Numai pe mana asigurarilor sa nu ajungi

A asigurarilor de masini, that is.

Pentru ca ce spun eu aici sa faca sens, prima data trebuie precizate urmatoarele:

In Britania cea mare, daca ai sub 25 de ani, asigurarea la masina costa infinit ori infinit mai mult decat daca ai peste, nu conteaza cati kilometri ai la bord. Tot in Brritania cea mare, daca stai in Londra, asigurarea la masina costa infinit ori infinit mai mult decat daca stai in alta parte.

Luand astea in considerare (faptul ca nelegitimul consort are sub 25 de ani si – din ce in ce mai des, din pacate – stam in Londra, am mers pe principiul “hai sa mintim asigurarile”. Si i-am mintit. Le-am spus ca stam in alta parte, sa facem economie de 2000 de lire pe an. Nu foarte departe in alta parte, dar in alta parte never the less.

Toate bune si frumoase pana vineri cand, oprit la semafor fiind EL, il pocneste in spate o fufa. Care nu gasise alt moment mai bun sa se aplece dupa geanta decat ala. Damage-ul nu foarte mare, dar suficient. Cost total, 786 de lire.

Tipa spune initial ca nu vrea sa mearga prin asigurari. Toate bune. Doar ca atunci cand aude cat costa, se gandeste ca ar fi totusi bine sa mergem prin asigurari. Ok, then, hai sa sunam la asigurari. Si sunam. Si asigurarile ne spun ca nici o problema, DAR venim sa va luam masina (de la adresa de pe asigurare care nu e aceeasi cu adresa de aici) si o sa ramaneti fara no claim bonus. Care no claim bonus nu e mult, dar e ok sa il ai dupa ce treci de 5 ani. Noi avem 2. Pe care 2 i-am pierde pentru ca aia a fost suficient de idioata sa isi caute geanta ATUNCI.

Optiunile, in acest moment, sunt fie sa platim noi aia aproape 800 de lire sa platim reparatia la masina pe care nu o avem de 3 luni si pe care o sa o platim inca 1 an de acum inainte, fie sa o peticim, fie sa riscam sa ramanem fara asigurare si oricum sa pierdem 2 ani de no claim bonus.

No, si sa nu te enervezi? Sa nu militezi impotriva fufelor la volan? Sa nu iti vine sa o pleznesti? Zic si eu…

[fblike]

Multiculturalitatea o sa se lase cu victime

Traiesc in Londra. Pe cuvantul meu. Azi mi-am intrebat si preainteligentul telefon, sa fiu sigura ca nu m-au rapit azi noapte extraterestrii si nu m-au depus in ceva tara purtatoare de burka.

Deci, traiesc in Londra, in secolul 21 si sunt o persoana normala. Nu ma leg de altii, nu am probleme manifestate public cu mirosul de curry de la vecinul stang si de marijuana de la vecinul drept. Nu ma uit chioras la nimeni pe strada, oricat de mult ma depaseste acoperitul in negru din cap pana in picioare la 30 de grade. Izbucnirile rasiste le tin pentru mine. Sau pentru blogul in limba romana. Sau pentru urechile lui EL.

In maretul meu cartier cu statie de tren si jdemii de autobuze, exista un aprozar. Ma rog, exista ele mai multe, dar mie imi place ACEL aprozar. Pentru ca rosiile au gust si miros de rosii, vinetele sunt mari si bune si totul e mai ieftin ca la supermarket. Deci leguminoasele le cumpar de acolo. Evident, fiind aprozar in cartierul ASTA, e detinul de arabi. Tot timpul e cineva care ridica din spranceana cand ma vede acolo si sunt cam singura care vorbesc engleza, nu vomit schimbul de replici (da, si araba e o limba vomitata, nu vorbita. Imi pare rau, asa suna). Nu ma deranjeaza, mie imi trebuie rosii de acolo, nu retea sociala.

Astazi stateam la coada sa imi platesc rosiile si ardeiul iute, ca a dat gatitul in persoana-mi. Se elibereaza unul din cei 2 batatori la casa, astept frumos sa treaca tanti din fata mea. Dar nu. Pe LANGA mine (si tanti din fata mea) trece un individ cu cosul plin. Se pune la casa si incepe sa le scoata, de parca era cel mai normal lucru, in timp ce vomita pe casier si casierul pe el, zambind continuu amandoi (purtau o conversatie adica).

Pentru ca eram dupa 2 ore de cautat o nenorocita de sfoara (pe care am vazut-o undeva, stiu sigur ca am vazut-o undeva cand nu imi trebuia, dar taman astazi nu am gasit-o decat suprapretuita, la o librarie fitoasa), am ridicat sprancenele si am spus:

Why not? Standing in line is overrated!

(traducere pt mama: “De ce nu? Statul la coada e supraapreciat”)

In secunda 2 individul in cauza si aia 2 de la casa s-au uitat la mine de parca le dadusem cu ceva in cap sau mi-as fi dat sutienul jos sau ar fi aruncat o bomba. Reactia normala (pentru mine, zic) ar fi fost sa isi ceara scuze, sa spuna ca se grabeste… ceva. Treceam peste, pe cuvant. Dar normalitatea mea se pare ca e speciala si are prea rar tangenta cu a altora. Drept pentru care replica pe care am primit-o a fost:

But you’re a WOMAN!

Cu accent pe WOMAN.

Deci cum mortii ma-sii? Recunosc ca m-am blocat. Recunosc ca as fi putut sa ii spun ca si ma-sa e. Sau ceva similar. Sau macar ca e cretin si traieste in evul mediu.

Bai, inteleg ca religia si cultura ta iti permit sa stergi pe jos cu genul feminin. Ca religia si cultura ta a spalat creierul genului feminin din tara ta mai bine decat persilul hainele mele. Dar atunci stai in ma-ta in granitele tale, nu-mi adu mie mentalitatea ta de cacat aici.

Da, da, bine, si eu sunt parasutata aici din alta tara. Dar ala (si restul ca el, ca sunt destui) e parasutat din alta lume. Si vrea ca lumea lui sa aiba suprematie.

Pentru asta, in momentul in care o sa am permis, o sa am grija sa calc macar un arab. Cat se poate de legal, ca la cum se traverseaza aici, ocazii o sa am.

Nah, si sa mai ies din casa in conditiile astea!

[fblike]

Let's all yell racism

Because this makes everything so much better. Because then everything would have a point. Because then we found the reason and the excuse. And because then maybe the Government will come up with some more benefits for the poor unemployed people.

Bullshit.

Personally, I hate each and every single idiot that lit a match, threw a punch or set something on fire. Or was just there, wanting to do any of the previous mentioned. Or was just there “on the wrong side”. I hate them. Equally. Regardless of sex, race, age, religion or planet they came from. So I am politically correct, I respect their human rights of being dick heads and hated.

There is no excuse in the world, none what so ever to do this. You have a problem with the police? Protest against them. Or the Government. Or Martians. But not against baby clothes shops, barber shops or people walking down the street. That is way too messed up and even if you had the strongest point of Earth I doubt that anyone with half sense will care after.

So no. I don’t agree with all the idiots out there complaining life is hard and yet living on benefits that I pay. That that lady who got her shop burnt down pays. That … you get the point.

There is no excuse in the world for this. And as much as I am blaming the people that set fires and threw rocks, I am blaming the politics that takes human rights to an absurd extreme.

Yes, I admit, I am a racist. I hate idiots. Regardless of sex, age, colour or planet they come from. So I am a politically correct racist.

Azi nu

Azi sunt rasista si ma enerveaza modul de a vorbi al indienilor. Invatati in pana matei engleza daca tot aveti pretentii de cetatenii, vize si azil. Cateodata Britania cea mare e prea toleranta.

Azi continui sa fiu rasista si afirm sus si tare (si nu imi schimb afirmatia) ca arabii put mai groaznic decat oricare alta natie din Orientul ala al lor. Da, stiu ca nu e vina lor, ca au glande speciale pentru ca sunt arabi, ca… NU ma intereseaza. Put si gata.

Azi beau o cola pentru guvernul britanic care a interzis aflarea sexului copilului pana la 20 de saptamani pentru ca munsulmanii isi obligau nevestele sa gfaca avort daca bebele nu era baiat. Nu am nimic cu avorturile per say (e alegerea fiecaruia), am ceva cu motivele imbecile si cu natia lor. Deci da, continui sa fiu rasista.

Azi beau o cola si pentru Franta care chiar da amenzi pentru legea anti ninja. Deci da, tot rasista sunt.

Si antisociala, si cu capsa pusa. Si nu am nimic cu nici o natie dar as prefera sa stea toate departe de mine. Caaat mai departe, macar pana pe 1.

And God, revin cu rugamintea de ieri. PLEASE do make all the stupid people disappear. Myself included.

Ghidul proaspatului aterizat in GB (5)

Prima data cand te hotarasti sa iti bagi picioarele in tara mioritica, iti faci pasaport. Musai. Sau permis de conducere. Optional.

Primul lucru cand aterizezi aici, te duci la o banca si iti faci cont bancar. NU cash account, cum am aflat eu ca am de 1 an jumate. Current account, ca sa poti sa si faci ceva cu contul in afara de a-ti lua salariul pe el.

Dupa aia, iti faci abonament la telefon. Nu iti trebuie? Nu conteaza. Iti faci!

Pe urma, te inregistrezi pe listele de vot. Nu conteaza ca politica indiana te lasa rece, teoretic e politica britanica si, ca pe orice cetatean cu bun simt civic, trebuie sa te intereseze. Sau macar sa mimezi interesul. (this reminds me about this song)

this song

Pe urma, deschizi carduri la toate magazinele care ofera posibilitatea si si cumperi ceva cu ele. Musai ca atunci cand vine factura sa o platesti pe toata.

Dupa cardurile de magazin (pe care trebuie sa le ai – folosesti – platesti la timp cateva luni) aplici pentru carduri de credit. Nu iti trebuie? Ba iti trebuie, ce om intreg la cap refuza carduri de credit care iti ofera posibilitatea cumparaturilor nelimitate? Bullshit. Bullshit. And some more bullshit. Mie nu imi trebuie, fiind traumatizata de creditele romanesti.

Pe urma, poti aplica pentru un imprumut. Adica cam dupa 1 an si ceva dupa ce te-ai chinuit cu toate cele.

Daca, cumva, din greseala, din motive tampite, cunoscute-ti sau nu, imprumutul e refuzat, te apuca alte dureri de cap. Pentru ca trebuie sa te apuci sa scrii scrisori, sa trimiti fluturasi de salar, scrisoare de la angajator si alte prune la banca cretinoida care a zis nu, ca sa te scoata din baza de date ca figurand cu imprumut respins.

Eu am aflat toate astea ieri. Nu am nici carduri de credit, nici la magazine, nici abonament la telefon. In schimb am 5 sau 6 (lost count) aplicatii nereusite pentru imprumuturi. Ceea ce ma face sa ma intreb in ce tara am venit. Pentru ca e a nu stiu cata oara cand imi doresc sa imi bag capul in nisip si sa dau dracu’ tot si pe toti. In schimb, I smile and wave.

And all I wanted was a tiny (literally tiny) stupid car. Chhhhh!!!

God damn hippie tax return

Si stilul meu de a amana toate chestiile importante pana in ultimul moment. Ok, sunt scarboase. Dar nah, merit pumni in cap.

Ale noastre au fost relativ simple. Pentru ca statementurile nu au fost bogate pana in aprilie, nici statul britanicos nu vrea mare lucru de la noi. De la EL chiar nimic. De la mine, mai putin de un cartus de tigari. De contrabanda, nu de magazin. Durerea mare a fost la Dani. Cetateanul care plateste si guma de 99p cu cardul. Ca teancul lui de statementuri sa fie mai mare decat enciclopedia mea de la Oxford. Ca sa imi omor eu ochi si nervi si aaaaa!!!! Si ca sa ma chinui sa deduc si pasta de dinti ca sa nu ii ia astia si capul.

Ei, dar pricepand eu mersul piticului si cum impoziteaza cetatenii astia veniturile, am zis sa imi fac o idee de cati bani trebuie sa le dam la anul. Ca imediat se termina si anul asta fiscal si mari surprize n-or fi. Si ma apuc si adun. Si scad. Si estimez (ca mai tine minte mama lui han tatar exact cate bilete de metrou am cumparat anul trecut). Si cand ajung la suma finala ma iau cele mai gravidice greturi si dureri de cap.

Mama lor de hipioti. Deci. Hrm. Cum cacat sa imi ceara 2 salarii inapoi??? I mean… wtf???? Adica nu inapoi, ca nu ei mi le-au dat. Dar eu trebuie sa le dau lor. De ce??? Pentru ce??? I mean, seriously! Imi platesc NINul. La spital am fost de 2 ori anul trecut. Ba nu, de 3. Dar si daca ma duceam la unul privat cred ca ma costa mai putin. Taxele comune le platesc in fiecare luna. Road taxurile la motoare, in fiecare an. WTF, dude!!! Pentru ce mama dracu vrei 2 salarii?????

Respir. Si cujet. Adanc. Si revizuiesc Nisa si masina. Revizuiesc pe ma-sa. Pana pe 31 ianuarie 2012 mai e un an si ceva, am vreme 😀 Nisa si masina sa fie 😀

PS: Regina hipioata!

Momentul in care am inceput sa urasc insula nenorocita

Cand, ca o tampita, birocratia a refuzat sa imi dea NINul am respirat si m-am gandit ca nici la Masini Electrice nu am luat din prima examenul si totusi am terminat facultatea, deci tragedie mare n-o fi.

Cand, in iunie, era sa campam in parc pentru ca credit checkul vroia si numarul de la papuc si eu refuzam sa recunosc ce picior micut si finut zace in conversul rosu, am tacut si am zis ca asta este, oamenii trebuie sa isi ia 100000 de masuri de precautie, nu suntem nici ultimii, nici primii care trecem prin asta.

Cand trenurile au inceput sa circule mai rau ca in Romania si am inghetat ca tampita… well, se intampla. Chiar 2 saptamani la rand, am eu ghinion.

Cand curierii au inceput sa aiba intarzieri de 2 saptamani la livrari si oamenii imi urlau mie in cap… treaca de la mine, astia sunt inca proaspat parasutati in universul zapezii de 10cm.

Cand mi-au taiat rucsacul in autobuz, am fost zen. Pana mea, prea mi-am fortat norocul de-a latul istoriei cu bagaje nesupravegheate in mijloace de transport in comun, candva trebuia sa mi se intample si mie.

Dar cand de aproape 1 luna… da, acolo scrie 1 LUNA centrala mea inca nu merge decat dupa bunul ei plac (a se citi: nu stii niciodata daca faci dus rece sau clocotit, daca in casa e sauna sau polul nord) si oamenii care trebuiau sa o rezolve in 2 zile maxim imi spun calm (iritant de calm) “ne pare rau, nu va putem ajuta cu nimic, inca nu au venit piesele” imi vine sa ii dau dracu pe toti. Piesele in cauza au fost comandate (spun ei) acum 15 zile. De mentionat ca acum 18 mi-am comandat niste cacaturi din China. Care, surprinzator, au ajuns. Piesele, spun ei, inca nu.

In conditiile in care numai noi stim (adica ei, mareata companie de reparat centrale, nu) ca totusi centrala aia mai porneste din cand in cand, cum cacat sa faci asa ceva?

Pana azi credeam ca eu sunt cel mai execrabil customer service operator din istoria omenirii. Nu. Eu sunt un geniu, sunt cea mai draguta persoana din lume. Macar mie imi pasa de problema fiecarui tampit care ma suna (da, ii injur, dar oricum am prea multe fire albe) si ma chinui sa ma inteleg cu Xavier din Spania (literally ma chinui, literally din Spania, eu intelegand dar nevorbind spaniola, el intelegand dar nevorbind engleza) pentru cate unii. Deci ma agit. Ii sun inapoi. Macar sa stie ca nu am uitat.

Deci da, asta e momentul in care urasc insula nenorocita.

The one with TFL and the hate for it

Pentru a putea ajunge la deja obisnuita cafea cu Georgi, trebuie sa imi pun fundul in autobuz. De acolo, in tren. Ca autobuzele nu vin la 8 minute cum zic ei, m-am obinuit. Dar trenurile obisnuiau sa vina la fix. Atat de la fix, incat daca ajungeam la fix si 10 secunde, ma uitam la fundul trenului dand pe sine. Si mai stateam 20 de minute intr-o statie unde, desi e in cel mai liber aer care s-a inventat vreodata, fumatul este cat se poate de interzis.

Saptamana trecuta nu am pierdut trenul de si 34. Pentru ca la si 40 cand am ajuns eu scria mare pe panou ca vina la si 52. La si 52 a scris ca vine la fix. La fix s-a schimbat iar ora. Georgi ma astepta deja, eu faceam spume, afara ploua, maimutoii din statie stiau la fel de multe despre idiotenia de tren. Adica nimic. Dupa o ora de inghetat, am renuntat. M-am resemnat. Am sunat-o pe Georgi sa ii explic cum ma uraste tflul si am plecat acasa.

Saptamana asta. Ajung in statia de tren. Trenul meu de si 34 era asteptat la si 47. Aham, zic eu. Am zis ca stau 5 minute, poate vine. Cand i s-a schimbat iar ora, am zis “nu si saptamana asta, idiotule”. Si am plecat. Am mai luat odata autobuzul si am ajuns la metrou. Am mers cate 1-3 statii cu 4 metrouri. Pentru ca ma grabeam, am reusit sa ma pierd in Baker Street si sa ies din statie in loc sa schimb doar peronul.

Ieri. 183ul venea in 11 minute. Afara ploua. Asa ca am ales ruta alternativa, ca autobuzul alternativ venea. Dupa 4 statii s-a oprit. Ca nu merge pana la capat din motive care nu s-a obosit nimeni sa ni le expuna. Asa ca am coborat. Si am asteptat mai mult de 11 minute un al doilea autobuz alternativ sa ajung naibii acasa.

Deci nu se mai poate. Declar deschis razboiul liana – tfl. Nu stiu exact ce ar trebui sa se intample sa se termine.

Despre cum nu stiam unde sunt, fara sa ma fi pierdut

Joia dupa-masa e seara fetelor. Deja e traditie. Asta inseamna eu, Georgiana, o cana de cafea si una de ceai / ciocolata calda / naiba stie ce (sunt o idecisa de felul meu) si povesti variate de la ardei umpluti, la sefi cretinoizi, relatii ciudate si relatii ok, carti, oameni… nah, whatever, chestii obisnuite.

E, cum eu joia asta imi iau zborul spre placinta cu mere la care deja visez, galusti cu prune, ciorba de burta home made nu Gogu made, oua umplute, cartofi prajiti din cartofi curatati nu congelati si alte desfrauri culinare gatite de cea mai perfecta bunica din lume si mama (care si-a pierdut superlativul pentru ca a refuzat pana si ideea de galuste cu prune 😛 ), seara fetelor s-a intamplat azi, pentru ca maine eu o sa fiu un titirez agitat peste tot. Si prefer sa fiu un titirez agitat de la 6, nu de la 10 seara.

Ei, de vreo 3 saptamani incoace de fiecare data cand trebuie sa ma intalnesc cu Georgiana, tflul nenorocit si blestemat comploteaza. De parca stie, nenorocitul, ca eu ma grabesc, ca fata aia ma asteapta (iar), ca… aaaaa!!!! A fost de vis drumul spre carnavalul vietii de acum 2 sau 3 saptamani cand, in loc sa ma dau jos din metrou ACOLO, metroul s-a oprit cu 5 statii inainte si a refuzat sa mai plece. Si nici altul cica nu mai venea. De vis, va spun.

Nah, astazi, imi astept eu cuminte autobuzul care de obicei ma duce pana la statia de tren. Pentru ca da, de ceaiul cu Georgiana ma despart un autobuz si un tren. Dupa atatea luni, deja aveam in reflex drumul, asa ca nu m-am mai deranjat sa verific. (Se va constata pe parcurs ca asta este de fapt o introducere ampla pentru un cuprins de 3 randuri). Asa, si autobuzul meu, cu 5 statii inainte de statia MEA, locul unde de nenumarate ori erau sa ma calce nenumarate masini si m-au inurat nenumarati soferi, anunta ca e pe traseu deviat si … o ia la dreapta. Puff! De parca murea daca mai mergea 5 statii inainte, imbecilul. Dupa ce se cacaie sa treaca pe stradute concepute pentru trotinete, nu pentru double deckere, ajunge intr-o statie de metrou al carei nume imi zanganea mie ceva in creier. Asa ca cobor, pe principiul ca macar acolo stiam unde sunt. Si, dupa parerea mea de atunci, era usor sa ajung la destinatie. Ai crede?

Ma uit in stanga – Willesden Green Underground. Ma uit in dreapta – Willesden Green Underground. Pai bine, ma, si Overground-ul unde-i? Asa ca ma iau top top si ma indrept spre primul om cu uniforma pe care il vad.

– Nenea, nu te supara, statia de Overground unde ati ascuns-o? intreb eu.

Nenea posesor de uniforma se uita ciudat la mine. Asta ar fi trebuit sa imi dea de gandit. Ai crede?

– Pai, stimata madam [paranteza autorului: jur ca il strang de gat pe urmatorul care ma mai madamuieste], unde vrei tu sa ajungi?
– Pai in Shepherd’s Bush, zic eu mirandu-ma ca nu stie, ca nu e evident, ca seara fetelor nu a fost pusa la avizierul tflului.
– Apai, in acest caz, ia mataluta frumos Jubileeul pana in Bond Street si de-acolo Centralul pana la tufis ca asa e cel mai simplu.

Ei, aici deja ma infuriasem. Pentru ca pana si eu stiam ca traseul descris de el imi mai lua cel putin 1 ora pe cand Overgroundul… OVERGROUNDUL ala simpatic, ala pe care nu il simti cand merge, ala care vine ca hipiotul numai la anumite 16 minute… deci OVERGROUNDUL imi lua doar 20. Cu tot cu asteptat. Teorie pe care i-am impartasit-o, fara rabdare si omului. Iar omul, demonstrand in antiteza cu mine, toata rabdarea planetei (sau macar a insulei asteia nenorocite) ramane serios si imi spune:

– Pai madam… tu crezi ca esti in Willesden Junction. Dar tu esti de fapt in Willesden Green. Willesden Junction, unde crezi tu ca esti, nu e acelasi lucru cu Willesden Green. Deci nu e aici. Deci nu ai cum sa iei Overgroundul.

Continuarea mea, in gand: … pentru ca Willesden Green este o nenorocita de statie mai mica decat orice pe linia indienilor numita (nu stiu a cui a fost ideea geniala) glorios Jubilee. Si marcata cu gri pe harta.

Am cedat. Am renuntat. Nu aveam cu sa castig. Eu singura impotriva tfliului era o lupta prea dura de dus, cand mie imi era foame si eram deja oricum in intarziere, Georgiana incepuse probabil sa ma pomeneasca, Universul deja se tavalea pe jos de ras.

Asa ca mi-am pus Oysterul pe cititor si am intrat. Si m-am urcat in Jubilee resemnata.

DOAR CAAAAA… in vagonul meu plini de indieni mi-au cazut ochii pe harta. Si am descoperit ca a 2-a statie era statie comuna a melcului gri cu… da, da, da!!! OVERGROUND-ul!!! Ala pe care nu il simti cand merge, care MERGE nu se taraste si care, da, vine numai la fixurile lui bine stabilite.

In your face tfl, sa te ineci cu hohotele Universule! Nah! Tot cu Overgroundul ajung! Ha!

In statia de Overground, primul lucru pe care l-am auzit au fost scuzele pentru inconvenientele pricinuite in difuzoare. Am zis ca lesin, ca nu se poate asa ceva. Deja era prea mult.

Din fericire pentru mine, inconvenientele erau pe linia cealalta, aia de intors. Care nu ma stresa si pe care am ocolit-o la intors (cand da, toate metrourile au mers unde trebuiau, fara sa se opreasca in alte locuri decat statiile bine stabilite si alte alea).

Oficial, am declarat razboiul nervilor tflului. Pe care am decis ca o sa il castig pentru ca, orice mi-ar face, tot ajung la cafeaua de joi seara. Ca imbecilul numai atunci se blocheaza. Am zis!

All good things come to an end

Chiar si weekendul meu de 4 zile.

De mentionat:

– mi-a blocat banca virgula cardul. Pe motiv (intemeiat) de frauda.
– primul (si ultimul) Nottingham Carnival din viata mea. Am fumat pasiv suficient de multa iarba cat sa rad in hohote 2 ore dupa ce am plecat de acolo.
– vreau sa castig la loto
– o sa vin acasa fara nici un bagaj personal. Dar o sa am 2 de-ale piticaniei

Detalii despre toate astea, cel mai probabil miercuri. Pam – pam