Despre Franta, cu placere

A trecut o luna de cand mi-am plimbat baschetii pe plaja de pe Coasta de Azur. Din pacate, nu mi-am plimbat si costumul de baie, pentru ca era totusi februarie.

Nisa… Nisa este geniala. Este curata, are terase incalzite si scrumiere la fiecare semafor. Are yachturi si castele cocotate pe dealuri. Are tramvaie care mie mi s-au parut din 2020.

Oamenii, on the other hand, sunt nebuni. Atat de nebuni incat mi-a placut la nebunie de ei. Zambesc. Si vorbesc cu tine chiar si dupa ce se prind ca nu ii intelegi. Ceea ce mi s-a parut putin ciudat.

Nu are nisip, chestie care m-a dezamagit, dar nu complet. La vara o sa imi intind oasele pe pietrele de acolo si o sa va povestesc senzatii 🙂 Daca o sa reusesc sa trag de mine sa si scriu.

Ce m-a socat in Franta au fost preturile. Desi veneam de la preturi de Londra despre care toata lumea mi-a spus pana acum ca sunt infernale. Nu stiu daca imi intrase mie in cap ca Londra ar fi cel mai scump oras de pe fata pamantului si nici unul in lume nu i se poate asemui, dar am avut socuri multiple la preturi. De la pizza mancata in restaurantul batraneilor care aveau 100 de ani (fiecare, nu impreuna), la sandvisurile de pe strada si H&M.

Tot la capitolul “soc de preturi” a intrat si autobuzul pana in Monaco. Deja eram de 2 zile acolo, ne asteptam sa ne ceara abonamentul pe 1 saptamana pe tfl pana acolo. Nu. 1 euro pe cap de muritor. Si atat. Si asa am ajuns si in Monaco si m-am putut intinde pe urmele de cauciucuri ale lui Schumacher ( dovada ) si m-am strambat la peste si am fumat o tigara cu pestii.

Nisa … Nisa a ajuns sa fie ce era Londra taman acum 2 ani. Locul unde m-as muta si maine. Doar ca aici intervin impedimente… nu prea (deloc de fapt) stiu franceza, mi-e o lene crunta sa ma apuc de atatea bagaje si m-am obisnuit ce nenorocita asta de insula. Si cred ca si ea cu mine. Nu o pot abandona chiar acum … si inca pentru FRANTA!!! 🙂

Deci da… despre Nisa intotdeauna cu placere.

Postcrossing … sau goana dupa vederi

Nu pot spune ca am fost mare trimitatoare de vederi la viata mea. Spre deloc. Cand mergeam in tabere, cumparam vederi (ca toata lumea cumpara) dar ajungeam cu ele in rucsac acasa. Spre deosebire de toata lumea, care le trimitea.

Eh, acum, douajdeani mai tarziu, am descoperit postcrossing (cu ajutor, ca nu imi trecea mie prin cap sa il intreb pe guglea de asa ceva). Saptamana trecuta am trimit 5 vederi in 5 colturi ale lumii. Una inclusiv in Japonia. 2 au ajuns, oamenii le-au inregistrat pe site, mi-au multumit frumos. Si am mai primit 2 adrese (poti sa ai 5 vederi in tranzit in acelasi timp, nu mai mult).

Una din ele, o tanti din Germania. Care vroia nici mai mult nici mai putin decat o vedere cu hipopotami. Nah, prune. Din aia nu aveam, asa ca azi am luat toate locurile potential vanzatoare de vederi din zona la picior. Sa caut vederea fericirii cu the bloody hippo. Nu am gasit. Am gasit o felicitare. Care nu e acelasi lucru cu o vedere, dar va trebui sa traiasca cu ea.

Una peste alta, e o chestie care imi da de lucru si de gandit, am aflat care e povestea si cu timbrele asa ca nu ma deplasez la posta. E ok.

O singura rugaminte am. Daca traiti pe insula (preferabil in Londra) si aveti idee de unde se pot cumpara vederi care sa nu fie doar cu ochiul londonez, podul si alte atractii turistice, please do let me know. Daca stiti cumva un loc pe maretul internet unde se pot cumpara vederi, please do let me know.

Si nu in ultimul rand, daca vreti sa primiti o vedere de la mine, please do let me know. Daca vrei sa primiti vederi de la random people in the world, inscrieti-va pe site.

(nota pentru mama: daca te inscri si vrei sa trimiti vederi, vorbeste cu mine inainte)

Macar la mine nu ninge

Cred ca de la luna plina mi se trage, dar de 2 zile tun si fulger si injur. La modul urat si nervos. Asta asa, ca introducere.

(I just want to go home and quit my life… asta asa, ca paranteza)

Sambata seara planuisem o seara de topaiala, pe muzica unor ilustri necunoscuti in Dublin Castle. Pana la urma, nu stiu exact din ce motiv, am renuntat pentru Alice in Wonderland. 3D. Sigur nu am citit cartea, nu stiu de ce. A fost… neasteptat. Am mai adaugat un rol pentru care Johnny Deep bate funduri, am avut sentimente dejavuistice de prin Harry Potter si Cronicile din Narnia, dar a meritat oarecum efortul.

Duminica am fost la Muzeul Fortelor Aeriene Britanice unde, dupa ce mi-am admirat in detaliu avioanele nemtesti si am studiat vreo 10 avioane britanice, toate au inceput sa arate la fel. Asa ca am baut mult ceai asteptand sa se plictiseasca si EL. Ati crede?

Duminica vreau un muzeu colorat si un aparat cu baterii preferabil. Sa vad cum ma dau bine pe langa bulgarul cel de treaba sa mi-l dea pe al lui J Sau, daca facem MOT-ul vietii honditei, poate ne primeste Barbie in vizita.

Nu e chiar atat de primavara sa ma manance talpile si inca nu imi vine sa plec asa tragic. I still miss having friends.

Si ma deprima ca in jurul meu (relativ, de fapt la mare distanta de mine, dar nah) mor oameni. Chhhhh!

De unde s-ar putea deduce ca sunt o fitoasa

Nu stiu sigur cum arata Romania cand am lasat-o acolo, acum multe luni. Sau stiu, dar nu stiu daca era asa cum am gasit-o in ultima saptamana de februarie. Deprimata, plina de gropi, fara ABC-ul din spatele blocului, inghetata si amortita.

Mi-a placut acasa. Mi-a placut sa nu spal vase (desi m-am oferit), mi-a placut sa mananc papa bun facut de altcineva, mi-a placut sa vad cum se lumineaza fetele oamenilor cand intram in camera. Mi-a placut Silva Neagra din prima seara in rock cu o gramada de oameni dragi de care mi-a fost mai dor decat am crezut. Mi-a placut chiar sa ma duc la dentist. Probabil pentru ca dentista in cauza era Andreea cu care, pe vremea cand nu aveam inca buletin, am facut o groaza de tampenii. The good times.

M-am enervat ca o groapa din Petrosani ne-a facut sa ne ciocnim cu niste cetateni care mergeau la Straja. M-am enervat pe vecinul retardat care lasa biletele in parbriz sa ii lasam locul public de parcare liber (evident, numai de ciuda, doar acolo am parcat masina). M-au enervat situatii si atitudini.

Concluzia ar fi ca nu ma mai intorc in Romania. Decat in vizite scurte si rare. Sa imi aduc aminte de ce am plecat, atunci cand imi vine sa imi bag picioarele aici in tot. Si sunt si eu om, imi mai vine sa fac asta. Dar sa traiesc in Romania, NU.

Mama lui EL a fost socata cand i-am zis ca eu refuz cu R mare si accentuat sa imi cresc potentialele odrasle in Romania. Pai cum adica sa ii cresc in Londra? De ce? Pai… de ce nu? Ca sa ma sune educatoarea daca tuseste, sa ma sune diriginta sa ma intrebe de sanatatea potentialului plod daca intarzie juma de ora la scoala, sa ii pot lua tot ce vrea… chestii din astea.

Deci da, sunt o fitoasa nepatrioata. Careia ii place aici si numara aia 6 ani si 4 luni pana poate aplica pentru cetatenie.

Asa… soare, robbie williams, mai sunt 8 ore pana la puiul genial marca Nandos (o sa imi port tricoul cu fudcru J ), maine topaim in dublin castle. Si candva luna asta vedem Parisul. Ca cica e frumos primavara.

Hugi si faceri cu mana, tre’ sa imi castig si eu salarul pe azi J

Ultimul weekend din ianuarie

Desi saptamana de lucru mi-a fost prelungita (mai mult sau mai putin voit) pana sambata pe la 4 dimineata (se termina ea mai repede daca as fi avut un net putin mai cooperant), am facut o caruta de lucruri in weekend.

In primul rand, am aflat ca tepele pe western s-au modificat de pe vremea de pe care le stiam eu. Pe larg… Noi vrem sa ne mutam. Noi suntem momentan 5 oameni. Vom fi 6. Intr-o casa mult prea mica oricum. Deci am pus anunt pe gumtree cum ca imi trebuie casa cu 3 sau 4 dormitoare in nordul Londrei. Toate bune si frumoase. Primesc cateva raspunsuri, ne entuziasmam de pret si poze, incepem sa facem planuri cand… bum! “Ca sa fiu sigur(a) ca sunteti seriosi si ca va puteti plati chiria, va rog sa faceti transferul sumei pe western catre cine vreti si sa imi trimiteti chitanta scanata”. POFTIM??? Trecand peste faptul ca daca il cunosti foarte bine pe indianul de la chioscul de casete care face (printre altele) si transferuri western poti scoate orice suma, trimisa pe orice nume, unde ai mai vazut asa ceva???? Sau cat de idioti ne crezi???

Deci inca ne cautam casa. Ne-am gasit insa motor, un cetatean care nu vrea banii trimisi prin western J Treaca de la mine ca sta in partea cealalta a Londrei, dar hopefuly deseara o aducem pe “Mimi” acasa. Nu, nu o sa o cheme “Mimi”, dar EL inca se oftica. So I will call motorul “Mimi” inca putin.

Ieri am plecat sa vedem magazine. Urmarea a fost ca acum imi trebuie a proper biblioteca si timp. Si o sa ma mai intorc in libraria de pe colt, pentru ca un Dumas costa 2 lire. Si muuulte alte chestii. Dar cica tre` sa citesc colectia actuala prima data.

Mie tot imi trebuie o biblioteca.

Nah, una peste alta a inceput februarie. Deci imediat o sa mananc mancare facuta de altcineva. Ha! J

Will Tim Sanders please go to the operations room?

Probabil artificiile aruncate de pe London Eye le-ati vazut la televizor. Si marea de oameni prin care ne-am strecurat si noi sa ne inghete piciorusele ros-albastre in asteptarea unui an nou.

Dar ce sigur nu ati vazut a fost Cola la pret nesimtit de mare pe traseul artific – statie de metrou. Si nici nebunia generata de o mare incredibila de oameni care – desi mergea fara scandal – a reusit sa blocheze traficul pe strada care nu era inchisa. Genial 😀

Pe drum spre statia de metrou m-am oprit in gasca unora care isi scosesera baxurile de foster pe trotuar si dansau ca dementii. Asta ca efect al fumatului interzis peste tot, cred. Si am dansat si eu.

In statia de metrou, nu am reusit sa ne urcam in primul, ca am zis ca e prea gol si creepy. Glumesc. Cred ca nici hamsterul nostru nu avea loc in el. Doar ca intre metroul 1 si metroul 2, Tim Sanders a refuzat sa mearga la operations room. Si operations roomul il vroia. La un moment dat se ridica un negru maaare de pe scaunul din statie si il roaga si el… “Tim, dude, go to the fucking operations room already”. De la vocea suava a negrului s-au cutremurat catacombele. Nu stiu daca Tim Sanders a ajuns sau nu acolo, ca noi am ajuns in tren 🙂

Ieri am fost la Avatar. 2D, ca 3D-ul era sold out. Bun si mai ieftin 2D-ul asta. Si m-am enervat. Adica nah, mi-a placut povestea, mi-a placut decorul, mi-a placut ideea. Dar idiotul asta de Cameron ma calca pe nervi. Oricum, pana la urma, tot happyendul ala sec american iese in care fata si baiatul salveaza lumea si toata lumea e fericita. Atunci, pentru ca mama ma-sii a trebui sa omoare atatia cetateni faini pana acolo? Adica oricum ideea ramane de hepi end, nu zici “nu a fost hepi end ca a murit doctorita” pentru ca nu doctorita conteaza pana la urma. Dar mie mi-a placut de ea. Asa ca buuuuuu cameron cu c mic ca am draci pe tine.

Well… eu va fac cu mana. Si ma bag in jocul meu care merge numai pe laptopul cel smecher al lui EL si pe care nu prea apuc sa ma joc cand EL e home 🙂

Campania (MEA) electorala

Hai fiti baieti faini si faceti-mi cadou de ziua mea un tricou 🙂

Asa ca pana ma hotarasc eu sa scriu blogul ala serios si decent, dati cu votul aici pentru “Papica din UK”.

Si daca vi se face pofta, va astept la un pui a la Nandos. 😉

Lejer, de weekend

Este frustrant şi enervant că toate “cele mai importante chestii din viaţa ta” se întâmplă vara. Vezi admiterea la liceu, vezi BAC-ul, vezi licenţa. Bun, daca aş funcţiona măcar o dată în viaţă precum un om normal, sănătos la cap şi nu în ultimul rând conştient de importanţa şi consecinţele acţiunilor propri, probabil în momentul ăsta, în loc să mă vait că e frustrant să fie soare afară şi eu să fiu în casă cu word-ul în faţă, aş putea să mă vait că sunt epilată prost pentru ştrand. Nu ştiu dacă există vreun barem sau standard, dar zic şi eu aşa…

Şi ca să se vadă cât de traumatizată sunt, scriu chiar şi blogul cu diacritice.

Şi vreau la plajă. Pe cuvânt de cercetaş care a depus jurământul ca vreau. Şi ca o să dau cu primul obiect contondent după primul om pe care îl mai aud spunându-mi că nu mai e mult. Şi după al doilea. Şi după al treilea. Şi după al n-lea. Unde n tinde la infinit. Iar infinitul e infinit că doar de aia îl cheamă infinit. Nu vreau să nu mai fie mult, vreau să treacă. Vreau mahmureala post licenţă urmată de mahmureala post nunta instanţei părinteşti de genul feminin. Pentru că e demonstrat că eu pot fi mahmură şi din apă minerală. DOAR apă minerală. Chiar mai rău decât de la silva neagră…

Cred ca îmi mut diacriticile înapoi în Word… and did I mention that I hate Office 2007? Well… I do.

Curente

Pentru ca azi ne-am dus in corpore la Timisoara, a fost un bun prilej, intre momentul in care serveam pe post de perna simpatica si ala in care incercam sa conving geamul hipiot sa se inchida (primul moment a fost la dus, al 2-lea la intors) sa aflu ce se mai intampla prin lume.

Deci, POLI a batut Steaua de ciuda ca acum 5 ani a incasat-o cu 8-1 pe teren propriu (si tin minte exact ca la meciul ala i-a plouat in draci si comentatorul a facut misto de timisoreni ca scorul de pe tabela de marcaj este de fapt numarul de pe tricoul lui Falemi) asa ca Steaua nu joaca in Europa iar POLI poate lua campionatul.

La Bucuresti s-a desfasurat GayFestul si inainte de el Marsul Pentru Normalitate.

Acum… nu am nimic cu oamenii gay, asa cum nu inghit noua dreapta si toate conceptele lor. As fi de acord ca Maria sa se marite / insoare cu Ioana si Gigel cu Gogu. Dar mi se pare putin aberanta ideea ca familiile Maria – Ioana respectiv Gigel – Gogu sa poata adopta copii. Pentru ca un junior necesita mama + tata (= love de preferat). Iar un copil care ar avea mama + mama (= love, dar irelevat) sau tata + tata (vezi paranteza anterioara) ar incepe sa puna intrebari la care nu stiu cine i-ar putea raspunde sa si priceapa. Iar copiii (ceilalti) sunt rai. Pun alti copii la zid si pentru simplul motiv ca tata a murit / a plecat, daramite daca tata nici nu exista. Sau mama. Deci, nu. Marita-ti-va, impartiti-va bunuri comune si mosteniri, plecati in excursii oferite pentru cupluri, pupati-va in parc, dar NU adoptati copii. Iar aici, oricat de dezaxata par, sunt PARTIAL de acord cu noua dreapta a ma-sii. Cum ca Romania are nevoie de copii.

Imi recunosc ipocrizia. Copiii mei (daca vor exista vreodata) nu vor creste in Romania. Sau nu in Romania actuala. Dar asta e alta supa de spanac.

In categoria “curente” intra si licenta mea care e aproape gata (cand spun aproape ma refer la un procent de 90%) in varianta practica, are o interfata simpatica in C# si mai necesita prezentare. Pe care nu stiu de unde sa o apuc… si mai am 12 zile pana la deadline-ul cand trebuie predata in varianta finala. Dar inca nu ma stresez.

Tot la “curente” o bag si pe vara-mea care este total altfel decat mi-am imaginat. Si care, respectand traditia se pare, pleaca in Spania. Nu, nu la capsuni. Si ca am gasit Cola Cherry in Timisoara 😀

Si gata. Somn. Pana ninge. Sau macar pana o suna clopotelul de masa de pranz.

A, da! Vreau draperii uosii. Si covor uosu. Si lustra in forma de luna. 🙂

Permis de imbarcare

Venisem de la Galati cu un blog exceptional in minte. In care povesteam ce fain e Galatiul, ce retarzi sunt unii oameni, ca Ambasadoarea e funny in problema ei cu cazinourile, ca beau-ul ei m-a uimit ca stie de programe, pauze si diagrame, ca pe autostrada din Romania daca iti spune “spatiu de servicii” ajungi prin ceva sate cu strazi inguste si daca iti vine sa faci pipi pe roata poti sa tragi pe banda de urgenta si sa pui avariile.

Dar am uitat tot. Dar TOT. Mai tin minte numai motanul cel gras de unde ne-am oprit azi noapte sa mancam pe valea Oltului. Si cum nu am ajuns la mare ca nu ne-am trezit dupa o noapte cvasialba din cauza de tantari. Si ca urasc oamenii cretini la care li se rupe ca sunt responsabili de alti oameni.

Ne-am luat biletele de avion. In 10 iulie la 6:40 dimineata decolam. La propriu. Habar nu am cum o sa fie dar tind sa cred ca mai rau ca acum nu tare are cum.

Licenta nu e gata. Si mai sunt 10 zile pana la deadline-ul pe care mi l-am impus eu. Dar, ca de obicei, va fi gata. Si in the end o sa fiu ori foarte nervoasa ori foarte happy.

Mai e o luna. Pe urma vor mai fi 20 de zile. Si habar nu am de unde sa incep cu alea 20 de kile. Si daca in pretul biletului de avion e inclus si laptopul sau o sa ma trezesc la 4 dimineata ca imi mai cere cineva o taxa. Si…

Vreau inapoi la Galati. E fain si liniste si totul pare departe acolo.