Rebranding needed

Sau nici macar rebranding, reapucare. Oare sa il salvez si sa start fresh sau sa il las aici? Hmmm….

iLove

Because it’s been a while since I wrote anything around here and since I realised, looking (reading) back that I abused my blog as a therapist, I figured I try to make a comeback rambling about what I love. What I used to love. What I may love and not see it.

You know that smell of a new book? Yeah, I love that one. I made several book sales people laugh because every time I enter a bookshop I close my eyes for a second and sniff the air. The same thing happens whenever I am close to the sea. Any sea. Except there are no book sales people to laugh at me there. Rambling on about smells, I love love love how air smells after a heavy rain, like today.

I love smiles. You know, that kind of smiles that you can see in someone’s eyes as well. That moment when someone’s face lights up.

I love summer and heat. I could probably live in a desert. Well, if it had a sea. Or at least a decent sized lake.

I love Christmas and Christmas trees and Christmas lights. Yes, yes, Christmas is in winter but for 3 days I can actually say I love winter.

I love London by night. It is, without a doubt the most amazing place ever. I’ll grow up some day and learn to drive and, if I don’t go to jail for running over all the people I want to (and maybe some innocent bystanders), I’ll drive through London every night for a month.

I love small, colourful things. And cake. And coffee, if it’s properly made. And Red Marlboro. And trains. And seagulls. And surprises as long as they don’t make me forget how to breathe. And endless conversations with random people about nothing in particular.

I sort of needed to remind myself that I used to love writing nonsense as well. 🙂

Somewhere, September has begun

And, as Billie Joe keeps saying for about 8 (?) years now, wake me up when it ends.

Since all my random thoughts pop up in English lately, I don’t see why not I should write in it as well. Funniest thing is that sometimes I start rambling in Shakespeare’s language while being on the phone with my Granny. Who, needless to say, does not speak it. Or understand it. Oh, well…

People keep telling me lately that I’m too old to take life one day at a time, that I should have plans for the infinite future or at least an idea of what I want to do with my life. They may be right but that doesn’t stop me from taking life one day at a time, not having plans and having no clue what so ever where and how I will be next year. Or next month for that matter.

It took me about 5 months to decide to quit my previous job. It took me 5 minutes to give my notice to this one. No, I’m not quitting in the end but only because the reasons why I wanted to go have been solved. So yeah, apparently life has a way of sorting out on its own so why should I make a complete drama over it?

Maybe it would be ok to have plans and all that but the last ones I had did not turn out very good. Not good at all. So I’m going back to being 19 forever (and ever and ever and ever ever) and making plans from Saturday to Sunday. And that is it.

So wake me up when it's all over

Pentru ca eu nu prea stiu cum sa ma gestionez pe mine, daramite situatii. Spre deosebire de ce zice poetul, I do know I am lost si nu intr-o statie de metrou cu o harta in mana.

Universul are un mod foarte ciudat de a face misto de mine. Ma pune in toate situatiile pe care am fost incapabila sa le inteleg la altii. Doar ca nu ma face mai capabila atunci cand ma pune pe mine in ele.

Toto, we’re not in Kansas anymore. And, somehow, we’re really screwed.

Stii momentul ala…

Momentul ala in care stii, esti sigur 100% ca ce faci nu e bine deloc, dar DELOC, nici macar putin… Cand esti sigur ca toate se vor termina prost pentru ca nu au cum sa se termine bine? Cand stii ca nu te joci doar cu egoul tau dar si cu sentimentele altora? Si desi stii toate astea, continui sa faci ce faci desi stii ca nu e bine deloc. Dar DELOC. Nici macar putin. Nici macar nu e tangentiala intr-un punct cu notiunea de “bine” toata treaba asta.

Si stii momentul ala cand totul se va duce dracu si o sa ramai undeva intrebandu-te ce cacat a fost in mintea ta de ai facut toate alea? Da, e momentul imediat urmator momentului in care stii, esti sigur 100% ca ce faci nu e bine deloc, dar DELOC, nici macar putin. Doar ca ala inca nu a venit, il mai amani putin. Putin de tot…

Despre nimic

Pentru ca “acasa” nu mai e “acasa” de ceva vreme, m-am mutat la lucru. Laptopul nu l-am mai pornit din Romania, cand mi-am adus aminte ca uitasem sa platesc factura la gaz. Si inainte de asta, nu retin momentul in care l-am folosit ultima data.

Telefonul e suficient pentru nevoile de comunicare, dar nici din alea nu mai am.

Incerc sa imi dau seama care ar fi urmatoarea miscare logica. Pana acum nu am gasit nici una, orice as muta tot imi dau singura mat.

O sa o gasesc eu la un moment dat si o sa ma mut de la lucru, o sa imi pornesc laptopul mai des si o sa citesc iar.

Uhm…

Si ca intotdeauna, Universul se hotaraste sa imi dea cate o palma cand mi-e lumea mai draga. Nimic grav. Doar ca toate teoriile mele definitive si revolutionare referitoare la un anumit subiect au fost lasate mai moale. Pentru ca asa se intampla intotdeauna! Vrea el (universul cu u mic ca nu merita u mare) sa imi arate ca nu detin adevarurile absolute si definitive. Stiam asta. Dar ma incapatanam sa ignor stiinta. Deci uhm…

Cand nici macar jurnalistii nu mai gandesc in romana

“Face sens”-ul meu si al lui Barbie este si va ramane epic. In mintea mea, cel putin. Ba chiar si “sfarsitul strazii” aparut intr-un moment in care ii povesteam mamei ceva, foarte prinsa de firul povestii ca sa mai judec daca… da, daca face sens :)Dar eu nu sunt jurnalist si pe blogul meu pot inventa o neo-elfa daca vreau. Cu presa, zic eu, ar trebui sa stea putin altfel. Nu?

Ca realitatea isi face majoritatea stirilor externe traducand presa britanica, m-am lamurit demult. Dar parca niciodata nu am ras mai tare decat acum vreo 2 zile la citirea acestui articol “adaptat”. Pe cuvant ca as cauta si originalul daca as avea timp si rabdare.

Nu sare nimic in ochi? Uhm, hai sa va dau un indiciu:

 

Deci da! Bravo nenea autoru’! Bravo si mai mare nenea corectoru’! 😉

[fblike]

1984 al zilelor noastre

Sunt ferm convinsa ca la un moment sau altul internetul a vuit despre ce putina intimitate avem in zilele noastre, despre cum fiecare miscare ne e urmarita si cum fiecare site pe care il accesam tine minte cate clickuri am dat, pe ce si de ce. Eh, m-am gandit sa zic si eu ceva pentru ca, incercand sa ma pun la curent cu ce se mai intampla acasa si sa aflu ultimele barfe mondene, mi-a sarit in ochi un titlu de genul “afla cum poti fi urmarit prin intermediul telefonului mobil”. Nu citez sursa si nu dau link, pentru ca nu l-am citit.

Eu traiesc in orasul cu cele mai multe camere de supraveghere pe metru (sau yard) patrat. La vedere sau ascunse. Cica mi-ar invada intimitatea. Doar cica, eu nu prea sunt de acord. Pana nu monteaza Boris o camera la mine in camera sa studieze daca ma dau cu crema pe picioare circular sau liniar, nu prea vad ce intimitate imi incalca. Ca mai rade careva de mine – in cazul in care ma observa that is – ca dansez pe strada noaptea la 12 cand vin acasa? Pai pentru ca intimitatea asta sa imi fie incalcata, nu trebuie camere, trebuie sa se uite careva pe geam. Si daca m-as simti atat de lezata, de ce as mai face-o?

Serios acum, nu ma intereseaza deloc, deloc, nici macar putin, ca google urmareste la ce carti sau oje sau case ma uit. Sau cu cine fac banking – sa citam reclame – sau de unde imi fac cumparaturile. Sau cu cine sunt prietena pe facebook sau cui i-am dat unfollow. Daca as vrea sa tin toate astea secrete, nu mi-as fi mutat mare parte a vietii sociale pe net, nu? Iar camerele… ma bucur sincer ca sunt acolo. Pentru ca daca da o masina peste mine si fuge, am o sansa sa plec in concediu in Thailanda pe banii idiotului. Situatia s-ar schimba daca mi-ar trebui planurile unei bombe atomice si l-as intreba pe google. Sau daca as vrea sa tranzactionez uraniu la coltul strazii. Da, atunci as urla ca toate drepturile mele sunt incalcate si alte cacaturi.

Nu spun nimic aici sau oral ce nu as sustine in fata oricui. Sunt perfect de acord ca in tara asta (defecta din anumite puncte de vedere) probabil cineva ma va da in judecata intr-o buna zi. Dar ar avea dreptate probabil 🙂

Pana atunci, google nu are decat sa ma bombardeze cu reclame personalizate in functie de siteurile pe care le accesez, nu are decat sa se si uite la conturile mele bancare. Angajatii lui Boris nu au decat sa imi admire miscarile inghetate si castile rosii si metropolitanii nenumarati la fiecare colt de strada nu au decat sa imi zambeasca frumos in continuare. Nu ma deranjeaza, atata timp cat nu imi afecteaza viata. Despre furtul de identitate nu discut aici, e prea complex subiectul.

Deci nu, nu imi simt intimitatea incalcata, libertatea limitata si – sincer – ma simt mai in siguranta asa. Si da, ma enerveaza cetatenii care se plang de CCTV-ul prezent peste tot dar care se incapataneaza sa traiasca aici, desi nu ii pune nimeni. Dar, din nou, asta e deja altceva.

Si candva o sa va povestesc despre cum poti ramane fara casa TA in tara asta si sa iti ia foarte mult timp sa ti-o iei inapoi.

[fblike]

2013, te-am asteptat cu nerabdare

Nu am facut o recenzie a lui 2012. Pentru ca nu am in cap decat chestii nasoale legate de el pe care nu vreau sa le transform in biti, ca atunci devin si mai reale. Singurul lucru bun exceptional care s-a intamplat in 2012 nu are legatura cu mine si nu am nici un merit pentru el. Avansarea piticaniei. Inca nu am reusit sa imi adun cuvintele si pozele si tot sa expun ZIUA. Acea zi in care am fost infinit de mandra de ea. Si in care m-am convins (din nou) ca e geniala 🙂

Bun. 2013. Ce va aduce. Nu ce sper ca va aduce, ce VA ADUCE.

Pai, multe carti. Nu doar in biblioteca, si la mine in cap. Mi-am redefinit relatia cu Stephen Johan Kindle si am descoperit ca ii trebuie mai multa atentie decat i-am oferit de cand l-am primit pana acum. As avea si o lista, am mai adaugat la lista, am mai sters de pe lista… Plus ca o sa imi revizuiesc chestia cu “daca am inceput o carte, ma incapatanez sa o termin”. Nu. Daca am inceput o carte si nu imi place, o sa o trimit la naiba. Pentru ce sa pierd timpul? Cititul asta implicit va duce la cresterea locului asta. Pentru ca mi-e drag desi are 2 posturi pana acum si nu prea multi cititori.

O sa imi gasesc JOBUL. Acel job pe care il caut de juma’ de an si care (stiu eu!) ma cauta si el pe mine. And all shall be good with the world again.

Si, cel mai important, o sa am mai multa grija de mine. Pentru ca in ultima luna am constatat ca nu fac asta. Oricat m-as bate cu pumnul in piept ca eu sunt pe locul 1, am constatat ca nu e asa. Si nu e ok. La asta am inceput sa lucrez pe vremea cand 2012 inca isi mai dadea ultimele suflari si rezultatele au inceput sa se vada. Ceea ce e bine, dar in nici un caz suficient. Deci quality time eu cu mine, marit dozajul de egoism si miserupism si o sa realiniez planetele.

Nu sper intr-un 2013 mai bun, mai frumos, mai gras, mai fericit. Stiu clar ca asa va fi. Pentru ca o sa am grija sa fie.

Ceea ce va doresc si voua.

[fblike]