa de transport… 25 de lei! Mai muriti, ma! Da’ ce faceti? Veniti pe jos cu el pana la usa? Chhhhh!!!!

Si ca o ultima chestie demna de marti 13 si pisici negre, am prajit plastilina prea tare. Si albul a devenit un soi de maroniu… I don’t like cuptorul normal… 😦

Si gata 🙂

Oameni… si eu

Am tendinta de a schimba oameni. Nu stiu daca radical sau nu, dar tendinta exista. Sau nu imi gasesc cuvintele potrivite de a le spune ca, fara sa aiba fite, au o atitudine aiurea fata de orice.

De fapt, problema mea maxima este ca in momentul asta ma vad pe mine at some point in my life in omul pe care cateodata imi vine sa il dau cu capul de pereti sa il trezesc la realitate. Si that particular point nu a fost unul genial al vietii mele… probabil de asta. Sau doar imi caut scuze.

Dar in perceptia mea de om care cateodata se vrea idealist, un prieten in adevaratul sens al cuvantului nu te considera cool and funny orice tampenie ai face. Te mai ia si te mai da si cu capul de pereti cand o iei pe aratura. Sau doar imi caut scuze.

Si daca nu as fi facut asta si alta data… daca nu m-as fi convins ca oamenii nu isi schimba perceptii si mentalitati doar pentru ca ma trezesc eu vorbind cvasiinteligent poate chiar as avea o scuza. Ma-sa, nici eu nu cred ca in fata mea e un geam foarte curat pana nu il sparg. Cu capul, de preferat. Asa ca ce pretentii am de la restul?

Well, AM! Pentru ca stiu ca am de la cine sa am. Sau ma rog, tind sa cred ca am de la cine. Ca poseda materie cenusie care gandeste. In schimb am primit replica acida ca “you don’t know me at all”. Bun, se accepta. Poate nu am nici cea mai vaga idee. Dar deja-vu-ul ma omoara.

Sau poate m-am obisnuit cu “tu ce zici?” regarding no matter what… de la tenisi la job si chestii in care eu chiar nu am nimic de zis.

I’m lost… si discutiile de “unde credeai acum 5 ani ca o sa fii acum?” la miezul noptii nu au ajutat prea mult.