Ti se pare ciudat…

8 10 2010
“Bai, pana mea, nu-ti mai scrie viata pe blog, traieste-ti-o”. Acum aproape 3 ani mi-a spus asta un cetatean care m-a botezat Tom Degetica din cauza unei poze. Singurul cetatean caruia EL, pe vremea cand nu era inca EL, i-a aruncat fulgere albastre si i-ar fi expus cateva din “parerile” lui 😀

Si constat ca dorul meu mare nu mai e asa acut. Tot spun de aproape 3 ani ca TREBUIE sa ajung la mare. Ceea ce ar fi relativ simplu, avand in vedere ca stau pe o nenorocita de insula, sunt inconjurata de ape si Suzi face 3 ore pana la plaja. Cu tot cu ratacitul prin vreo 3 orase. La mare am ajuns 10 minute, in geaca de piele in iulie. E tot sarata, tot agitata, dar parca mie nu imi mai e asa dor de ea.

Am probleme de om mare, stresuri de om mare, ofticari de copil mic (nu pot concepe sa iau bataie la table… nu pot si gata), cateodata fite de adolescent. Dar de cateva zile, cam de cand pe insula nenorocita a venit primavara si soarele si umbrela de care eram cvasimandra si cvasiofticata acum 1 saptamana a devenit inutila, mie parca mi-a injectat cineva soare si mare si plaja in vene. Sau macar senzatia.

Tot vreau sa castig la loto, inca imi doresc costumul meu smecher de motor si sa invat sa conduc Hondita fara sa o sparg in primii 5 metri, sa vad Parisul dimineata, la pranz seara si mai ales noaptea, casa mea (chiar si cu chirie) impartita de noi si atat in general si diversi cetateni cateodata, sa ma apuc de inca o facultate si sa termin cartile din biblioteca virgula care, desi citesc intr-un ritm incredibil, se inmultesc constant si nu se termina.

Plus, acum cateva zile, m-am surprins uitandu-ma atenta la stiri. Eu. La televizor. Nu stiu exact in ce moment s-a intamplat nevoia de stiri, dar am constatat ca as fi putut sta 1 zi intreaga in fata ditamai ecranului de la lucru sa o ascult pe tanti cu accent britanic.

Cred ca de fapt incep sa imi traiesc povestea de dragoste cu tara asta. Era si cazul. Adica… ne dateuim de 1 an si ceva, era momentul sa incepem sa ne implicam serios ce naiba. Eu am facut primul pas si mi-am luat umbrela. Ea a zis ca merit soare pentru asta.

Probabil trebuia sa aberez pe ceva subiect serios, de genul Lennon sau “sa ucizi o pasare cantatoare” sau nu stiu, ceva util ca partea a 4-a a ghidului proaspat atezitat in GB … dar mi-e muuuult prea lene. Creierul meu e in weekend, eu odata cu el, ceea ce va doresc si voua.

Pam pam.





Yawning

12 07 2010
Pic de somn si oboseala.
Fac planuri via telefoane, mess si skype. Cu oameni. Pentru oameni. Pentru mine 🙂
E vara si e cola rece si Marlboro rosu scurt.
Am de lucru pentru ca ma mananca limba si am renuntat de mult la ideea de statuie.
EL e fericit ca se poate uita la documentare din al 2-lea razboi mondial.

Dar, cel mai important, fac planuri. Ceea ce va doresc si voua.





Time of my life

7 07 2010
Germania a pierdut. Sucks ass. Deci acum logica geografica imi spune ca ar trebui sa tin cu olandezii.

Am avut revelatia ca e vara in mine cand am deschis a 3-a sticla de Lipton pe ziua de azi.

Am mai avut si revelatia ca e prima vara care nu a inceput cu Cola la Thomas, dupa multi ani. Vreau Cola la Thomas 😦

Joia incepe sa devina traditia ciocolatei calde cu Georgiana la Costaul din Sheperds Bush. Imi place 🙂

Am idei bune, fascinante, nemaipomenite. Imi lipseste ziua de 48 de ore si lipsa necesitatii somnului sa le pun in practica. Pentru o potentiala statuie in The Hyde. Nu, nu Hyde Park.

Il astept pe Doc inapoi in Anglia mai rau ca pe Mos Craciun. Pentru ca Doc e dentist, maseaua mea trebuie dusa la dentist. Si Doc sta la mare 😀

Dupa lupte seculare cu CS-ul de la Virgin Media, avem in fine net decent, wirelessul personal securizat si abia astept vineri noaptea pentru o runda de Age 😀

Astept concediul mai rau decat il astept pe Doc. Mi-e pofta de dulceata de visine pe care s-a laudat azi Granny ca a facut-o.

Am reusit, dupa 5 ani, sa imi schimb telefonul care a murit din cauza impactului cu usa. In usa l-am impins eu. Pentru ca nu am fost niciodata in trend, telefonul meu cel nou este un Nokia foarte basic, nu un iPhone. iPhone are toata lumea. Nokia din ala, eu si EL 🙂 Va fi interesant cand o sa plecam la lucru unul cu telefonul celuilalt.

Sunt inca sub influenta concertului Green Day la care mama a refuzat categoric sa vina, dar la care l-am dus pe Doru (tata vitreg, pentru pricepere… desi apelativul nu i se potriveste) care a suportat fara tigari 4 ore de boxe care iti urlau in fiecare neuron. Genial 🙂

Am descoperit dupa 1 an tantarii care isi iau revansa pentru cat i-am ignorat. Da, a trecut aproape 1 an. Nu stiu unde. Dar ii astept cu interes pe urmatorii 40 🙂

liana_is_home … dorul de mare inca este





HA!

4 06 2010
Dupa lupte birocratice seculare care au durat 2 saptamani (despre care o sa va povestesc din noua gardina peste vreo 3 zile), mai mult sau mai putin fericita familie de matzi alintati isi schimba domiciliul. Asteptam amatori pentru gratare in aceeasi gradina si pentru zacere sanatoasa pe bean bags rosii.

Deci HA!





Nou venit, necesit nume

31 05 2010
Pentru ca sunt cel mai cuminte copil din lume, cel mai EL dintre ei a zis ca merit cel mai rosu si micut laptop ever, usor si cu emblema de la Ferrari, ca sa pot sa il iau cu mine oriunde, mai ales ca sambata ne mutam (zice optimismul din mine) si ne punem net ca lumea si o sa ma pot uita la curse in timp ce EL se joaca sau face orice.

Jucaria asta e cea mai perfecta jucarie, chestia care va fi mai liana-like decat orice, care se va cara peste tot mai ceva ca Doi, pentru ca e mica si usuoara si… i love it and it’s mine all mine. Asa, acum i-l pot lasa pe Henric doar lui EL, ca tot fusese cadoul de ziua lui dar eu ca o nesimtita abuzam frecvent de el.

Deci stimati cetateni, nu il poate chema Schumacher sau deviate din Schumacher pentru ca ar suna cel putin cretin o fraza de genul “ma bag in pat cu Schumi sa ma joc putin cu el” sau “il iau pe Schumi in rucsac si ne vedem acolo”. Dar necesita nume si eu sunt inca happy happy joy joy sa pot gandi unul inteligent. Deci dati-va cu parerea.





Asfalt uscat :)

16 03 2010

Deci primavara s-a instalat in mod oficial pe insula cea batuta de toate vanturile planetei.

Deci azi Copilutzul (a se citi Hondita) si-a primit autorizatia de a alerga pe strazi fara teama de neni cu caschete.

Deci azi mergem oriunde ca prea mi-a fost dor de ea.

Deci in weekend bem bere cu Barbie daca ne primeste.

Deci 2 roti si soare. HA!





Ultimul pentru 2009

30 12 2009
Peste 7 minute cel mai EL dintre ei imbatraneste 🙂 Sforaind incet langa mine, ca la el ziua de munca a durat 38 de ore. Eu ma lupt de vreo 5 (ore) cu cel mai tort dintre “torti” care s-a dovedit mai incapatanat ca mine.

Concluzie… La multi ani, EL!

Si poze 🙂

Fara poze, ca netul deja e in vacanta. La anul 😉